Linkuri accesibilitate

Replică la afirmația regizorului Ion Sapdaru că literatura română din R. Moldova are un caracter pășunist

Opinia regizorului și dramaturgului ieșean Ion Sapdaru, exprimată chiar în ziua cînd se termina festivalul Zilele Literaturii Române la Chișinău, că literatura română din Republica Moldova ar fi, cu cîteva excepții, una pășunistă și, respectiv, depășită de timp este tocmai genul de prejudecată larg încetățenită printre oamenii de cultură din România, pe care scriitorii participanți la festival au încercat s-o combată și, mai mult decît atît, să-i găsească originea.

Și nu doar prozatorii, eseiștii sau poeții chișinăuieni, ci și cei din București sau din Iași. Cei din urmă mai ales au ridiculizat ideea că în Republica Moldova s-ar face o literatură retardată, opinînd că această impresie nu are nici în clin, nici în mînecă cu realitatea. Or, în Republica Moldova s-au scris foarte multe romane și piese de teatru de calitate atît în timpul Uniunii Sovietice, dar și după cucerirea independenței. Unele dintre cele mai bune romane din literatura română de după război sunt Zbor frînt și Viața și moartea nefericitului Filimon și acestea au fost scrise la Chișinău în anii șaizeci ai secolului trecut de către Vladimir Beșleagă.

Și tot la Chișinău au apărut nuvelele și povestirile lui Vlad Ioviță sau romanele lui Serafim Saka și Vasile Gîrneț. Buba cea mare nu e că nu ar exista o literatură competitivă în Republica Moldova, pentru că ea există, ci că aceasta nu e cunoscută prea bine de publicul larg și de criticii literari de peste Prut. Și atunci cînd aceștia nu au citit nici un rînd din proza lui Nicolae Vieru, din romanele lui Nicolae Rusu, din proza și poezia fraților Vakulovski sau din poezia Stelianei Grama, se nasc ideile preconcepute care simplifică nepermis de mult lucrurile. Iar aceste prejudecăți nu le are doar regizorul și dramaturgul Ion Sapdaru care, de altfel, e originar din aceste locuri, ci și critici mai influenți care nu au rude la Chișinău.

Cel mai mare cîștig al primei ediții a Festivalului Zilele Literaturii Române la Chișinău este că tocmai spulberă asemenea percepții deformate și parazitare care sînt ca niște pietre în casă. Dar și instituie o urgență de a ne cunoaște mai bine și de a face lecturi critice comparate, pe perioade istorice bine delimitate. Doar după ce critici și istorici literari importanți din România se vor familiariza cu literatura scriitorilor moldoveni va dispărea și această prejudecată și toți mai mulți cititori și scriitori îi vor da dreptate lui Eugen Negrici care a avut o revelație în timpul festivalului organizat de Vasile Ernu la Chișinău, că unele dintre cele mai mari opere literare pe care la va da în viitor literatura română vor veni anume din Chișinău.

Cît despre Ion Sapdaru, aserțiunea sa este contrazisă chiar de o piesă de teatru de-a sa, Natură moartă cu nepot obez, care a fost prezentată zilele acestea în cadrul festivalului Bitei. Ceea ce înseamnă că literatura română a autorilor din Republica Moldova sau a celor originari din Republica Moldova nu mai e chiar atît de pășunistă.
XS
SM
MD
LG