Săptămîna trecută Moldova a fost vizitată de ministra Afacerilor Externe a Confederaţiei Elveţiene, dna Micheline Calmy-Rey. Mă aşteptam ca vizita asta să fie evenimentul nr. 1 nu numai al săptămînii trecute, ci şi al întregului an. Mă aşteptam ca ea să fie mediatizată cu surle şi trîmbiţe şi să eclipseze toate celelalte evenimente, inclusiv summitul CSI. N-a fost aşa şi asta mi se pare ciudat. De ce?
Păi, pentru că ani de zile, încă din zorii tranziţiei, mulţi politicienii moldoveni şi nu numai au tot promovat ideea transformării Moldovei într-o Elveţie a estului. Am auzit aici nu o dată rostindu-se răspicat, la diferite niveluri, că pentru noi Elveţia e perfecţiunea jinduită, că şi noi trebuie să fim la fel de neutri, prosperi şi solidari ca elveţienii. Am auzit chiar ideea însufleţitoare că, dat fiind pămîntul nostru mănos, Moldova ar putea chiar depăşi Elveţia în planul bunăstării.
E adevărat că ideea transformării Moldovei într-o Elveţie a fost mereu concurată aici de alte două trend-uri – integrarea europeană şi integrarea csi-istă, dar mai toţi recunoşteau că modelul elveţian e cel mai potrivit pentru ceea ce se dorea „o punte între est şi vest”. Aşa stînd lucurile, mi s-a părut că vizita ministrului elveţian nu a avut o rezonanţă pe măsura aspiraţiilor noastre.
Iar şi mai trist e faptul că – aşa cum arătăm acum – sîntem încă la ani-lumină depărtare de modelul elveţian jinduit. Sîntem cei mai săraci din Europa, pe cînd elveţienii se numără printre cei mai prosperi din lume, societatea noastră „polietnică”-dezagregată e departe de convieţuirea armonioasă a etniilor din Elveţia, sistemul nostru bancar e de-a dreptul pricăjit în comparaţie cu cel elveţian.
Dar şi la nivelul cotidianului contrastele sînt izbitoare. În Elveţia vecinul turmentat nu va îndrăzni să te trezească în dricul nopţii, în Elveţia gunoaiele nu numai că nu sînt aruncate prin parcuri şi curţi, ci şi mai sînt prelucrate. De aceea, zic, sîntem la ani-lumină depărtare de Elveţia, în ciuda pămîntului mănos care e poluat cu repeziciune.
Amănuntul interesant pe care l-am aflat e acela că, de fapt, Elveţia ne acordă de mult timp asistenţă tehincă. Vasăzică, prin intermediul Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare, în ţara pămîntului mănos s-au investit circa 20 milioane de dolari. Eu unul aş fi curios să văd dacă aceste proiecte, finanţate de elveţieni, au dat aici aceleaşi roade ca şi în ţara cantoanelor. Zic asta pentru că, dacă ele au avut impactul scontat şi dacă elveţienii vor mai investi, am putea măcar aproximativ să calculăm peste cîţi ani vom trăi într-o Elveţie a estului.
