Linkuri accesibilitate

Studentul Maxim Nedelcu trăiește cu gîndul la un viitor fără seceră și ciocan


Luni

Ma consider un om foarte matinal. Desteptarea e ceva inainte de ora 6:00. Pentru ca stau la gazda, stapana nu mi-a lasat si televizorul. Asa ca radioul este prima sursa de la care ma informez. Citesc si ziare. Ca sa ajung la timp la ore ies mai devreme din casa. De obicei calatoresc cu troleibuzul. Ceea ce observ in transportul public ma ingrozeste. Tinerii nu mai poarta respect varstnicilor. Nu le cedeaza scaunul. Din gura lor poti auzi multe injurii. Pentru ca sunt si eu la o varsta frumoasa, 20 de ani, uneori imi este rusine de cultura unor semeni de ai mei. Dar ma concentrez asupra preocuparilor mele. Imi fac studiile la colegiul de informatica imi doresc un computer. Pentru ca nu am parinti care ar putea sa ma ajute, ma gandesc sa prind o ocupatie pentru vara. Tare mai am nevoie de bani. Dar bani pe care sa-i castig prin munca. Lectura e un hobby pentru mine. Asa ca trec pe la biblioteca sa-mi iau hrana spiritual, caci pentru cina am doar ceaiul si pesmetii.

Marti

Un gand mai putin placut pentru aceasta dimineata. Dorul de satul natal. De vreo doi ani n-am mai ajuns pe la Chetrosu, Drochia. Si asta pentru ca ma leaga amintiri durute despre relatia cu tatal, dar si cu rudele sale. S-ar parea banal, dar relatia s-a stricat pe motivul convingerilor noastre. Ei sunt simpatizantii inversunati ai comunistilor, eu traiesc cu gandul la ziua de maine si vreau un viitor fara secere si ciocan. Iata de ce mai degraba aleg sa merg in vizita la neamurile mamei. La neamuri, pentru ca maica-mea a decedat. Insist sa ajung la frate. El e judecatorul si avocatul meu. De fapt chiar si de specialitate este avocat.

Aflu ca cea mai mare pensie din R. Moldova este de 36 de mii de lei, aproape 3 mii de dolari. Dar e tinut in mare taina numele celui care o primeste. In schimb cunoastem cat de mare e armata medicilor, pedagogilor, agricultorilor aflati la odihna binemeritata cu o pensie marimea careia nu ajunge nici la o suta de dolari. Dincolo de valoarea pensiei, există discriminări şi la capitolul vârstă de pensionare. Ce contrast intr-o tara unde saracia e la ea acasa.

Miercuri

Ma grabesc la ore. Un caz sinistru. Niste caini atacau doua fete. Desi ador patrupezii, e prima data cand am luat bata si am i-am lovit pentru a le salva pe cele doua tinere. Drept recompensa am avut o invitatie la pizza. Imi spunea cineva ca reprezentantii comunistilor ar aduna cainii vagabonzi din provincie si intentionat ii aduc in capitala pentru a-i da batai de cap primarului. O fi asa sau altfel, nu stiu.

Din presa aflu ca Parlamentul urmeaza sa fie dizolvat. Nimeni nu stie cand. Desi mai toate partidele se afla in campanie electorala. Noi cei care vom fi chemati la urne urmarim spectacolul actorilor politici. Așa este! Politica devine un fel de circ: nu cunoaștem cu adevărat proprietarii, nu cunoaștem cum funcționează managementul, dar pe cei din arenă îi vedem și le oferim, din patru în patru ani, aplauze sub formă de voturi. Acum nu mai știu dacă ar merita. Dar poate gresesc??? Sunt epuizat. Am nevoie de relaxare.

Joi

Parlamentul amînă votarea hotărîrii pe marginea raportului Nagacevschi. Președintele Comisiei pentru anchetarea evenimentelor din 7 aprilie se confrunta cu critici din rîndul AIE și al neafiliaților. Sunt si eu o victima a acelor evenimente. M-am confruntat atunci cu organele. Pe neprins de veste m-au insfacat 3 vlajgani, care m-au dus atunci la comisariatul de politie. Acolo am fost retinut 10 zile. Am fost batut cu bestialitate de catre politisti. Fara sa-mi explice de ce sunt maltratat. M-au santajat ca nu cumva despre acele chinuri sa vorbesc in public. Dar poate mai bine sa nu rascolesc amintirile. Revin la lectura. Recitesc Hotii de speranta” si 7 aprilie”. In ambele carti revad si pozele mele din timpul protestelor.

Vineri

La colegiu e zi scurta. Nu merg la ore. Ma opresc la Biblioteca Onisfor Ghibu”. E un refugiu. Printre carti dar si alaturi de fetele voluntare. Discutiile sunt interesante, ca intre tineri. Urc in troleibuz si merg spre casa. Dar cobor imediat pentru ca am promis sa ajung si la Muzeul Memoria Neamului”. Vin deseori aici pentru ca povestile celor deportati sunt adevarate lectii pentru noi, tinerii. Nu ma satur sa ascult din istorioarele Teodosiei Cuzmin, o batranica care te captiveaza prin eruditie si inteligenta, femeie care ani buni a trait in Siberia de gheata. Pentru ca nu am bani in buzunar ma pornesc pe jos sprea casa. Parcurg o distanta bunicica. Mai am si o alta intalnire, cu iubita.

*Maxim Nedelcu - Nascut la 14 februarie 1990 in satul Chetrosu, raionul Drochia. A terminat 11 clase la scoala medie „Orfeu” din Chisinau. Apoi a studiat teologia la seminarul orthodox evenghelic din Balti. Student la Colegiul de informatica din Chisinau.
XS
SM
MD
LG