Linkuri accesibilitate

Multiculturalismul ar trebui să fie susținut de o educație poliglotă

Natiunile Unite au decis stabilirea unei Zile Internationale a Diversitatii Culturale in noiembrie 2001, la cateva saptamani numai dupa atentatele de la New York, din septembrie 2001. Ideea era atunci, imediat dupa acele atentate teroriste fara precedent, ca diferitele culturi si societati ale planetei sa fie incurajate sa convietuiasca tolerandu-se reciproc, ceea ce a dus la o serie intreaga de programe care, incetul cu incetul, au fost erodate de catre neintelegerile crescande dintre est si vest, in special dintre occident si lumea musulmana. Dupa primul elan universal de solidaritate, interventia americana din Afganistan, urmata de cea din Irak, au facut sa se revina la o deteriorare a relatiilor est-vest, si asta in ciuda insistentei cu care Natiunile Unite promoveaza programe legate de aceasta aniversare, precum Alianta Civilizatiilor, sau Alianta Mondiala pentru Diversitatea Culturala.

Neincrederea est-vest este insa reciproca, iar Natiunile Unite au devenit o victima situata undeva la mijlocul acestei neincrederi. Natiunile Unite sunt vazute de catre tarile mai sarace, in special in lumea musulmana, ca o masinarie care cauta sa impuna valorile occidentale asupra planetei, in vreme ce in occident ONU e considerat foarte adesea ca fiind o constructie birocratica a carei identitate a fost inecata acum multe decenii sub o magma de conformism care a facut ca ONU sa-si piarda orice credibilitate. Aimpresia a fost confirmata saptamana trecuta, cand Libia colonelului Gadafi, o tara aflata multa vreme pe lista statelor teroriste, a fost primita ca membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului !

Cu toate astea, ONU se declara in continuare optimista si spera ca aceasta Zi Internationala a Diversitatii Culturale sa devina in cele din urma o autentica sarbatoare a culturilor celor mai diverse, iar nu inca unul din evenimentele birocratice cu care acest mare forum mondial ne-a obisnuit in cautarea sa neincetata a consensului.

*******

Este Republica Moldova un stat polietnic şi multicultural, aşa cum au pretins cu ostentaţie de la 2001 încoace fostele autorităţi comuniste?

Polietnic – da, dar nu si multicultural, este răspunsul pe care l-am auzit de la Sergiu Ostaf, directorul Centrului de resurse pentru drepturile omului CREDO. O lozincă electorală goală, euroconformă şi la modă, dar ceva ce nu se aplica în realitate, aşa defineşte modul autorităţilor moldoveneşti de a se raporta la multiculturalism Sergiu Ostaf.

Primul lucru care trebuie făcut, consideră el, e să se încurajeze educatia multilingvă.

Sergiu Ostaf
Sergiu Ostaf: “A venit timpul să avem pentru minorităţi – bulgari, gagauzi, ucraineni şi ceilalţi – educaţie multilingvă. Asta înseamnă că o parte din curiculă trebuie să fie predată în limba nativă, iar alta - în limba oficială a statutului. Astfel încît la absolvire, copii să se poată integra social şi economic. Sondajele noastre arată că cel puţin 30-40 la sută din părinţi şi copii doresc o educaţie multilingvă – deci este o realitate, doar că guvernul nu poate să vină cu o soluţie care ar putea să-i ajute să îmbrăţişeze această opţiune”.

În centrul Comratului, capitala unitatii autonome din sudul Moldovei populată compact de etnici gagauzi, am intrebat recent mai multi localnici daca ar opta pentru invatamîntul in limba nativa daca in regiune ar exista scoli cu predare in gagauza. Invatamantul acolo este preponderent in limba rusa.

”Trebuie sa cunoaştem limba materna, dar invatamantul trebuie sa fie in alta limba, pentru ca nu avem ce face cu gagauza in viitor”.

”Acum, cand migratia de munca este in toi, este necesar sa cunoastem mai multe limbi”.

”Trebuie sa stim gagauza, dar si rusa este necesara”.

”Ei si ce vor face copii mai departe cu imba gagauza? Unde sa-si continue studiile? Nu stiu… este necesar de chibzuit mai mult la aceasta problema”.

Această percepţie, spun sociologii, ar fi rezultatul unei inerţii. Nici autorităţile, nici cetăţenii nu pot renunţa atît de uşor la politicile moştenite din perioada sovietică, cînd exista o hegemonie a limbii şi culturii ruse asupra tuturor celorlalte limbi şi culturi.

Petru Negură
Sociologul Petru Negură: “Minorităţile preferă să înveşe în limba rusă. Este o consecinţă a perioadei sovietice. Există o şcoală bulgărească în Chişinău, chiar lîngă casa mea, dar trecînd pe acolo, am auzit în curte doar limba rusă, nu şi bulgărească. Soluţia este să nu se meargă cumva pe calea interzicerii. Să se găsească soluţii inteligente, cum ar fi valorizarea profesorilor care predau în limbile native sau altele de genul acesta.”

Deocamdată, conchid unii experţi, idealul paşnicei convieţuiri a mai multor etnii, nu paralel ci împreună, rămîne intact în Republica Moldova. Prinse in crize politice fără de sfîrşit, autorităţile preferă să nu intre pe un teren atît de minat, iar pentru cetăţeni interesele economice sunt cele care domină şi asupra opţiunilor culturale, şi asupra celor etnice.
XS
SM
MD
LG