Linkuri accesibilitate

Ucraina nu este încă „pierdută”


Ianucovici și Medvedev după semnarea acordului bilateral

Ianucovici și Medvedev după semnarea acordului bilateral

„Este prea devreme să spunem că preşedintele Ianucovici ajută Rusia să „fure” Occidentului Ucraina” - Sacha Tessier-Stall şi Kateryna Zarembo își susțin opinia în International Herald Tribune

Casandrele au deplâns ani de zile iminenta „pierdere” de către Occident a Ucrainei, iar de când Victor Ianucovici a fost ales preşedinte în februarie, tendinţa este în creştere. În recenta semnare a acordului de prelungire a închirierii unei baze navale ruseşti din Crimeea, pesimiştii văd o dovadă a dorinţei noului preşedinte de a cimenta statutul ţării sale ca satelit al Rusiei.

Se înşeală. Într-un fel.

E adevărat, este o afacere proastă. În schimbul unor reduceri la gaze naturale până în 2019, preşedintele Ianucovici a permis Rusiei să-şi staţioneze Flota Mării Negre în portul Sevastopol până în 2042. Astfel el a permis Rusiei să păstreze un cap de pod într-o parte deosebit de instabilă a Ucrainei – Crimeea – şi să continue să-şi expună forţa militară în regiunea frământată a Mării Negre – o evoluţie deloc minoră, mai ales după ce Rusia şi vecina ei Georgia au ajuns la confruntări în august 2008.

La fel de îngrijorătoare, reducerile la gaze vor permite preşedintelui să amâne reforma sectorului energetic al Ucrainei, faimos prin corupţia şi ineficienţa sa. Reducerile sunt colacul de salvare al unui sistem fosilizat care ar fi trebuit să o ia de multă vreme pe urmele dinozaurilor.

Amânarea reformelor este profitabilă din punct politic pentru dl. Ianucovici, care depinde de sprijinul „baronilor energetici şi industriali”, cei care şi-au făcut averile mai ales pe baza corupţiei şi a preţului artificial de scăzut al gazului. Înţelegerea are însă un cost politic ridicat pentru Ucraina, care depinde acum în foarte mare măsură de subvenţiile ruseşti ca să-şi plătească energia pe care o consumă.

Cu alte cuvinte, acordul măreşte influenţa Rusiei în Ucraina şi încurajează pretenţia Rusiei de a avea o sferă de influenţă în regiune.

Numai că cei care văd în asta o dovadă a hotărârii d-lui Ianucovici de a-şi conduce ţara înapoi în orbita Rusiei pierd din vedere lucruri esenţiale.

Acordul este mai puţin o dovadă a înclinaţiilor geopolitice ale d-lui Ianucovici şi mai mult o ilustrare a slăbiciunii ţării sale. Economia Ucrainei s-a contractat cu o şeptime în 2009, ca şi capacitatea guvernului de a plăti chitanţele la energie.

Chiar şi Iulia Timoşenco, lider al Revoluţiei Portocalii care nu mai demult decât în 2008 cerea primirea Ucrainei în NATO, s-a văzut nevoită în 2009 ca premier să facă Moscovei concesii importante – inclusiv un acord asupra gazelor atât de unilateral, încât a trebuit să fie revizuit la câteva luni după semnare.

Înţelegerea nu semnalează nici sfârşitul integrării europene în înţelesul mai larg al cuvântului. Dacă intrarea în NATO este clar scoasă de pe agendă pe termen scurt şi probabil mediu, acest lucru era clar înainte ca dl. Ianucovici să ajungă la putere.

Noul preşedinte a rezistat încercărilor Moscovei de a convinge Ucraina să se alăture unei uniuni vamale conduse de ruşi, preferînd în schimb să continue negocierile asupra unui acord profund şi cuprinzător de comerţ liber cu Uniunea Europeană.

El a numit integrarea europeană ca prioritate-cheie a preşedinţiei sale, făcînd în mod simbolic prima vizită ca preşedinte la Bruxelles – spre mânia Moscovei. Dl. Ianucovici este mai puţin orientat spre Vest decât predecesorul său, Victor Iuşcenco, dar nu este un lacheu al Kremlinului.

În ciuda reputaţiei de incompetent, Ianucovici poate fi extrem de abil. Acordul asupra gazelor subminează, poate, poziţia Ucrainei în raport cu Rusia, dar este popular în rândul industriaşilor şi al consumatorilor domestici, pe care-i scapă de note de plată mai mari (anul acesta, cel puţin).

De asemenea, el deschide calea unui buget de stat acceptabil pentru FMI, ale cărui cereri de reducere a deficitului au fost un obstacol major în negocierile pentru eliberarea unor noi tranşe din împrumutul de urgenţă. Chiar şi secretarul de stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, a calificat acordul drept dovadă că Ucraina are o nouă „abordare echilibrată” în politica externă.

Mai îngrijorător decât conţinutul acordului este modul defectuos în care a fost încheiat – şi ceea ce spune acest lucru despre atitudinea d-lui Ianucovici faţă de domnia legii în Ucraina.Constituţia interzice amplasarea de instalaţii militare străine pe teritoriul Ucrainei, chiar dacă doar în termeni nucleari. Mai mult, acordul nu a fost înaintat Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, cum ar fi trebuit, iar procedura normală de ratificare parlamentară n-a fost respectată. Aceasta, împreună cu modul constituţionalmente dubios în care şi-a alcătuit dl. Ianucovici majoritatea parlamentară, ridică serioase semne de întrebare asupra voinţei sale de a respecta regulile jocului.

Este prea devreme să spunem că preşedintele Ianucovici ajută în mod intenţionat Rusia să „fure” Occidentului Ucraina. Are o înclinaţie pozitivă spre Rusia mai puternică decât a predecesorului său, dar adevărul este că a fost împins la colţ de o combinaţie de ineptitudine geopolitică, interese speciale şi probleme pre-existente.

Adevărata întrebare este dacă îşi ia în serios obligaţiile (constituţionale şi de altă natură). Dacă nu o face, atât Occidentul, cât şi Rusia vor avea surprize neplăcute.
XS
SM
MD
LG