Linkuri accesibilitate

Vlad Lupan: „cred că vor fi relaţii dificile pe subiectul transnistrean şi sper să fie relativ acceptabile cel puţin pe subiectul frontierii şi, eventual, a proprietăţilor R. Moldova în Ucraina.”


Subiectul zilei vine, ca si lucoarea, de la Rasarit. Viceprim-ministrul pentru reintegrare Victor Osipov se află la Kiev pentru discuţii legate de situaţia din Transnistria, după ce luni, tot la Kiev, preşedinţii Ucrainei, Victor Ianukovici şi Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev au semnat o declaraţie comună privind paradigma militaro-politica a reglementarii transnistrene. Viziune pe care guvernul de la Chişinău a tinut sa o raporteze la angajamentele anterioare ale mediatorilor, dupa care, joi, Ministerul rus de Externe, a comentat comentariul guvernului Filat. Episodul urmator se juca cit de curind.

De la Kiev, viceprim-ministrul Osipov va pleacă la Astana pentru a participa luni, la reuniunea în formatul „5+2”, organizata sub egida presedintiei kazahe a OSCE. Despre logica interna a acestor evenimente adica partea invizibila a icebergului vom discuta astazi cu analistul Vlad Lupan
.

Europa Liberă: Domnule Lupan oare ce mai poate obţine vicepremierul Osipov în discuţiile cu demnitarii ucrainieni, de vreme ce Kievul şi Moscova s-au pus de acord în privinţa glosarului politic aplicat în reglementarea transnistreană?


Vlad Lupan
: „Probabil încearcă să mai „limiteze” problemele ulterioare, cum spun englezii. Nu ştiu dacă e posibil să mai obţii ceva după o asemenea declaraţie pe care au făcut-o liderii de la Moscova şi Kiev”.

Europa Liberă: Deci, dle Lupan, ce credeţi dumneavoastră despre perspectivele relaţiilor Kiev-Chisinau?


Vlad Lupan: „Eu cred că vor fi relaţii dificile pe subiectul transnistrean şi sper să fie totuşi încă relativ acceptabile cel puţin pe subiectul frontierii şi, eventual, a proprietăţilor Republicii Moldova în Ucraina. Subiectul transnistrean nu va fi un subiect uşor de acum încolo”.

Europa Liberă: De altfel cum au reacţionat, daca au reacţionat, ceilalţi participanţi la formatul „5 plus 2” la demersul Medvedev-Ianukovici?


Vlad Lupan: „Într-adevăr a fost o reacţie din partea Uniunii Europene care a fost o reacţie standart din partea acestei organizaţii, o reacţie moale prin care îşi reiterează interesul faţă de formatul „5+2” şi asta în esenţă a fost mesajul pe care l-a transmis UE”.

Europa Liberă: Adică nu s-a apucat să dea dreptate Chişinăului sau...?


Vlad Lupan: „Păi nu, UE crede că este mai bine să nu fie exclusă din formatul „5+2”, aş spune că frica lor este tocmai asta. Atunci când Federaţia Rusă încearcă să-i excludă din format, ei încearcă să revină. Federaţia Rusă joacă anume pe această îngrijorare a UE şi, practic din cauza asta, poate manipula situaţia. Atunci când unul dintre jucători se teme de ceva poţi să-l manipulezi cu asta”.

Europa Liberă: Dar se poate presupune că acum Rusia va încerca să contracareze efectele zise „negative” ale acestei declaraţii în negocierile sale directe cu Moscova?


Vlad Lupan: „UE cu siguranţă va încerca să o facă, dar foarte atent, pentru că Uniunea Europeană, care de obicei spune că nu are de a face cu geopolitica în situaţia în care simte că Federaţia Rusă are o importanţă mai mare într-o zonă sau alta, totuşi încearcă să fie foarte atentă când negociază cu Moscova. În asemenea circumstanţe putem să ne aşteptăm că va negocia, dar probabil va negocia doar parţial şi foarte atent”.

Europa Liberă: Realişti fiind, să ne uităm la nomenclatorul de probleme pe care le are UE în raport cu Răsăritul. Transnistria cam unde se află, totuşi?

Vlad Lupan
: „În primul rând, Republica Moldova nu este chiar atât de înalt pe agendă pe cât încearcă să ne sugereze nouă Uniunea Europeană, dar ei niciodată nu vor spune în mod deschis lucrul acesta. Respectiv, Transnistria nu este cu siguranţă nu este sus deloc, chiar şi în comparaţie cu Republica Moldova. Ceea ce vreau eu să spun e că Uniunea Europeană, totuşi, luând în consideraţie evenimentele de la Kiev şi evoluţiile dintre Ucraina şi Rusia, precum şi faptul că îşi doresc să facă o poveste de succes din Republica Moldova, totuşi, cel puţin vor încerca să lucreze cu Republica Moldova pentru ca să o aducă la un nivel european cât mai înalt. Efectul minim pozitiv este că Bruxelles-ul va încerca să suţină Chişinăul şi autorităţile Republicii Moldova în reformele sale, măcar atât!”

Europa Liberă: Dle Lupan, dar retragerea muniţiilor sau a trupelor, sau drapelul şi ştampila armatei a 14-ea, cine ar putea să ne ajute să retragem aceste reminiscenţe - americanii sau europenii?


Vlad Lupan: „În primul rând, vedem că în declaraţia de la Kiev ambele părţi au subliniat că declaraţia din 18 martie 2009 rămâne valabilă, iar prin acea declaraţie semnată de liderul separatist Igor Smirnov împreună cu ex-preşedintele Vladimir Voronin retragerea trupeor, într-un mod indirect, nu mai era pe agendă. Schimbarea operaţiunii de menţinere a păcii era lăsată pentru perioada după soluţionarea conflictului în acea declaraţie, iar în mod indirect asta însemna şi o problemă în retragerea trupelor ruse.

În asemenea circumstanţe unica putere care, efectiv, poate motiva Federaţia Rusă să-şi retragă forţele şi muniţiile din Republica Moldova rămâne SUA, dar eventual şi insistenţa statelor NATO, care fac parte din Uniunea Europeană. Combinaţia aceasta de factori ar mai putea încă să motiveze Federaţia Rusă să-şi retragă muniţiile şi trupele sale, respectiv schimbând şi formatul de menţinere a păcii”.

Europa Liberă: Domnule Lupan, Ne amintim ca premierul Vlad Filat s-a întâlnit cu Iulia Timoşenko, Chişinaul a făcut atunci o miza proastă pentru care va fi să plătească acum?

Vlad Lupan: „Nu cred că a fost o miză proastă, a fost o încercare de a se întâlni cu un premier care era în funcţiune. Problema este alta, nu cunosc detaliile, dar eu aş fi spus că se putea de întâlnit şi cu Ianukovici. Când vin funcţionari străini în Republica Moldova ei se întâlnesc atât cu partidele aflate la guvernare cât şi cu opoziţia”.

Europa Liberă: Credeţi că Ianukovici va fi mai dur şi din cauza asta?

Vlad Lupan
: „Nu, nu cred că va fi mai dur din cauza asta. Aşa cum a scris un analist în «Зеркало недели» - ziar din Ucraina, un analist care de altfel îi susţine pe cei care au fost pro-revoluţia oranj, dl Kravcenco spunea încă cu câteva zile înainte de eveniment că nu trebuie să ne aşteptăm la nimic altceva decât la o asemenea cedare din partea lui Ianukovici, pentru că pur şi simplu ei nu consideră subiectul transnistrean important pentru Ucraina. Nu este ceva pe care el poate să înţeleagă în termeni financiari”.

Europa Liberă: Ne aşteptam ca subiectul Palanca imediat o să fie scos în faţă, vedem că Ucraina întârzie, de ce?

Vlad Lupan: „Pentru că nu este un subiect extrem de important acum când Republica Moldova este relativ accesibilă la subiectul frontierelor, accesibilă într-un mod pragmatic, normal”.

Europa Liberă: Vă mulţumim domnule Lupan. Dragi ascultători vă reamintim că am discutat în această dimineaţă cu analistul politic Vlad Lupan.
XS
SM
MD
LG