Linkuri accesibilitate

Olarul Vasile Gonciar din Hojinești: „Cînd se strîng împreună mai mulţi oameni schimbaţi, se va schimba şi ţara”

În timp ce autorităţile moldovene spun că fac totul ca să-i întoarcă pe migranţii moldoveni acasă, oferindu-le o duzină de facilităţi astfel încît banii lor să înceapă să muncească pentru economie, un olar din satul Hojineşti, Călăraşi, care a făcut acest pas în urmă cu un an, dă lupte crîncene cu mentalitatea şi birocraţia moldovenească şi este la un pas de a-şi regreta alegerea.

Cînd intri în satul Hojineşti din raionul Călăraşi, primul lucru care îţi atrage atenţia este un drapel alb cu un burlui cărămiziu pe el. E dovada că ai ajuns într-un sat de olari, unul din putinele care se mai impotrivesc disparitiei acestui mestesug. De fapt e meritul citorva supravietuitori, care abia de mai au putere sa framinte lutul. De curind lor li s-a alaturat Vasile Gonciar, care o mostenit mestesugul impreuna cu numele. Tatal sau Vasile Gonciar, in perioada sovietica, s-a opus autoritatilor care ii impiedicau pe mesteri sa-si deschida propriile ateliere, ca nu cumva sa devina capitalisti intr-un stat colectivist.



Vasile Gonciar: „Eram pe atunci copil şi ţin minte că umblau prin sat şi stricau cuptoarele. Se considera că meşteşugarii au cîştiguri în plus. Tata însă s-a salvat – s-a angajat la „Meşter Faur” din Chişinău şi a avut posibilitate să continuie să muncească. Pînă prin anii 90 a durat toată această poveste. Olarii au îmbătrînit. Copii nu s-au învăţat. Şi au rămas cîţiva care mai ştiu. Dar îs bătrîni.”

Se zice că desenul de pe burluiul reprodus pe steagul Hojineştiului - o linie văluroasă peste altele trei drepte ca orizontul ar fi semnul distinctiv al oalelor produse de dinastia Gonciar. Ce semnifică acest ornament? In intreb pe Vasile Gonciar, olar de a doua generatie.

Vasile Gonciar
„Pămîntul, focul, munca şi apa – patru lucruri veşnice pentru om,” îmi spune Vasile , modelînd o oală la o roată electrică mult diferită de cele pe care ni le imaginăm atunci cînd ne gîndim la olărit. Acum munca unui olar nu mai este ca altădată, îşi continuă povestea Vasile Goncear. Există tehnologii care scurtează de zeci de ori calea lutului spre un vas bun de păstrat laptele sau de dat sarmale la cuptor. Tehnologii despre care Vasile ştie totul si pe care le-a testat in Italia.

În doisprezece ani de sedere acolo, el a reusit chiar sa deschida o fabrică de ceramică devenita o afacere prospera: „Am făcut lucruri pe care puţini le pot face. Vase de o tonă, cu diametrul de 1 m.”

Unind tradiţia moldovenească cu tehnologia italiană, mii de vase ieşite din mina lui au colindat lumea, iar Vasile ajunsese om cu stare. In urmă cu un an, Vasile Gonciar şi-a închis fabrica şi a revenit cu familia acasă, la Hojinesti.

Vasile Gociar: “Ştiţi ce mi-am închipuit? Cîţi s-au împrăştiat în lume, când s-or întoarce aici, o să fie o viaţa foarte frumoasă. Da nu-i aşa. Nu se întorc. Acum ştiu precis că din cauza conducerii. Pe mine nu mă înţeleg, nu mă cred. Îmi pun beţe în roate.“

Pentru Vasile, care a incercat sa convinga niste parteneri italieni sa participle cu investitii la un proiect ambitios in Moldova, este dureros sa recunoasca faptul ca Moldova s-a ancorat in trecut. Legile nu sint pentru oameni, ci împortiva lor, iar autorităţile locale continua sa creada, ca pe timpurile sovietice, ca cetatenii sint in serviciul lor, si nu invers.

Vasile încearcă să pună pe picioare, deja acasă, o fabrică de ceramică. Singur, dupa ce l-au abandonat potentialii parteneri italieni. Olarul nu a renuntat insa si la proiectele initiale, in loc sa se fi multumit cu un mic atelier de manufactura.

Vasile Gonciar: “Ei erau entuziasmaţi – îmi ziceau: hai să deschidem o fabrică, să facem lucruri frumoase. Au venit cu mine şi cînd au văzut că nu este chiar aşa cum credeau. Că eu vedeam totul cu alţi ochi decît ei. Apoi au mai fost nişte informaţii pe la televiziunea de acolo. Arătau copii pe marginea drumului, orfani. Au zis că nu vor să investească într-o ţară care nu se uită după copii. Şi au renunţat.”

Vasile însă nu a renunţat. Cu banii agonisiţi peste hotare a cumpărat citeva loturi de pamint, a construit citeva hale şi a instalat utilaje aduse din Italia.
Ce-l împiedică să-şi pornească afacerea?

Vasile Gonciar: „Birocraţia. Au început să mă încurce. Că mai am multe de făcut ca să-mi pun atelierul în regulă. Ma trezesc cu toate instantele la usa. Lutăria de unde tot satul lua lut. Acum eu ca să iau de acolo, trebuie să-i fac statut de carieră. Legile îs bune, da mai sunt şi excepţii... Şi gunoiştea de la intrarea în sat ar trebui strămutată . Că n-o să vină oamenii să miroase gunoiul…”

Mesterul Vasile Gonciar viseaza să transforme Hojineştii într-un punct de atracţie turistică, dar si intr-un centru de renastere a olaritului industrial. El se declara convins ca o fabrică de ceramică bazata pe tehnologii moderne ar aduce beneficii tuturor – locuri de munca pentru sateni, productie ecologica pentru consumatori si sansa de a organiza un atelier de instruire a mesterilor olari. In Italia Vasile tocmai se gindise sa organizeze un atelier virtual, astfel incit doritorii sa invete mestesugul sa ia lectii prin internet.

Visurile lui Vasile deocamdata se lovesc insa ca fluturii de geamul ferestrei de la atelierul amenajat intr-un sopron.

Vasile Gonciar: “Iacă acum eu îs Dumnezeu pentru vasul acesta. Îl modelez cum vreu. Oalele m-au schimbat în viaţă. Te simţi mai puternic cînd reuşeşeti să faci o oală. Aici reuşeşesc, da să schimb ceva în sat nu reuşesc. Pînă nu se va schimba fiecare om ca mine. Cînd se string împreună mai mulţi oameni schimbaţi, se va schimba şi ţara.”
XS
SM
MD
LG