Linkuri accesibilitate

Marian Lupu: Reprezentanții UE și ai Comisiei de la Veneția și-au modificat opinia „după rezultatul foarte prost al discuţiei cu conducerea PCRM”


Europa Liberă: Domnule Marian Lupu, ce se întâmplă în actualele condiţii, când criza, iată, tot mai mult se adânceşte şi vine data de 16 iunie?


Marian Lupu: „Pe de o parte, se apropie data de 16, pe de altă parte avem în ultimele zile o vizită a doi înalţi reprezentanţi de la Strasbourg: şeful Cabinetului secretarului general al Consiliului Europei şi secretarul Comisiei de la Veneţia. Dar să nu uităm şi un al treilea factor: şi societatea, dar şi clasa politică, toţi împreună au nevoie de o claritate, de o decizie finală şi fermă.”

Europa Liberă: Din partea cui vine claritatea?


Marian Lupu
: „Claritatea trebuie să vină din partea clasei politice, a partidelor parlamentare. Fiindcă de aici, de fapt, porneşte şi compromisul. De aici porneşte şi capacitatea de analiză şi capacitatea de a primi o decizie. Voi face referinţă la conţinutul discuţiilor, pe care le-am avut în cadrul Alianţei cu aceşti doi înalţi reprezentanţi de la Consiliul Europei. Consiliul Europei ne-a spus foarte tranşant, exprimând şi poziţia statelor membre ale Uniunii Europene, că nu există, în viziunea lor, nici un temei legal pentru oricare modalitate de extindere a mandatului actualului Parlament. S-a spus foarte tranşant acest lucru, nu este legal şi nu este european să schimbi regulile de joc în timpul jocului. Mesajul numărul doi: ei au venit aici la Chişinău pentru a juca un rol de mediatori. Pentru a facilitat dialogul dintre partidele din Alianţă, pe de o parte, şi opoziţia, PCRM, pe de altă parte. Şi au venit cu propunere concretă: să modificăm articolul 78 din Constituţie în modul, în care să se prevadă primul tur de scrutin, 61 de voturi, în Parlament, al doilea scrutin tot în Parlament, 61 de voturi, şi dacă nu se reuşeşte în două tururi în Parlament, alegerea şefului statului, al treilea tur să fie alegeri directe, de către popor a preşedintelui ţării.”

Europa Liberă: Înţelegem, că opoziţia, comuniştii, rămân pe poziţia lor şi nu merg la compromis?

Marian Lupu: „Păi, iată ce s-a întâmplat. Pe parcursul acestor două zile am avut în mod individual, toţi cei din partidele parlamentare, întrevederi cu acest grup. Ieri am purtat o discuţie la nivelul conducerii Alianţei, şi pe principiu am salutat această abordare, manifestând disponibilitatea partidelor din Alianţă pentru dialog. Pentru a găsi un compromis, pentru a găsi o soluţie, care va garanta pentru viitor nerepetarea blocajului politic în Republica Moldova, foarte periculos. Manifestând disponibilitate, am zis, că suntem pe cale să le acceptăm acest rol de mediator, de facilitatori ai acestui dialog. Ei au mers în discuţie la conducerea Partidului Comuniştilor. Revenind de la această discuţie, ne-au informat, că discuţia a fost una foarte proastă. Că propunerea Consiliului Europei a fost refuzată de către opoziţia PCRM. PCRM-ul, practic, a refuzat orice dialog cu alianţa în acest sens. Nu a salutat nici rolul de mediator al Consiliului Europei, insistând să se discute doar pe baza proiectului iniţiat de către PCRM. În mod evident, că un asemenea rezultat, din nou, a dus la blocarea acestui dialog, pe motivul că opoziţia PCRM nu doreşte acest dialog. În acest caz, noi avem de fapt două posibilităţi. Prima: calea parlamentară de modificare a articolului 78.”

Europa Liberă: Unde trebuiesc două treimi de voturi.

Marian Lupu
: „Unde trebuiesc două treimi. Şi mai există a doua cale – calea organizării unui referendum. Tot aici e important să vă spun că dacă până în ziua de ieri, Consiliul Europei şi Comisia de la Veneţia nu privea cu ochi atât de buni ideea de organizare a unui referendum, făcând miza, totuşi, pe dialog politic, pe compromis, pe consens, după rezultatul nefericit, rezultatul foarte prost al discuţiei, pe care l-au avut cu conducerea PCRM, opinia lor s-a schimbat. În sensul, în care ei au spus: noi vedem, că dialogul cu PCRM este imposibil. Fiindcă PCRM nu vrea dialog. În acest caz, oricum articolul 78 urmează a fi modificat pentru evitarea blocajelor politice pentru viitor. Şi în acest sens ei s-au arătat susţinători ai ideei, deci nu au absolut nimic referitor la calea de desfăşurare a unui referendum, pentru a fi supus atenţiei populaţiei acest proiect, această propunere a Consiliului Europei.”

Europa Liberă: Deci, numai de modificare a articolului 78 din Constituţie, care se referă la alegerea preşedintelui?


Marian Lupu: „Absolut corect. Este foarte importantă această precizare. Este vorba de un referendum, care se referă în exclusivitate la modificarea articolului 78 şi care nici într-un caz, în viziunea Consiliului Europei, nu poate servi temei pentru extinderea mandatului Parlamentului şi pentru evitarea alegerilor anticipate.”

Europa Liberă: Acest referendum pentru când poate fi convocat?

Vlad Filat, Marian Lupu, Mihai Ghimpu - o alianță în căutarea consensului.
Marian Lupu
: „Colegii de la Consiliul Europei s-au manifestat foarte flexibili şi au susţinut ideea posibilelor modificări în Codul Electoral pentru a mai scurta, de exemplu nu 120 de zile, ci 60 de zile. Mai sunt şi alte posibile modificări. Spre exemplu, condiţiile de desfăşurare ale referendumului. În loc de actualele prevederi, de 60 procente din lista electorală prezenţă şi nu mai puţin de 50 din listele electorale vot, să fie aplicate normele identice pentru alegerile parlamentare. Adică: prezenţa - simpla majoritate şi, respectiv, din cei prezenţi – simpla majoritate dacă votează pro, atunci în cadrul referendumului decizia este adoptată.”

Europa Liberă: Dar, deocamdată, tumultos şi acest aspect, care ţine de termenul rezonabil de dizolvare a Parlamentului.

Marian Lupu: „Categoric. Eu gândesc, că noi nu trebuie să aşteptăm data de 16 iunie. Ca după 16 iunie să pornim aceste discuţii. Pare că, pe de o parte, aceasta va continua starea de confuz în socitate. Toţi avem nevoie de claritate – unde merge şi cum merge Republica Moldova, clasa politică, care este viitorul apropiat. Doi: avem ferma poziţie a structurilor europene – nimeni nu este în drept s-o ignoreze. De ce? Pentru că este o hârtie de turnesol: ori noi ne manifestăm ca europeni, ca denumirea noastră să vină în concordanţă cu conţinutul acţiunilor noastre, ori noi ne manifestăm antieuropeni. Toţi în cadrul Alianţei am căzut de acord, că timpul este foarte scurt. Că o atare decizie trebuie să fie adoptată una europeană, trebuie să fie adoptată cât de curând posibil. Presupun, că în timpul cel mai apropiat, zile, vom avea o discuţie în cadrul formatului extins al Alianţei, pentru a se pune punctele pe „i” şi o atare decizie, zic eu, nu mai târziu de sfârşitul lunii mai, ea trebuie să fie definită şi ea trebuie să fie anunţată.”

Europa Liberă: Consensul se va găsi în cadrul Alianţei?

Marian Lupu
: „Altă cale nu există. Categoric nu există. Trebuie să reieşim din normele europene, din poziţia Uniunii Europene şi Consiliului Europei.

Europa Liberă: Din această discuţie, pe care o purtăm, domnule Lupu, pot înţelege că alegerile vor fi în toamnă?

Marian Lupu
: „Potrivit prevederilor legii, aceste alegeri trebuie să aibă loc potrivit spiritului şi buchiei legii. Ca exemplu, câteva luni, jumătate de an, cumva în jurul acestor idei, ţinând cont şi de experienţa internaţională şi experienţa europeană.”

Europa Liberă: Nu găsiţi compromis acum între putere şi opoziţie, pentru că, din câte înţeleg, totuşi, comuniştii rămân pe principiul lor foarte dur – vor alegeri. Dumneavoastră mai recent aţi declarat că nu excludeţi o alianţă de centru stânga. Cum să înţelegem?

Marian Lupu: „Eu am menţionat, că noi lăsăm pe viitor o uşă mai larg deschisă pentru dialog cu forţele de centru-stânga, ori avem mai multe partide în acest sens. Iar cu referinţă la PCRM, am menţionat: la condiţiile în care schimbarea fundamnetală, rebrandingul, lucrurile asupra cărora insistam eu încă din 2005, rebrandingul, întinerirea cadrelor de conducere, modernizarea stilului, modernizarea programului.”

Europa Liberă: Din 2005, când eraţi în PCRM şi iată după cinci ani reveniţi tot la aceea, ce insistaţi acum cinci ani.


Marian Lupu
: „Absolut corect. Să nu uităm, că anume lipsa de mişcare în această direcţie a fost şi unul din factorii de bază a decizie de a părăsi rândurile PCRM-ului. În mod logic şi firesc ele rămân în continuare aceste condiţii pe agendă. Şi eu vreau să vă spun cu multă responsabilitate, că marea majoritate şi a membrilor PCRM-ului au susţinut şi susţin în continuare aceste idei. Însă, probabil nu au acumulat...”

Europa Liberă: Dar un singur om, o singură figură nu acceptă, domnul Voronin, şi atunci se împotmolesc.


Marian Lupu: „Câteva figuri în jurul liderului PCRM. Asta e situaţia. Acum totul ţine de competenţa PCRM-ului. Nimeni n-o să le facă ordine la ei în casă. Ei trebuie să adopte decizia – ori se transformă într-un partid european, fie de stânga, fie de centru-stânga, indiferent. Dar unul modern, european, nu cu metode dictatoriale de management. Cu metode contemporane şi europene. Altă cale categoric nu există. Deci astea au fost condiţiile şi ele rămân mereu în vigoare.”
XS
SM
MD
LG