Linkuri accesibilitate

La nivelul contractelor economice sau al tranzacţiilor financiare, şpaga atinge cifre astronomice.


Limba română, se ştie, e bogată, printre altele şi prin sinonime. Iată, spre exemplu, cuvîntul bacşiş. Vine din limba turcă, însemna cadou sau o sumă de bani date peste plata cuvenită, în scopul obţinerii unor favoruri. A avut o carieră glorioasă, dar ulterior s-a devalorizat. Astăzi, mai dai bacşiş chelnerului sau frizerului: o sumă mică, aşa, doar ca să ai conştiinţa împăcată.

A circulat apoi cuvîntul şperţ, venit din germană. Recompensă ilicită dată cuiva sau pretinsă de cineva în schimbul unui serviciu necinstit şi ilegal. Pare şi el, astăzi, demodat. Cuvîntul mită e folosit în vocabularul oficial, cel juridic spre exemplu. Vine din slavă şi e asociat ideii de corupţie. Însă termenul cel mai uzitat în zilele noastre este şpagă. Provine din ruseşte (unde înseamnă buzunar) şi desemnează toate modalităţile prin care obţii avantaje, cu precizarea că aceste pretinse avantaje ar trebui, de fapt, să intre în zona situaţiilor normale, cînd ceea ce ţi se oferă nu e decît dreptul tău legitim.

Un recent sondaj realizat de o organizaţie neguvernamentală relevă (fapt previzibil) că pe primul loc la şpagă se află, de departe, personalul medical. Dai şpagă medicului pentru operaţie, dai şpagă şi anestezistului, deşi toate costurile operaţiei respective sînt acoperite, teoretic, de Casa de asigurări sociale.

Bolnavul căruia medicul îi refuză şpaga încearcă un sentiment de panică. Nu cumva, se întreabă el, este condamnat să moară? Nu cumva a dat o şpagă prea mică şi doctorul s-a supărat? Tarifele sînt, prin consens, cunoscute. Pentru o cezariană, plăteşti o taxă oficială de maternitate apoi îi dai şpagă ginecologului. Pentru o cataractă la un ochi, 30 de milioane vechi. Şi aşa mai departe. Asistentelor, infirmierelor şi brancardierilor le dai bacşiş. Sume mult mai mici dar care trebuie achitate zilnic, altfel bolnavul riscă să fie uitat pe patul de suferinţă.

Pe locul doi se situează, oarecum surprinzător, şcoala. Dar şi aici s-au instalat, temeinic, practici imuabile. Totul e să te agăţi de un pretext: 1 martie, 8 martie, Paştele, Crăciunul. Cunosc un caz absolut autentic dar care se repetă, cu siguranţă, la scara întregii ţări. De 8 martie, ziua femeii, comitetul de părinţi dintr-o clasa a I-a primară, aflată în Bucureşti, i-a somat pe genitorii micuţilor să cotizeze pentru a aduna suma de 100 milioane lei vechi. Se aflase, nu ştiu cum, că doamna învăţătoare tare ar fi vrut să facă o excursie peste hotare, în Turcia sau în Grecia. Mai toţi părinţii s-au executat, iar fericita beneficiară şi-a putut realiza visul.

Dau, în definitiv, exemple de şpagă minoră. La alt nivel, al contractelor economice sau al tranzacţiilor financiare, şpaga atinge cifre astronomice. Ne aflăm, evident, în faţa unor cazuri de flagrantă evaziune fiscală. Boala e cronică, remediile sînt iluzorii. Resemnaţi, admitem că ăsta e obiceiul pămîntului. Şi tragem mîţa de coadă, uitînd că şpăgile nu fac decît să agraveze dezastrul financiar. Protestăm împotriva micşorării salariilor şi pensiilor dar punem banii în plic pentru domnul doctor sau doamna profesoară. Cum să nu ajungi la concluzia că ne merităm soarta?
XS
SM
MD
LG