Linkuri accesibilitate

Cannes 2010: Nikita Mihalkov „Ars de soare (2)” – „O pornografie a morții”


Regizor și actor: Nikita Mihalkov într-o scenă din ultimul său film

Regizor și actor: Nikita Mihalkov într-o scenă din ultimul său film

La dispoziția regizorului, autoritățile de la Kremlin au pus cel mai mare buget al unei producții realizate vreodată în Rusia, mijloacele nelimitate ale armatei pentru scenele de război și o amplă documentare.


Este aproape o ironie a soartei că în timp ce filmele tinerilor regizori români rulează în afara competiției oficiale de la Cannes, atenția criticilor acesteia se concentrează pe o supraproducție amintind, prin dimensiunile și pretențiile ei epice de alte vremuri. Este adevărat că regizorul filmului în cauză, intitulat „Exilul. Ars de soare (2)”, nu este un oarecine. Nikita Mihalkov a fost în tinerețea lui unul din cei mai talentați și populari regizori de film sovietici, mult apreciat și de români, îndeosebi pentru ecranizările lumii ruse după Cehov. Dar, atît timpurile cît și oamenii se schimbă, iar evoluțiile nu sînt neapărat în bine.

Vladimir Putin îl felicită pe Nikita Mihalkov în 1995
Dintr-un regizor al unor adevărate filme de cult pentru cinefili, Mihalkov s-a transformat într-un soi de oligarh al platoului, cu convingeri ultranaționaliste, lăudîndu-se cu prietenia cu premierul Putin și gata să se pună în serviciul puterii și al propagandei Kremlinului.

Dacă în 1994, istoria elegiacă a generalului Kotov, celebritate a Armatei roșii, și cea a familiei sale, striviți de roata sîngeroasă a represiunii staliniste – subiectul primului film cu titlul omonim celui de azi, „Ars de soare” (Burnt by the Sun/Soleil trompeur) – s-a bucurat de apreciere, obținînd chiar un Oscar, lucrurile s-au schimbat cu totul astăzi. Criticile la adresa lui Mihalkov abundă, de la cele numeroase apărute în presa rusă, trecînd prin cele formulate de intelectuali cunoscuți francezi și pînă la președintele Festivalului de la Cannes, Tim Burton.

Nimeni nu pare convins de declarația regizorului, făcută la proiecția publică și foarte oficială a filmului în Palatul de la Kremlin, în prezența a 6000 de spectatori aleși, în ajunul celebrării cu fast a celei de-a 65-a aniversări a încheierii celui de-al doilea război mondial. „Pentru a înțelege costul victoriei – a spus atunci Mihalkov – trebuie să vedem prin ce au trecut oamenii”. Un scop pentru care la dispoziția regizorului autoritățile de la Kremlin au pus cel mai mare buget al unei producții realizate vreodată în Rusia (echivalentul a 55 de milioane de dolari), i-au oferit mijloacele nelimitate ale armatei, sute de militari, tancuri, avioane etc. pentru scenele de război, și o amplă documentare, de la arhive britanice și americane, pînă la – s-a spus – documente clasificate din arhivele FSB-ului, urmașul KGB-ului (documente altfel greu dacă nu de lor accesibile istoricilor).




In „Ars de soare (2)”, istoria lui Kotov continuă: din lagărul stalinist de muncă este recrutat ca simplu soldat în armata sovietică și luptă vitejește pe front, refuzînd să iasă din armată, convins că soția și fata sa au pierit în Gulag. Dar soția l-a părăsit pentru un ofițer al Serviciilor de securitate, iar fiica reapare ca lideră a pionierilor dint-un alt lagăr. Kotov, jucat de Mihalkov însuși, se dezlănțuie simbolic omorînd în bătaie un nazist, scenă aplaudată la premiera oficială de la Moscova.

Departe de a fi convingător sau a reaminti inteligența și tandrețea filmelor cehoviene de tinerețe, Mihalkov lasă impresia unui om care și-a pierdut orice control, cum se scria în cotidianul Kommersant, „un vînător, în căutarea prăzii, a cărnii”, în rezumat un film de „orgie a urii”, de „pornografie a morții”, teme familiare atît lumii staliniste, cît și unor nostalgici politici ai mîinii „forte” în societatea rusă a prezentului.

XS
SM
MD
LG