Linkuri accesibilitate

NATO nu ține cont de temerile aliaților de pe flancul estic


Madeleine Albright, președita grupului de experți adresîndu-se astăzi presei

Madeleine Albright, președita grupului de experți adresîndu-se astăzi presei

Un raportul sub egida Centrului pentru Reformă Europeană constată că multe din ţările care au aderat în anii ‘90 se tem că NATO neglijează posibilitatea unor conflicte alimentate de neînţelegeri cu Moscova


În pregătirea revizuirii doctrinei strategice a Alianţei Nord-Atlantice, un grup de experţi occidentali şi central-europeni au elaborat sub egida Centrului pentru Reformă Europeană un raport despre ceea ce consideră a fi neajunsurile alianţei, mai ales în relaţia cu Federaţia Rusă şi cu unii din proprii membri.

Printre autorii raportului se numără Ronald Asmus, fost asistent adjunct al secretarului de stat american, generalul de brigadă polonez Ştefan Czmur şi generalul de bridagă în retragere Klaus Wittmann, fost director de planificare şi politică la Colegiul de Apărare NATO de la Roma.

Autorii sunt de părere că NATO nu acordă suficient timp şi suficientă atenţie riscurilor de securitate şi nu ia destul de în serios temerile unora din membrii săi, mai ales central- şi est-europeni, dar şi cei nordici, ca Islanda şi Norvegia, că alianţa nu va sări în ajutorul lor în eventualitatea unui conflict armat.

Raportul subliniază că o preocupare mai mare pentru „liniştirea” acestor temeri nu ar împiedica în nici un fel „resetarea” relaţiilor cu Federaţia Rusă, pe care şi-o doresc NATO şi Statele Unite. Dimpotrivă, se spune în preambulul raportului, odată reasigurate de fidelitatea alianţei, ţările central-europene ar câştiga încrederea necesară pentru a sprijini relansarea relaţiilor cu Moscova şi pentru sprijinirea unor operaţiuni ale alianţei în afara Europei, de pildă în Afganistan.

Examinînd starea actuală a alianţei, raportul constată că multe din ţările care au aderat spre sfârşitul anilor ‘90 se tem că NATO neglijează posibilitatea apariţiei în Europa a unor conflicte „de modă veche” – cum le spun autorii – alimentate de tensiuni etnice sau de neînţelegerile cu Moscova. În consecinţă, popularitatea NATO a scăzut în Europa centrală şi de răsărit, iar unele guverne preferă să trateze bilateral cu Statele Unite.

Una din propunerile concrete cuprinse în raport este ca NATO să-şi dezvolte infrastructura chiar pe teritoriile noilor state membre. Când a primit în rândurile sale Cehia, Polonia şi Ungaria, se arată în raport, NATO se gândea să le ajute la nevoie trimiţînd trupe din alte ţări, mai degrabă decât construind baze militare pe teritoriile noilor membri. Era o strategie nouă – se spune în raport – diferită de strategiile războiului rece, care lua în considerare obiecţiile Rusiei şi care a nemulţumit ţările candidate la aderare.

Din păcate, spun autorii raportului, NATO nu şi-a îndeplinit nici măcar unele din angajamentele limitate luate la sfârşitul anilor ’90, de pildă acela de a avea mereu la îndemână contingente gata să intervină sau cel de a investi în modernizarea infrastructurii militare a noilor membri.

Autorii raportului semnalează neîmpliniri şi pe plan geo-politic. Când NATO şi Uniunea Europeană au început să primească noi membri din fostul bloc comunist, multă lume credea că Rusia va înceta să se mai amestece în politica Europei Centrale. Numai că Moscova continuă şi astăzi că considere regiunea drept o sferă specială de interes, iar în anii din urmă a încercat să facă presiuni sau să marginalizeze unii noi membri NATO prin întreruperea livrărilor de energie, atacuri cibernetice şi embargouri comerciale. „Deşi Europa centrală şi de est este mai liberă şi mai sigură decât oricând în istoria sa, ea continuă să fie o zona concurenţială”, se mai spune în raport.

Autorii lui arată că această nesiguranţă în interiorul NATO nu se limitează numai la noii membri din Est, fiind împărtăşită şi de cei nordici, dar în faza actuală, situaţia cea mai complicată o au est-europeni, în frunte cu ţările baltice şi cu Polonia.

Pe flancul său estic, se spune în raport, NATO nu se confruntă cu riscul vreunei invazii ruseşti şi al unui conflict masiv, dar alianţa ar putea fi luată prin surprindere de alt tip de confruntări, de proporţii mai mici. În ţările baltice, mai ales Letonia şi Estonia, factorul de risc este minoritatea rusofonă, care ar putea fi folosită de Moscova drept pretext pentru „incursiuni militare minore”.

Un alt factor de risc pentru Polonia şi Lituania este aşa-numitul „coridor Kaliningrad”, prin care Rusia îşi aprovizionează enclava de la Marea Baltică. Iar Varşovia a fost îngrijorată mai ales în ultimii doi ani şi de posibilitatea unui conflict ruso-ucrainian, care ar fi putut ajunge la graniţa de est a Poloniei şi implicit a alianţei.

Autorii raportului spun că în anii din urmă NATO a fost prea ocupată cu conflicte precum cel din Kosovo sau Afganistan ca să-şi mai bată capul cu paza frontierei estice. „Pe hârtie – se arată în document – NATO îşi confirmă angajamentul de a-şi proteja membrii de eventuale ameninţări provenite din spaţiul european. În practică, însă, alianţa nu-şi face temele de casă curente pentru a fi gata de o asemenea intervenţie”.

Pregătirea şi planificarea insuficiente au fost vizibile, în opinia autorilor raportului – cu ocazia unor conflicte regionale. În 2003, când Saddam Hussein se mai afla la putere, Turcia a cerut alianţei promisiuni de asistenţă în cazul că americanii atacă Irakul vecin. Rezultatul a fost că Iranul a recurs la represalii împotriva Turciei, pe care NATO nu le-a prevăzut şi nu le-a prevenit mai ales din cauza ezitărilor Franţei şi Germaniei.

„În august 2008 NATO a fost luată prin suprindere de conflictul ruso-georgian, şi tot ce-a putut să facă post-factum a fost să dea publicităţii o declaraţie... Dacă în anii ’90 alianţa părea capabilă să asigure liniştea regională, cum a demonstrat în Balcani, acum ea pare să-şi fi pierdut această capacitate.”, se arată în document.

Printre măsurile de redresare pe care le propun autorii raportului se numără o activitate consecventă de evaluare a riscurilor din apropierea graniţelor ţărilor NATO şi de pregătire a mecanismelor de reacţie rapidă. Mai sunt propuse printre altele o colaborare mai strânsă între NATO şi guvernele din Uniunea Europeană, continuarea patrulării spaţiului aerian al ţărilor baltice de către avioanele de luptă ale altor ţări din alianţă, amplasarea de instalaţii militare suplimentare pe teritoriile noilor ţări membre şi perfecţionarea culegerii de date în vecinătatea estică a alianţei, construirea unui scut antiaerian care să acopere integral teritoriile membrilor NATO ş.a.m.d.

În final, autorii raportului insistă că toate aceste măsuri, dintre care unele par la prima vedere îndreptate împotriva Rusiei, vor servi pe termen lung obiectivului unor relaţii mai bune cu Moscova, pentru că o alianţă bine pregătită, solidară şi încrezătoare în sine va „reseta” mai uşor orice relaţii.
XS
SM
MD
LG