Linkuri accesibilitate

16.05 - Chișinău: Intîlnire la nivel înalt la Tiraspol


Igor Smirnov la Tiraspol

Igor Smirnov la Tiraspol

Partea transnistreană a calificat propunerile Chişinăului drept inaceptabile şi necorespunzătoare aspiraţiilor Transnistriei.


16 mai 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Intîlnire la nivel înalt la Tiraspol.

Dan Ionescu: Astăzi la Tiraspol conducerea de la Chişinău s-a întâlnit cu liderii separatiştilor transnistreni, prima întâlnire de acest fel din iunie 1999. Unul din momentele cheie ale vizitei înalţilor oficiali moldoveni la Tiraspol a fost întrevederea dintre preşedintele Dumitru Diacov şi deputatul Ilie Ilaşcu, aflat în detenţie într-o închisoare locală. Relatează corespondenta noastră la Chişinău, Eleonora Lisnic
.

Preşedintele Petru Lucinschi, preşedintele Legislativului, Dumitru Diacov şi premierul Dumitru Bragiş s-au întâlnit astăzi la Tiraspol cu şeful administraţiei transnistrene Igor Smirnov şi cu cei doi adjuncţi ai acestuia, pe linie executivă şi legislativă, respectiv, Victor Siniov şi Grigore Maracuţa. La această întrevedere, numită la nivel înalt, fiecare parte a venit cu propria sa variantă de statut juridic special pentru regiunea transnistreană.

Aşa cum s-a anunţat din timp, nu a fost semnat nici un document. Deşi conducerea Republicii Moldova a plecat la Tiraspol cu un proiect de statut, care prevedea funcţii importante în stat pentru reprezentanţii Tiraspolului, inclusiv o funcţie de vicepremier pentru Igor Smirnov, partea transnistreană a calificat propunerile Chişinăului drept inaceptabile şi necorespunzătoare aspiraţiilor Transnistriei.

În declaraţia pentru presă de la finalul întâlnirii, Igor Smirnov a insistat, ca de fiecare dată, asupra ideii de stat comun, format din doi subiecţi egali în drepturi. El a calificat proiectul Chişinăului drept unul de natură să lezeze drepturile republicii transnistrene autoproclamate. În acelaşi timp, liderul separatist a spus că administraţia sa este dispusă să îndeplinească integral prevederile memorandumului semnat în mai 1997 la Moscova. Documentul în cauză stabileşte dreptul regiunii transnistrene de a avea relaţii comercial-economice cu alte state, fără acordul Chişinăului. Totuşi, în acest document apare pentru prima dată noţiunea de stat comun, interpretată diferit de Chişinău şi Tiraspol.

Preşedintele Lucinchi şi liderul Smirnov au declarat, că neînţelegerea nu a fost depăşită nici astăzi. La Tiraspol au fost discutate probleme şi de ordin economic, în primul rând referitoare la achitarea datoriilor reciproce şi livrarea energiei electrice de la Centrala de la Cuciurgan. De menţionat, că la propunerea oficialilor transnistreni pe agenda întrevederii chestiunile de ordin economic au figurat la punctul unul, iar cele de ordin politic au fost trecute pe poziţia doi. Potrivit preşedintelui Lucinschi, în cazul problemelor economice s-a ajuns la mai multe înţelegeri, în timp ce discuţiile pe teme politice au dat puţine rezultate.

Iată ce a declarat, după întrevedere, preşedintele Petru Lucinschi: „Partea transnistreană consideră, că ei sunt subiect şi Moldova este un subiect în construcţia unui nou stat. Această divergenţă s-a păstrat, dar oricum este un document, care e pregătit, eu consider, destul de bine, împreună cu mediatorii şi împreună cu savanţii din mai multe ţări ale Europei. Partea transnistreană a pregătit şi a prezentat un proiect al său şi am convenit că experţii vor lucra. Pe data de 30 mai ne vom întoarce noi la problema aceasta, de a asculta prima informaţie a experţilor – ce coincide, ce trebuie de perfecţionat mai departe.”

S-a convenit, că la 30 mai, grupurile de experţi pentru elaborarea statutului regiunii transnistrene, se vor întruni din nou la masa tratativelor. Părţile ar urma să-şi apropie poziţiile până în luna iulie, când la Moscova urmează să aibă loc o întrevedere la nivel înalt în problema transnistreană, cu participarea preşedinţilor Federaţiei Ruse şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Leonid Kuchma.

Aşa cum şi-a propus, preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov, a reuşit să-l viziteze, în după amiaza zilei, pe deţinutul politic deputatul Ilie Ilaşcu. Diacov şi Ilaşcu au discutat în prezenţa administraţiei închisorii, abea în final fiind lăsaţi singuri. Din câte am fost informaţi, la întrevedere au avut acces şi doi cameramani – de la televiziunea de stat a Republicii Moldova şi de la PRO TV. Abordând astăzi problema eliberării din detenţie a deţinuţilor politici din grupul Ilaşcu, preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov, le-a propus oficialilor transnistreni să accepte implicarea OSCE-ului în soluţionare cazului. Între altele, Chişinăul are în vedere o rejudecare a dosarului într-un stat cu democraţie avansată de către o instanţă independentă.

Din Chişinău, Eleonora Lisnic, pentru Radio Europa Liberă.

*

Dan Ionescu: Chestiunea transnistreană s-a aflat şi în atenţia discuţiilor, purtate astăzi la Kiev de către ministrul de Externe, Nicolae Tăbăcaru, aflat acolo î nntr-o vizită oficial. După mai multe runde de convorbiri cu omologul său moldovean, ministrul de Externe ucrainean, Boris Tarasiuc, a declarat că s-a ajuns la o înţelegere privitoare la „o serie de posibili paşi în direcţia extinderii participării Ucrainei la procesul de soluţionare paşnică a diferendului transnistrean”. Printre aceşti paşi se numără şi organizarea, în luna iulie la Kiev, a unei noi conferinţe la nivel înalt pe tema transnistriei. Potrivit lui Tăbăcaru, Federaţia Rusă, care alături de Ucraina şi de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, joacă rolul de mediator în problema transnistreană ar urma să fie reprezentată de către preşedintele Vladimir Putin însuşi.
XS
SM
MD
LG