Linkuri accesibilitate

În 20 de ani, singurii cărora le-a mers binişor spre bine au fost serviciile secrete, pensionarii cu ştate vechi şi stele pitice şi roşii pe umăr, foştii activişti şi contributori ai securităţii, judecătorii comunişti sau educaţi în comunism, membrii guvernului, parlamentului, afaceriştii care şi-au luat credite doar cu carnetul de partid...


Oricât de puţini bani ar avea pensionarii noştri pentru vitamine şi tratamente, viaţa şi obrajii lor s-au pigmentat după veghea din faţa Palatului Cotroceni. Înflăcărarea li s-a tras de la palmele şi ghionţii daţi de mai-antrenaţii şi mai bine-hrăniţii jandarmi.

În 20 de ani, statul românesc a trecut prin mai multe desfigurări legate de păcatul originar al statului totalitar. Astăzi, ca şi înainte vreme, el este jucător, arbitru, vânzător de bilete şi recuperator. Preocuparea principală a statului a fost şi este bunăstarea. A lui şi a clienţilor săi. De-a lungul anilor, statul a fost solidar cu sine însuşi că d-aia e stat monolitic.

Sârguincioşii jandarmi nu apărau Palatul Cotroceni de pensionari, ci se apărau pe sine. Şi, după cum s-a văzut, munceau de plăcere. Partea militarizată a statului este o categorie privilegiată căreia îi merge tot mai bine, pe măsură ce altora le merge mai rău. Şi pentru că a fost săptămâna scheletelor din dulap, a ieşit la iveală că, în 20 de ani, singurii cărora le-a mers binişor spre bine au fost tocmai serviciile secrete, pensionarii cu ştate vechi şi stele pitice şi roşii pe umăr, foştii activişti şi contributori ai securităţii, judecătorii comunişti sau, oricum, educaţi în comunism, membrii guvernului, parlamentului, afaceriştii care şi-au luat credite doar cu carnetul de partid şi, cu voia dumneavoastră, ultimii pe listă, angajaţii preşedinţiei.

De aceea se pune şi astăzi întrebarea: cui foloseşte reforma statului, aşa cum e ea gândită şi pusă în practică de oamenii lui Traian Băsescu? Copiilor? S-ar zice că nu. S-a renunţat la banii pentru trusoul la naştere, alocaţia scade cu 15 la sută, nu se mai dau bani pentru calculatoare şi burse de merit. Nici tinerii nu stau prea bine. Banii pentru bursele studenţilor din străinătate au dispărut ca prin minune. La fel şi noile locuri de muncă promise de-a lungul ultimilor ani.

Primii evacuaţi din sistemul bugetar sunt tinerii pentru că nu au familie sau, dacă au, sunt mai rezistenţi la foamea şi stresul cozilor de la şomaj. Dar şi persoanelor mature le este cu 25 la sută mai rău. Din patru angajaţi, unul trebuie să dispară dincolo de culmile curbelor de sacrificiu. Se adaugă şi faptul că salariile sunt tot mai mici iar pentru a plăti ratele la bancă trebuie să facă alte împrumuturi. Se vor plăti impozite pe drepturile de autor şi ne mirăm că tinerii părinţi nu plătesc şi ei taxe de naştere. Ne întoarcem acum la bătrâni. Pe ei glonţul de argint îi loveşte mortal-nu doar în fluturaşul de pensie. Programele naţionale de tratament al bolilor grave se întrerup din lipsă de bani. Medicamentele vor fi mai scumpe şi mai rare. Spitalele au început să nu le mai aibă deloc.

De aceea, când vorbea despre statul clientelar, preşedintele avea dreptate. Numai că printre clienţi nu se numără tinerii, adulţii sau bătrânii. Aceştia sunt doar tradiţionalele resurse financiare ale statului. Preşedintele ştie, cu certitudine, ce este aceea clientelă. El nu este un observator oarecare- face parte din 1990, ba chiar dinainte, din structurile de putere ale acestui stat clientelar pe care spune că vrea să-l reformeze.

Dar reforma constă, poate din stângăcie şi grabă, poate din foamea istorică de dreptate, în împovărarea oamenilor simpli, protejarea şi promovarea rudelor şi transformarea clienţilor statului din guvernările anterioare în resurse fiscale şi pilde morale. Clienţii actuali sunt protejaţi. Clienţii noştri, stăpânii noştri.
XS
SM
MD
LG