Linkuri accesibilitate

Gîndindu-mă la cauzele care ne-au împiedicat să realizăm lucrurile mari, mi-am dat seama că noi am dat uitării, aproape cu desăvîrşire, lucrurile mici, mărunte, aparent insignifiante.


20 de ani ai tranziţiei interminabile au trecut. Au fost 20 de ani inconfundabili. Cine i-a trăit nu-i va uita tot restul vieţii. Mă gîndesc că – după două decenii de experimente bizare – e timpul să facem nişte bilanţuri. E timpul să ne uităm în urmă, să analizăm cu atenţie trecutul imediat. Asta ca nu cumva el să ne însoţească şi în viitor. Zic asta, pentru că am convingerea că cei mai mulţi dintre noi nu mai vor să trăiască din nou ceea ce au trăit în ultimele două decenii.

Nu sînt nici economist, nici sociolog, nici analist politic, ci doar un simplu scriitor. De aceea, şi bilanţul meu va fi unul scriitoricesc, fără cifre şi procente. E un bilanţ plămădit de sentimentele şi stările de spirit care m-au însoţit de-a lungul acestor două decenii lungi şi periculoase.

Aşadar, impresia mea, a unui umil condeier, este că moldovenii, şi mai cu seamă politicienii autohtoni, au fost preocupaţi-subjugaţi-fascinaţi în această epocă de LUCRURILE MARI, IMPORTANTE. Mă refer la statalitate, la soluţionarea conflictului transnistrean, la integrarea ba europeană, ba euroasiatică, la creşterea PIB-ului, la identitate, la atragerea investitorilor străini.

Însă, în mod ciudat, deşi am fost constant preocupaţi de lucrurile mari-importante, acestea par şi acum intangibile, irealizabile. Statalitatea e cam şubredă, conflictul transnistrean pare îngheţat pe vecie, integrările noastre nu mai au o finalitate, investitorii străini ne privesc cu suspiciune, iar animozităţile indentitare coexistă cu incapacitatea de a ne defini propria identitate.

Ei bine, tot gîndindu-mă la cauzele care ne-au împiedicat să realizăm lucrurile mari, mi-am dat seama că noi am dat uitării, aproape cu desăvîrşire, lucrurile mici, mărunte, aparent insignifiante. Nu preau ne-au interesat toţi anii aceştia gunoaiele aruncate în tufarii din curtea blocului, chiştoacele aruncate pe trotuar, fumatul în scara blocului, cheful zgomotos-asurzitor al vecinului în dricul nopţii, ţeava crăpată care curge luni de zile în stradă, mita la universitate şi spital. Aceste lucruri mici, mărunte, nu au contat pentru noi, fiindcă noi ne ocupam serios de lucrurile mari, importante.

Şi am eşuat lamentabil. Şi acum mă întreb: dar nu era oare mai bine să ne ocupăm de lucrurile mărunte, mici? Nu era oare mai bine să ne ocupăm de gunoaie şi de mirosul pestilenţial degajat de instalaţiile de epurare uzate? Şi, poate, ocupîndu-ne cu adevărat de lucrurile mici, de cotidian, am fi reuşit să realizăm cîte ceva şi în planul lucrurilor mari. Zic asta pentru că întrezăresc o legătură între mucul aruncat mitocăneşte în stradă şi integrarea nefericită, fie ea europeană sau euroasiatică...
XS
SM
MD
LG