Linkuri accesibilitate

Ernest Vardanean - o mărturie înscenată de temniceri


Autorităţile Moldovei şi familia ziaristului Ernest Vardanean, întemniţat la Tiraspol, au pus sub semnul îndoielii relevanţa mărturiei video difuzată aseară de televiziunea transnistreană, în care Vardanean recunoaşte că ar fi spionat pentru serviciile secrete moldovene.

Victor Osipov, vicepremier responsabil de reintegrarea ţării, a declarat că înregistrarea a fost făcută probabil sub presiune. El a mai spus că Moldova îşi va continua eforturile de a-l elibera pe Vardanean. Iar soţia ziaristului, Irina a spus că în înregistrarea soţul ei avea un aer nefiresc şi că probabil nu făcea decât să urmeze un scenariu. Îndoieli asemănătoare a exprimat şi organizaţia internaţională „Reporteri fără frontiere”.

Vardanean a fost arestat la 7 aprilie şi este judecat la Tiraspol sub acuzaţia de înaltă trădare. Dacă este găsit vinovat, poate fi pedepsit cu până la 20 de ani de închisoare.
XS
SM
MD
LG