Linkuri accesibilitate

„Cuvintele atrag realitatea”, am tot repetat cu diferite ocazii, pentru ca joia trecută să aflu pe viu că o şi condiţionează, dacă nu cumva o generează de-a dreptul. (Calendarul nu are nici o vină: joimăriţa s-a dovedit a fi o fata bună, în zilele unor lansări de carte sau recitaluri poetice de la Librăria din Centru când publicul da năvală, literalmente.)

Dar mai întâi să lăsăm faptele (lipsa acestora e şi ea un fapt împlinit!) să vorbească: acum câteva săptămâni, jurnalistul şi prozatorul Oleg Krasnov, membru-fondator al Fondului literar „Harap Alb – Белый Арап”, a venit cu propunerea să lansăm Белый Арап. Книга рассказов, Литературный фонд „Белый Арап”, Chişinău, 2010, la Librăria din Centru, o ocazie minunată pentru o antantă dacă nu cordială, cel puţin literară dintre scriitorii de limbă rusă şi cei de limbă română din Republica Moldova. Lipsa oricărui patronat politic, dar şi instituţional (nu tu Союз русских общин, nu tu Uniunea Scriitorilor), trebuia să fie o garanţie în plus că nici o derivă de la discuţia literară propriu-zisă nu e cu putinţă, de orice ordin. În plus, cele câteva precedente fericite – Oleg Pamfil vorbise la lansarea romanului lui Dumitru Crudu la Librăria 9, dar şi a cărţii lui Vasile Ernu, la Centru – îmi dădeau mari speranţe într-o „întâlnire pe Elba” (dacă pe Prut sau Nistru nu se poate) dintre scriitorii celor două comunităţi lingvistice, şi unii şi alţii mai puţin angrenaţi în structurile oficiale. (Însăşi ideea creării unui fond literar independent a pornit de la necesitatea imperioasă de a ne sustrage oricărei instituţionalizări, iar faptul că printre membrii-fondatori se numără şi scriitori de limbă română constituie o pledoarie pentru o mai bună cunoaştere reciprocă.)

În ziua respectivă, alias joi 29 aprilie, urma să moderez nu atât o lansare de carte, cât o întâlnire dintre două lumi paralele, de unde până atunci am avut drept invitaţi doar… autori, fie ei francezi (Catherine Durandin, Florent Parmantier) sau români (de-o parte şi de alta a Prutului). La ora stabilită, în Librăria din Centru erau mai puţin de zece oameni, dintre care vreo 7 angajaţi ai Cartier-ului şi doar 3 feţe necunoscute. Când, în cele din urmă, am putut număra – pe degetele unei singure mâini – patru din cei 18 (!) autori antologaţi, la care s-a adăugat poetul Alexandru Corduneanu (editorul Mihail Florea va veni ceva mai târziu) şi alte câteva prezenţe ce înfăţişau probabil „marele public”, lansarea a putut demara – ca şi cum aş fi avut în faţă dacă nu un stadion, cel puţin un auditoriu. Nici un reporter de la nici o publicaţie de limbă rusă, nici un funcţionar de la Ambasada Federaţiei Ruse, nici un reprezentant al societăţilor culturale de limbă rusă, nimeni nu a trecut pragul librăriei (româneşti, în percepţia chişinăuenilor) – cel puţin pentru bifă. Acelaşi dezinteres l-a arătat şi mass-media de limbă română, în ciuda unei campanii de promovare susţinute, pe două fronturi. (Între paranteze fie spus, atunci când la lansarea lui Vasile Ernu printre vorbitorii a fost trecut numele lui Mark Tkaciuk, lumea se îmbulzea la intrare, în ciuda celor 160 de metri pătraţi disponibili!) Resemnaţi oarecum cu statutul de marginali, cei câţiva scriitori-vorbitori (inclusiv de română: Oleg Krasnov, juma-juma Oleg Pamfil, Mihail Potorak) s-au luat în serios, în ciuda sălii goale. Şi – culme! – pe lângă că au avut ce spune, au făcut-o cu toată deschiderea. Vorba vine: întâlnirea a avut loc, dar… n-a avut public.

Volens-nolens, trebuie să-mi asum acest eşec (pe jumătate – calitatea discursurilor a fost de la bună la foarte bună), cu atât mai dureros cu cât mă aşteptam la un succes de răsunet. Într-adevăr, vreau să sune şi limba lui Puşkin într-o librărie românească (de fapt, a sunat o dată, când Miroslava Metleaeva şi-a citit traducerile ei din poezia lui Leonard Tuchilatu), alături de limba lui Moliere, Goethe, Dante sau Shakespeare. Ce-i de făcut pentru asta? Altfel spus (a câta oară): Что делать?

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG