Linkuri accesibilitate

Anneli Ute Gabanyi: „În opinia publică şi în opinia guvernanţilor trebuie încă parcurs un drum care să arate clar că Moldova se aliniază spiritului european şi în ceea ce priveşte felul de a trata propriul trecut.”


Valentina Ursu: Cel de-al doilea război mondial a fost un conflict armat generalizat la mijlocul secolului al XX-lea, care a mistuit cea mai mare a globului, fiind considerat cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. Conform statisticilor, în Moldova ar fi 6 600 de veterani ai celui de-al doilea război mondial, 500 dintre ei au luptat în armata română, iar ceilalţi în cea sovietică. Ce este ziua de 9 mai pentru Republica Moldova? Ce ar trebui să fie?

Zeci de comentarii ale ascultătorilor Europei Libere, postate la rubrica Forum de pe pagina noastră de Internet, unde oricine poate să-şi expună părerea despre ceea ce este ziua de 9 mai pentru Republica Moldova.

De exemplu, Vasile de la Ocniţa scrie, că 9 mai este o zi, în care el pleacă capul şi se roagă să nu se mai repete un aşa război. Dintr-un mesaj al altui vizitator: se încheie primul deceniu al secoului XXI şi el se întreabă: cât se poate să mai vorbim despre ceea ce a fost? Unii nu uită cizma rusească şi alţii rigla dascălului sau bastonul jandarmului român. Un alt citat dintr-un comentariu al unui forumist: „Polonezii ne-au arătat, încă o dată, ce e posibil să facă un popor, dacă are demnitate şi verticalitate.” Mai multe din aceste mesaje găsiţi la europaliberă.org, pe pagina noastră de internet. Opinii împărţită ale internauţilor, dar şi ale trecătorilor, întâlniţi ocazional în stradă şi întrebaţi: Ce semnificaţie are ziua de 9 mai?

Voce: „Deni pabedî nad fasşistami, pabedili vse stranî, catorîie ne vhadili v fasşischii alians.”

Voce: „Pentru toţi eu cred, că asta e o zi importantă, nu numai pentru Republica Moldova. Cred că pentru aceeaşi Anglie, Franţa, America, astea toate. Nu cred, că trebuie să naţionalizăm cumva. Eu aş crede, că asta e o zi pentru toţi cei, care au avut de suferit şi care au biruit însuşi fascismul.”

Voce: „Esli mî o proşlom svoiei Respublice v sovetscoe vremena budem vspominati po dvum momentom tolico, deportaţii i o golode, tac ăto budet nepravelinoe mnenie, ponimaete. A moio mnenie licinoe – prazdnovati, vot i vsio.

Voce: „9 mai trebuie de sărbătorit. E ziua pobezii. Eu tot am slujit cu ruşii şi părinţii mei au luptat, şi buneii. Că tata meu, Dumnezeu să-l ierte, s-o înturnat înapoi de la front cu 16 schije într-un picior.”

Voce: „Ziua Biruinţei sărbătorim. Da, ne amintim oamenii care au dat viaţa pentru Biruinţa asta.”

Voce: „Că înainte era sărbătoare mare pentru veterani, care îi cadona cu medalii, cu podărci.”

Voce: „Ce veterani? Ei au fost nevoiţi, unde i-au trimis, acolo s-au dus. I-au trimis conducerea de vârf, e gata. Nu te duceai, te împuşca.”

Voce: „Că a fost fascismul distrus, asta este normal. Dar popoarele au pătimit din cauza, că doi genii negri s-au luat la harţă, Stalin şi cu Hitler.”

Voce: „Da aista a fost un război de cucerire din ambele părţi. Un Hitler şi un Stalin.”

Voce: „Da eu îs de părerea, că trebuie sărbătorită. Trebuie de amintit pe cei care au dat viaţa pentru fericirea de azi.”

Voce: „Pentru mine personal asta nu e sărbătoare. Care mărşăluieşte pe Piaţa Roşie, în Moscova acolo, şi în toată ziua. Iaca, ascultaţi Radio Rosia, da? De dimineaţă până seara vorbesc despre rachete, despre tancuri, despre portavioane ş. a.m.d. O ţară, care veşnic ea numai se pregăteşte de război, nu ştiu de ce. De amu-i secolul 21, ar trebui să se calmeze Rusia asta, dar...”

Voce: „Noi, trăind alături, vecini cu Rusia, pe 9 mai sărbătorim Victoria împotriva fascismului.”

Voce: „Da, da, da, 9 mai trebuie de sărbătorit. Numaidecât. Da ne pune piedică în roate. Cine? Iaca aici tovarăşul Ghimpu, el nu vrea să se ducă cu băieţii la Moscova, la paradă. El nu ştie. El parcă-i chicat de pe apa sâmbetei, adus de valuri şi să nu leşine soldaţii pe ploşceadi acolo. Ave să leşine aici pe loc, trecând comisia.”(râde).

Voce: „Pe noi ne-au ocupat. Rusia asta mare, sovieticii, comuniştii. Şi Hitler le-a dat voie. Şi nu numai pe noi ne-a ocupat. A mai ocupat şi Ţările Pribaltice. Război de ocupaţie. Trebuie de spus istoria adevărată.”

----------------------------

Şi cine ar putea şi ar avea dreptul să povestească această istorie adevărată? În primul rând, cei trecuţi de 80 şi chiar de 90 de ani. Aceasta e vârsta participanţilor la cel de-al doilea război mondial. Cărunţi, cu bastoane, dar şi cu pieptul plin de medalii. Ei îşi deapănă amintirile de groază de pe front, care încă mai provoacă durere.
Un veteran al celui de-al doilea război mondial vorbind la o demonstrație la Chișinău


În aceste zile am discutat cu Vasile Moraru, care a ajuns la 90 de ani. Îşi aminteşte, cum a făcut şcoala militară în România, cu puţin înainte de a începe războiul. După care a fost înrolat în regimentul întâi Craiova. A înaintat spre Rostov-pe-Don, oraş care a fost cucerit de armata germană, la care România era aliată. Apoi s-a îndreptat spre Stalingrad. În drum spre acest oraş, escadronul său cade pentru câteva luni în încercuirea sovieticilor.

Vasile Moraru: „Am stat în încercuire aproape trei luni de zile. Fără nici un ajutor din afară. Venea numai noaptea o dată bucătăria de campanie şi ne aducea mîncarea. Ruşii au urmărit-o şi cu artileria au distrus bucătăria. Noi am rămas fără hrană. Mai târziu am început să ne hrănim cu carne îngheţată de cal, pe care o găseam sub mormanele de zăpadă. În noaptea spre Anul Nou 43 am încercat să ieşim din încercuire. Ne-am înfăşurat picioarele cu cârpe, cu paie, ca să nu să se audă, şi în felul ăsta deghizaţi, la ora 12 noaptea, când ruşii erau beţi, noi am ieşit din satul, în care ne aflam încercuiţi. Şi am mers mai mult de o lună pe zăpada până la genunchi, pe la Coşarî, până am ajuns la un oraş nu prea mare, Morozovsc.

După ce ne-am întors de la Morozovsc, la regiment, am avut pierderi tare mari pe front. Am pierdut mai mult de jumate din cai. Am fost trimis la Cahul, după cai de rechiziţie, care le luam de la oameni, din Basarabia. I-am adus pe jos până la Craiova şi peste o săptămână ne-a trimis pe front, la Iaşi. La 23 august 44 ruşii au dat lovitura de la Iaşi. A început toată lumea să se retragă. Nici o stăpânire, nici o conducere. Nimica. Fiecare de capul lui. Ne-am retras până la Buhuşi. În centrul Buhuşi-ului ne-au ieşit ruşii înainte, ne-au înconjurat. Ofiţerii au dovedit să ia caii cei mai buni şi să fugă peste munte, în Transilvania. Se temeau să nu nimerească în prizonierat la ruşi.”

Europa Liberă: Dar Dumneavoastră aţi fost prizonier?


Vasile Moraru: „Prizonier am fost în Rusia. Acolo ne-a băgat într-o coloană cu gândul să ne trimată în Donbas.”

Europa Liberă: Şi cum au fost acele zile de prizonierat?

Vasile Moraru: „Foarte greu. Când n-ai ce mânca. Când numai am intrat pe poartă au început să ne dezbrace. Fiecare ofiţer se străduia să găsească ceva mai bun pe noi. Şi ciorapii de pe picioare ţi-i lua.”

-------------------------------

Aurel Sarivan a studiat în profunzime istoria acestui război. Este expert în domeniul militar şi iată ce ne spune, revenit recent din Franţa.

Aurel Sarivan: „Am studiat mult acţiunile de luptă ale moldovenilor în timpul marelui război pentru apărarea patriei şi am observat, că ei au efectuat foarte multe operaţii eroice. Dar din cauza că au fost moldoveni, deci naţionalitatea nu corespundea cerinţelor, nu au primit steaua roşie de erou al Uniunii Sovietice. Dar mai mulţi, bineînţeles, cei care aveau naţionalitate rusă.

Am studiat în Franţa în Academia militară. Era scris: compania Rusiei în timpul marelui război pentru apărarea patriei, dar nu era scris campania Uniunii Sovietice. Şi eu întreb: dar acolo, în timpul războiului au participat şi beloruşi, şi ucraineni, şi moldoveni, diferite naţionalităţi, de ce Dvs scriţi numai campania Rusiei, dar nu campania Uniunii Sovietice? Acele date referitor la numărul de victime până în prezent este o taină.

Dacă a fost numit la început 20 de milioane, pe urmă 27 de milioane, adică pierderi din partea Uniunii Sovietice. Până în prezent nu se ştie concret câţi au fost militari, câţi au fost civili. Nimeni nu a dus acest cont. Sau dacă a fost dus, a fost secretizat prin arhivele NKVD-ului, ş.a.m.d. După ce doi mari conducători ai lumii, cum erau Stalin şi Hitler, care din diferite divergenţe au stârnit acest mare război, ostaşul a dus povara. El a fost ascultător, a ştiut că trebuie să-şi apere patria.”

--------------------------------------

De pe front taţii, fraţii scriau scrisori. Pe o foaie simplă, care era îndoită în formă de triunghi. Doamna Nina Damian de la Şişcani ne spune:

Nina Damian
Nina Damian
: „Eu ţin minte, când tata s-a dus la război, m-o dus în braţe până în marginea satului. Plecat la război în 44, s-a întors în 46. Când era la front, el ne trimitea scrisori. Mamii îi trimitea scrisori. Plicuri nu erau, da în colţ. Aşa, în colţ de hârtie se scria. Şi mama tot îi scria înapoi, acolo, câte o foiţă, cît era. Şi îi era dor de noi şi mama ne desena mânuţele. Când termina scrisoarea, apoi punea la urma foii mîna mea şi mîna lui frate-meu. Pe una Scria Nina şi pe una scria Ionel. Şi tata se bucura, că primea scrisorile astea. Necătând la aceea, că dacă era război, erau tineri. Tata o avut şi o prietenă acolo. Şi a făcut prietenie în Germania, cu o nemţoaică. Şi în urma prieteniei lor o apărut un copil. Da a ştiut tocmai când s-a întors tata, în 46. Eu eram copil, dar odată se certa mama şi cu tata. A primit o scrisoare şi cu fotografie – o femee îmbrăcată în pantaloni, aşa frumos coafată. Şi îi scrie că are un băieţel, Ion. Şi mama îl certa. Mama atunci a rupt scrisoarea, a rupt fotografia.”

Europa Liberă: Deci, în urma acelui război din 41-45, Dumneavoastră v-aţi ales cu un frăţior, care este neamţ.

Nina Damian: „Care este neamţ, în Germania. Da unde aş fiind, în care oraş, nu vă pot spune. Tata ne-a povestit, dar am uitat. Şi avem un frate acolo. Şi tata de amu aşa, cam în glumă, mama îl certa. Da eu atunci eram copil, nu înţelegem. Da acum eu înţeleg, că atâta a fost alinarea lor. Asta o fost viaţa. Nu trebuie să-l condamnăm. Socot, că tata a avut atunci deplină dreptate. Şi a fost cel mai fericit om, care a scăpat. S-a întors cu viaţă din aşa lupte grele, prin câte a trecut, prin războiul care a fost aşa de catastrofal pentru toată lumea. Ar fi bine să-l ştim pe fratele, care s-a născut în urma acelei iubiri.”

----------------------------

Am căutat să aflu, care este semnificaţia zilei de 9 mai şi pentru unii lideri de opinie. Nicolae Andronic, preşedintele Partidului Popular Republican.

Nicolae Andronic
: „Răposatul meu bunel, care a fost rănit la Königsberg, el a fost duşmanul acestei ţări, sau nu? Ori să spun despre alt moş al meu, care a murit în război, luptând de partea armatei regale româneşti. Este soarta vitregă a noastră, a moldovenilor. Şi păcat că politizăm şi această zi. Eu o privesc mai mult ca o victorie asupra fascismului. Sub acest aspect negăm noi această victorie? Indiferent, căci la 9 mai vor participa la această manifestare şi reprezentanţii ţărilor de coaliţie. Ori rămâne, dacă nu privim prin această prizmă, rămâne dar să sărbătorim intrarea în război a Românie de parte lui Hitler. Eu nu ştiu. Este de ales între două viziuni.”
Nicolae Andronic


Europa Liberă: Ce ar trebui să alegem?

Nicolae Andronic
: „Ceva ce ne permite să mergem înainte. Să marcăm aceste sărbători sub genericul nimicirii fascismului, care a adus un mare prejudiciu Europei şi a nimicit multe vieţi. Iar mai departe să clarifice fiecare prin casa lui, ce este de făcut.”

Europa Liberă: Neparticiparea conducerii de vârf la parada din Piaţa Roşie din capitala rusă ar putea să înrăutăţească relaţia moldo-rusă?

Nicolae Andronic
: „Asta este tragedia noastră. Că Alianţa a intrat în campania electorală şi acum fiecare încearcă să-şi promoveze nişte idei ca să se pregătească de aceste alegeri. Cred eu, că e o situaţie care ne permite să vorbim astăzi despre nerepetarea istoriei şi a renaşterii fascismului. Dar nu să discutăm în contradictoriu. Va îmbunătăţi aceasta relaţia cu Rusia sau nu? Se înţelege că va înrăutăţi relaţia cu Rusia. Ruşii o să aibă argumente în plus să spună, că asta este atitudinea moldovenilor nu faţă de conducerea Rusiei, dar faţă de evenimentul în sine.”

--------------------------------------

Ce este ziua de 9 mai pentru Republica Moldova? Ce ar trebui să fie? L-am întrebat şi pe deputatul Oleg Serebrean, vicepreşedintele Partidului Democrat.

Oleg Serebrean: „Regretabil, că în Republica Moldova încă această zi are conotaţii diferite, decât cele, care sunt specifice societăţii europene.”

Europa Liberă: Cum se explică?


Oleg Serebrean
: „Tradiţia noastră istorică, de după 1945. Faptul că am fost în Uniunea Sovietică, unde, din motive geografice, ziua de 9 mai era ziua Victoriei. Pentru că n-am fost foarte decişi după 1991 încotro vrem să mergem. Şi cred, că asta a lăsat o anumită amprentă şi în lucruri, cum ar fi chiar sărbătorirea acestei zile de 9 mai ca zi a Victoriei.”

Europa Liberă: Ziua Victoriei cum îi împacă pe cei, care au luptat pe frontul sovietic şi pe cei, care erau înrolaţi în armata română?


Oleg Serebrean
Oleg Serebrean
: „E o problemă foarte sensibilă pentru noi. În Republica Moldova, de fapt anume din considerentul ăsta cred că Ziua Europei trebuia să fie sărbătorită, pentru că ea era o zi a împăcării. În fond, ziua de 9 mai nu este ziua terminării unui război, cât este ziua începutul unei ere de pace. În tradiţia sovietică era vizată mai curând perioada de înainte 9 mai 45. Erau victorioşii, era încheierea războiului, era parada celor victorioşi.

În tradiţia europeană necesitatea împăcării dintre marii beligeranţi a condus la această idee, ca 9 mai să întruchipeze, în fond, ziua concilierii, ziua împăcării, ziua Europei. Şi cred, că această filieră trebuie urmată şi în Republica Moldova. Mie personal îmi pare rău, că noi continuăm cu această tradiţie a victorioşilor şi a învinşilor. Toţi am fost învinşi în acel război. Toată Europa a avut o pierdere extraordinară. Şi toţi am fost câştigători din acest război. Pentru că s-a învins o dictatură, care era un mare pericol pentru umanitate. Chiar din această perspectivă trebuie să mergem pe filiera ziua de 9 mai ca Zi a Europei. Şi cred că acest timp va veni. Deşi la noi toate lucrurile bune se încetăţenesc mai târziu şi mai greu.”




9 mai ziua Victoriei sau Ziua Europei? Ziua Europei, sau Ziua Victoriei? Ce crede ex-premierul Valeriu Muravschi?

Valeriu Muravschi: „Dacă luăm aceea ce ne-a rămas din trecut, Ziua Victoriei în marele război pentru apărarea patriei. Dar, desigur că au participat şi cetăţeni de aici din Basarabia, benevol sau forţat, au participat în acel război. La început de o parte, după asta de partea cealaltă. Deci este aspectul istoric. Şi este aspectul politic şi aş spune, de jure, noi am devenit ţară independentă, ne-am declarat. Desigur, noi nu putem să negăm sacrificiile, care au fost aduse de popoarele care intrau la timpul respectiv în componenţa Uniunii Sovietice, benevol sau cu forţa. Nu putem să uităm de sacrificiile astea, că ar fi inuman, ar fi necreştineşte. Pe de altă parte, nici n-ar trebui să ne implicăm în chestii din astea, care, sub acoperişul de memorie, au totuşi o tentă politică. Acelaşi Kremlin, să vină toţi în Piaţa Roşie.”

Europa Liberă: Cum trebuie să procedeze Moldova în asemenea caz? Se va răsfrânge aceasta, în caz că nu participă, asupra relaţiilor moldo-ruse?

Valeriu Muravschi: „Dacă noi dorim să revenim la ceea ce ne considerăm istoric, e clar că n-ar trebui să participăm. Pentru că asta e alt stat. Dacă am fi un pic mai înţelepţi. Reieşind din situaţia noastră şi reieşind din dependenţa noastră, de mai mulţi factori. Eu cred, că nu se întâmplă nimic.”
Valeriu Muravschi


Europa Liberă: Dacă aţi fi Dumneavoastră astăzi premier, cum aţi fost acum 20 de ani, pentru ce aţi pleda?

Valeriu Muravschi
: „Desigur, că ţările participante în al doilea război mondial, n-au reuşit, şi asta în primul rând se referă la Rusia, să ajungă la o conciliere. La o conciliere generală pe acest continent, în această lume. Inclusiv în serbarea unei date care ar conveni la toţi, inclusiv Ziua Europei. Care e diferenţa? Cred că în viitor o să sărbătorească Ziua Europei. Asta este şi terminarea celui de-al doilea război mondial, asta e şi zdrobirea fascismului, concilierea totală în Europa, bazele puse în noua construcţie, pe care azi o numim Uniunea Europeană. Despre asta e vorba. Dar noi rămânem cu mentalitatea ceea, că aceea au fost duşmani. Bun, s-a întâmplat, s-a întâmplat. Trebuie să ne împăcăm odată.”

-----------------------------------

Despre importanţa şi semnificaţia lui 9 mai am discutat şi cu cercetătoarea de la Berlin, Anneli Ute Gabanyi.

Anneli Ute Gabanyi: „Discuţia cea mai aprinsă, care s-a dus în toţi anii după 45 despre semnificaţia acestei zile a fost, după cum se poate înţelege lesne, în Germania. Pentru că în această ţară frântă, ruinată şi izolată, dar ţara de unde a pornit această conflagraţie mondială, totuşi ziua aceasta şi anii, care au urmat, au fost consideraţi o înfrângere. Multă vreme această interpretare, care a fost şi subliniată de faptul, că Germania a ajuns şi o ţară divizată în umra acestor evenimente: în Republica Federală şi Republica Democrată şi o ţară spre care au pornit şase milioane de germani, care au trebuit să plece, s-au salvat, ca să spun aşa, de armata sovietică, care a intrat în ţările Europei de Est, a făcut ca multă vreme Germania, omul de rând, vorbesc, nu elitele, nu a putut să se desprindă prea bine de această interpretare.
Anneli Ute Gabanyi


Şi aici trebuie să atragem atenţia asupra unei cuvântări foarte importante a preşedintelui german von Weizsäcker, ţinută la 8 mai 1985, în care domnia sa a subliniat faptul, că şi pentru Germania aceasta zi, acest eveniment, însemna, de fapt, o eliberare de o dictatură inumană. Şi că a devenit o zi nu de sărbătoare şi de glorificare a acestei date, dar o zi în care trebuie să se comemoreze victimele, atât cele germane, cât şi victimele din celelalte ţări europene. Şi o zi, unde se va ţine cont de răspunderea Germaniei, nu vina colectivă, răspunderea Germaniei faţă de trecut, dar şi faţă de viitor. Răspunderea de a clădi o Europă, în care domneşte pacea şi în care oamenii pot trăi în sisteme democratice.”

Europa Liberă: Doamna Gabanyi, se pare că Moldova ar avea o situaţie mult mai delicată, dacă luăm în calcul o memorie traumatizată. În mod deosebit atunci, când e vorba despre cei, care au luptat iniţial în armata română împotriva sovieticilor, iar ulterior cot la cot cu cei din armata roşie au luptat.

Anneli Ute Gabanyi
: „Da, bine, trupele din România întreagă au urmat acest periplu, dacă ne gândim bine. Şi de fapt pentru popoarele din Europa de Est, şi aici din păcate, Moldova nu intră în această categorie, anul 1989, de fapt, a însemnat sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Şi acest lucru s-a spus şi foarte clar şi a însemnat de asemenea posibilitatea revenirii, după cum se spunea atunci, în Europa. Pentru Republica Moldova, din păcate, rămâne în vigoare ceea ce Stalin şi cu Hitler au specificat la 23 august, 1939, în protocolul secret la Pactul Molotov-Ribbentrop.

Republica Moldova, din păcate, a rămas într-o zonă, spre care se îndreaptă noua poftă geopolitică, să spun aşa, a Rusiei şi zona în care într-adevăr eliberarea şi trecerea către Uniunea Europeană, şi dacă vreţi chiar şi NATO, încă nu a fost posibilă. Şi cred că această tragedie, sigur care în Republica Moldova este resimţită în această dezbatere, ca să spun aşa, eliberare, dar de către cine? Trebuie să atragem atenţia şi asupra faptului, că misiunea acelei zile de 9 mai 1945 nu a fost încă dusă până la capăt. Pentru că mai există popoare, pentru care urmările celui de-al doilea război mondial au rămas valide. Şi aici chiar preşedintele von Weizsäcker îşi exprima în acel speech despre care am vorbit, speranţa că o nouă Europă nu va mai avea ziduri şi graniţe, care să despartă continentul. Aici pentru Republica Moldova, care este o ţară europeană, cu o tradiţie, cu o cultură europeană, ar trebui încă făcute anumite sacrificii, aş spune. Atât din partea populaţiei din Republica Moldova, care ar trebui să fie foarte convinsă să se îndrepte către valorile europene, şi pe de altă parte, şi Europa ar trebui să se gândească, dacă nu cumva această ţară, care a suferit dublu, triplu, ar trebui totuşi luată în consideraţie într-un alt mod, decât a fost cazul până acum.”

Europa Liberă: Mai recent aceste dispute, legate de participarea oficialităţilor de la Chişinău la parada de 9 mai de la Moscova, festivitate dedicată victoriei în cel de-al doilea război mondial, dispute, care au încercat să clatine un pic temeinicia Alianţei pentru Integrare Europeană, s-a meritat oare?

Anneli Ute Gabanyi: „În opinia publică a Republicii Moldova şi în opinia guvernanţilor trebuie încă parcurs un drum, care să arate clar, că Republica Moldova este o ţară, care se aliniază spiritului european şi în ceea ce priveşte felul de a trata propriul trecut. Cred că punctul cel mai important, şi Dumneavoastră l-aţi amintit, este menţinerea unei poziţii clare a forţelor democratice în această privinţă şi alinierea cu felul de a privi, şi Germania, într-un fel, este exemplul cel mai elocvent în acest sens...”

Europa Liberă: Cancelarul german, doamna Merkel merge la Moscova.

Anneli Ute Gabanyi: „Doamna Merkel desigur că va trebui să meargă la Moscova. Aici, ca să spun aşa, disputele care au fost extrem de vii şi extrem de ascuţite, deja au trecut dincolo de această graniţă, ca să spun aşa, care ar putea să separe atât clasa politică, cât şi opinia publică. Republica Moldova, din motive care sunt lesne de înţeles, încă nu a trecut de acest prag. Dar, orientându-se după modelul german, care bineînţeles, este un caz unic, într-un fel, dar totuşi arată că astfel de dispute divizante se pot învinge. Dacă există voinţa fermă, dar absolut fermă de a se integra şi într-o cultură a discuţiei, a dezbaterii, în Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Trebuia sau nu, totuşi, până la urmă să meargă preşedintele interimar la Moscova?

Anneli Ute Gabanyi
: „După părerea mea, da. Problema este nu numai dacă trebuia să se ducă, sau nu. Problema este că trebuia pregătit un mesaj, pronunţat la Moscova. Cât şi mesajul către populaţie, ce înseamnă acest gest.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG