Linkuri accesibilitate

Potrivit lui Andrei Neguţă, se pregăteşte un document, ce urmează a fi semnat de preşedintele R. Moldova şi şeful administraţiei transnistrene, şi de către reprezentanţii statelor garante din OSCE, în care vor fi menţionate câteva aspecte esenţiale privind viitorul statut al Transnistriei.


9 mai 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Opinii pe marginea proiectului de statut special pentru Transnistria.

Edgar Șelaru: Grupurile parlamentare au început examinarea proiectului de statut special pentru Transnistria, elaborat de experţii Chişinăului. Corespondentul nostru Radu Benea a solicitat opinia mai multor membri ai grupurilor parlamentare, care s-au declarat, în principiu, de acord cu proiectul noului statut. Cu acest prilej au apărut şi unele detalii, dezvaluite pentru prima oară, privind prevederile proiectului. Între timp, astăzi a sosit la Chişinău subsecretarul de stat britanic pentru probleme de apărare şi securitate, David Manning, care urmează să facă o evaluare a aplicării deciziilor OSCE, luate la întrunirea la nivel înalt de la Istanbul în privinţa problemei transnistrene. De la Chişinău relatează Radu Benea.

Subsecretarul de stat pentru probleme de apărare şi de securitate al Ministerului Afacerilor Externe al Marii Britanii, David Manning, a sosit în seara zilei de astăzi la Chişinău, într-o vizită de documentare de două zile. Scopul vizitei, după cum ne-au comunicat surse de la Ministerul de Externe, este evaluarea modului, în care sunt puse în aplicare deciziile summit-ului OSCE de la Istanbul, în special cele privind evacuarea arsenalului militar rus, stocat în Transnistria. De asemenea, vor fi abordate aspecte privind soluţionarea definitivă a diferendului transnistrean.

Reamintim, că Guvernul Marii Britanie s-a arătat dispus să contribuie esenţial la procesul de retragere a armamentului şi a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. În acest scop, Guvernul britanic a alocat 100 de mii de lire sterline. Marea Britanie s-a mai arătat dispusă să-şi delege experţi în misiunile de evaluare a stocurilor de armament din Transnistria.

Programul vizitei lui David Manning prevede întrevederi cu ministrul moldovean al Afacerilor Externe, Nicolae Tăbăcaru, cu reprezentantul Chişinăului la negocierile cu Tiraspolul, Vasile Sturza, şi cu preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă, Vasile Nedelciuc. Rezultatele vizitei vor fi anunţate mîine, în cadrul unei conferinţe de presă.

Rămânând la problema transnistreană, să adăugăm că grupurile parlamentare au început să examineze proiectul statutului juridic special al Transnistriei, elaborat de grupul de experţi de la Chişinău. Primul, care a luat cunoştinţe de acest document a fost grupul de deputaţi comunişti. Secretarul doi al Partidului Comuniştilor, deputatul Andrei Neguţa, a declarat postuilui nostru de radio, că formaţiunea sa aprobă în linii mari proiectul de document, inclusiv în partea ce ţine de spaţiul economic, vamal şi juridic comun.

Andrei Neguţa: „Îs puţine observaţii, fiindcă într-adevăr e logic anume aşa să fie. Din punct de vedere, că Republica Moldova determină politica în aceste domenii. Şi toţi ceilalţi, care sunt acolo, dacă luăm din punct de vedere al persoanelor care conduc acolo, ei sunt adjuncţi ai procurorului general, ori adjuncţi la alte persoane de stat, care reprezintă Republica, cu specificul, cel care reprezintă Transnistria.”

Obiecţiile exprimate de comunişti se referă, în special, la funcţiile, pe care le vor deţine autorităţile de la Tiraspol, după aprobarea viitorului statut al regiunii. De precizat, că în această problemă până acum oficialităţile nu au făcut publice detalii. Solicitat de noi, Andrei Neguţa a făcut cunoscut că preşedintele autoproclamat al Transnistriei, conform proiectului de document, ar urma să deţină, după soluţionarea definitivă a diferendului, funcţia de viceprim-ministru al Republicii Moldova. Prevedere cu care comuniştii nu sunt de acord. În opinia lor, această funcţie trebuie să o deţină şeful aşa-zisului executiv de la Tiraspol.

Andrei Neguţa: „Noi considerăm, că încă mai trebuie de lucrat. Sunt momente, care uşor se pot de soluţionat. De exemplu, se propune în acest proiect ca preşedintele Transnistriei să fie vicepremier al Republicii Moldova. Noi n-am terminat discuţiile acestea, însă e logic ca şeful puterii executive la dânşii, dar nu preşedintele de la dânşii. Doar tot e despărţit momentul acesta: prezidentul are unele funcţii şi puterea executivă, vârful piramidei îl închide premierul. De aceea, din punctul ăsta de vedere, sunt, spun, observaţii. Parcă multe, dar ele uşor în acest proiect se pot de avut în vedere. Sau invers, partea aceea să ne convingă, că noi nu avem dreptate.”

Potrivit lui Neguţa, în prezent se pregăteşte un document, ce urmează a fi semnat de preşedintele Republicii Moldova şi şeful administraţiei transnistrene, precum şi de către reprezentanţii statelor garante din OSCE, în care vor fi menţionate câteva aspecte esenţiale privind viitorul statut al Transnistriei.

Andrei Neguţă: „Putem spune că acesta-i un protocol de intenţie, din care mult este clar. Deci, armată comună. Armata, care este pe terioriul Transnistriei e parte componentă a forţelor armate ale Moldovei. Nu se spune expresia aceasta despre valute, dar este o valută, o politică monetar-creditară ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, sunt puse la punct acele probleme, despre care demult se vorbeşte. Cu toate că partea cealaltă are dreptul să determine, reieşind din legislaţia Republicii Moldova, tot specificul ei, să-l aibă în vedere în procesul de activitate.”

Precizăm, că autorităţile republicii transnistrene autoproclamate nu au reacţionat la noul proiect de document, avansat de experţii de la Chişinău. Este de aşteptat, ca acesta să se afle pe agenda discuţiilor, programate pentru săptămâna viitoare dintre preşedintele Petru Lucinschi şi liderul separatist, Igor Smirnov.

Din Chişinău, Radu Benea, Radio Europa Liberă
XS
SM
MD
LG