Linkuri accesibilitate

„Dușman al națiunii sovietice” - Gulag, batalionul „strafbat”, mort la datorie


Soartă de om în Kazahstanul sovietic în timpul celui de al doilea război mondial


Apropierea aniversarii a 65 de ani de la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial ii aduce aminte lui Merkhat Sharipzhanov, fost director al serviciului kazah al postului nostru de radio, de bunicul sau. Aceasta este povestea sa.

„Avem 41 de ani in 2004 cind pentru prima data am vazut o fotografie alb negru care infatisa 4 barbati calare, unul dintre ei cu un copil mic in brate. Era pentru prima data cind vedeam o fotografie a bunicului meu. Este barbatul de vreo 30 de ani la dreapta fotografiei, cu o valiza in mina.

Era un mod straniu pentru mine, scrie Merkhat, de a face cunostinta cu bunicul meu, care era, la vremea fotografiei, mai tinar decit mine. Si am cautat, cu poza in mina, asemanari ale barbatului din fotografie cu tatal meu, cu mine, cu alte rude. Si mi-am imaginat ca il salut.

In copilaria mea, despre bunicul nu se vorbea. Mi s-a spus ca a murit in razboi. M-am mirat mereu de ce nu avem in casa fotografii cu el, dar intrebarile mele au ramas mereu fara raspuns. Bunica lacrima, dar tacea.

Cind am implinit 15 ani, isi aminteste Merkhat, unul din unchii mei mi-a spus ca bunicul a fost directorul unei ferme in Kazahstanul de est, care era atunci parte a Republicii Sovietice Socialiste Kazahe. In 1939 sau 1940 a nins dintr-o data vara, la sfarsitul lui august si taranii nu au putut sa salveze recolta. Bunicul a fost acuzat de sabotaj si trimis in Gulag ca „dusman al natiunii sovietice”.

Singurul fiu al bunicului, tata, avea atunci un an sau doi. El este copilasul din poza si nu si-a mai vazut niciodata tatal de atunci. Cind, la 22 iunie 1941 Germania a atacat Uniunea Sovietica, bunicul meu, ca alti detinuti din Gulag, a cerut autoritatilor sa fie trimis pe front „ca sa isi spele pacatele cu singele lui”.
In 1943, bunica a primit o scrisoare de la autoritatile sovietice in care era anuntata ca Parkizat Sharipzhan a fost dat disparut in Ucraina, in ofensiva din josului Nistrului.

Acum stiu, scrie colegul nostru, ca detinutii din Gulag care luptau in Batalionul strafbat, batalionul de pedeapsa, au fost trimisi ca scuturi umane in cele mai periculoase ofensive sovietice din cel de-al doilea razboi mondial. Acest batalion mergea inaintea Armatei Rosii si practic nu avea nici o sansa de supravietuire.

Una din rudele mele de departe, cea care a salvat fotografia despre care scriu, mi-a spus ca toata familia a aruncat pozele bunicului cind acesta a fost arestat, pentru ca, odata fotografia unui „inamic al Uniunii Sovietice” gasita la o ruda a sa, deschidea drumul unor alte arestari. Existau lagare de munca pline doar de rudele „dusmanilor URSS”. Ruda mea a pastrat aceasta poza care a fost facuta cu putin timp inainte de arestarea bunicului.

Nu stiu daca s-a hotarit sa mearga la razboi pentru ca isi iubea tara, mi-a spus ruda mea – isi aminteste Merkhat, dar ceea ce stiu sigur este ca pentru ca a plecat la razboi bunica si tata nu au fost arestati.

In fiecare an, cind se apropie Ziua Victoriei in Europa, ma uit la poza si imi salut bunicul, intrebindu-l oare unde isi are mormintul ? Si la ce s-o fi gindit el cind a fost facuta poza ? Ii multumesc pentru ca l-a salvat pe tata si pe bunica mea de la Gulag si ca pot sa ii privesc poza, sa ma uit in ochii lui si sa ii multumesc si curajoasei mele rude care a pastrat fotografia pentru mine, isi incheie povestirea, colegul nostru Merkhat Saripzhanov
XS
SM
MD
LG