Linkuri accesibilitate


Ludmila Cojocari: „Această generaţie, marcată de experienţa războiului, ea practic a fost instrumentalizată. Experienţa lor trăită propriu-zis, cu tragedia războiului, dar cu aspectele de cotidian, ele niciodată nu au fost solicitate de discursul puterii. Şi, într-un moment, această generaţie de veterani, care au jertfit cu foarte mult, parte din ei şi cu viaţa lor, s-au pomenit cu nişte memorii stereotipizate, articulate unui discurs oficial. Pentru depăşirea situaţiei, care o avem acuma, de răbufnire a spiritului competitiv, de memorii concurente, de practici care provoacă, tensionează undeva societatea, poate fi realizată, se poate întâmpla doar prin nişte politici ale memoriei, elaborate atât din partea structurilor oficiale, cât şi din interior.

În baza studiilor de teren, am constatat o deschidere a comunităţilor, în special din localităţile rurale, pentru conciliere. Pentru mesajul de conciliere. Mergeţi prin sate şi veţi vedea o serie de monumente ridicate în cheia discursului sovietic, cu steau în cinci colţuri, alături de ea a fost instalată crucea, ca simbol al creştinătăţii, în cheia discursului de împăcare. Ca să ajungem, să depăşim confruntarea memoriilor, care o avem atât de acutizată acum în Republica Moldova, trebuie să vorbim despre ele.”

Europa Liberă: Moldova are o situaţie specifică. Ce facem cu memoria traumatizată? În special, a celor care au luptat în armata română, mai întâi împotriva sovieticilor, după aia cu sovieticii?


Ludmila Cojocari
: „Ea trebuie să fie lăsată a fi spusă. Ea trebuie să se facă auzită. Oamenii ăştia, sau purtătorii memoriei, care nu a fost adecvată, să spunem aşa, unui regim sau altuia, într-un fel au fost intimidaţi. Şi partea asta de memorie nu a fost solicitată. Trebuie să-i încurajăm. Să le oferim un loc în discursul public. Să manifestăm un interes faţă şi de aceste memorii. Şi fiind spuse, desigur că există un pericol de răbufnire a competitivităţii. A unui nou val de memorii concurente, ce avem atât de evident anul ăsta în Republica Moldova.

Dar numai în această dezbatere, pe care europenii au trecut-o dureros. Dar cu concluzii. Cu lecţii, care le-au învăţat, depăşindu-le. Pentru că, discutând acest trecut traumatizant, numai după asta putem construi un viitor comun, bazat pe principii de reconciliere. Sau pe o atitudine de respect faţă de atitudinea celuilalt. Ar trebui să acceptăm, că pot exista mai multe atitudini faţă de acest adevăr istoric. Atitudini, care trebuie a fi lăsate a fi spuse. Societatea trebuie să le discute. Altfel ele sunt marginalizate şi revin cu puterea refulatului. O memorie care vine cu forţe păguboase pentru societate.”

Europa Liberă: Dar nu turnăm, astfel, gaz pe foc?


Ludmila Cojocari
: „Eu cred, că trebuie să devenim suficient de curajoşi ca să asistăm societatea. Să asistăm aceste comenzi diferite ale memoriei colective să se întâlnească undeva. Pe ideea de a evita, cum aţi spus Dumneavoastră, de a turna gaz pe foc, i-am tot protejat. Poftiţi veteranii dintr-o armată, ceilalţi ca să nu vă confruntăm, să încercăm să fim foarte delicaţi. Lucrul ăsta, până la urmă, nu face bine. Vin alte generaţii, care preiau o memorie marcată de aceleaşi stereotipuri. Există un risc. Dar riscul ăsta trebuie să ni-l asumăm.

Aşa cum au făcut europenii. Au pus în dezbateri, societatea a discutat aceste memorii, cu perioade critice, cu tensiuni. Dar până la urmă ce au văzut este că au mai multe lucruri frumoase. Mai multe valori comune, pe care pot să le împărtăşească, decât aceste dezbateri la infinit. Noi, cercetătorii şi cei care se află în structurile puterii, noi trebuie să ajutăm societatea ca să înţeleagă, că tema este deschisă. Că ei pot să-şi spună păsul. Că nu vor mai fi pedepsiţi.”

Europa Liberă: Ca cercetătoare, v-aţi apuca să daţi sfaturi politicienilor în subiecte de genul să meargă sau să nu meargă la parada de 9 mai? Sau cum să iasă onorabil dintr-o asemenea situaţie dificilă pentru politicieni?


Ludmila Cojocari: „Nu ştiu dacă m-aş apuca acuma să dau sfaturi. Dar ceea ce s-a întâmplat acum cu instituirea medaliei jubiliare, în viziunea mea de cercetător, s-a scăpat anume acest dialog şi importanţa de a mediatiza semnificaţia acestei medalii. Societatea s-a pomenit brusc în faţa faptului împlinit. Că liderii politici, cu gândul la reconciliere, au făcut acest gest. Dar s-a vorbit foarte puţin despre ce semnifică detaliile, elementele din medalia respectivă. Ce ar însemna negrul şi albul? Ce ar însemna crucea? Lucrurile puteau fi prezentate anume în cheia de a contribui la conciliere în societate. Dar nu s-a mediatizat. Dacă se discuta mai mult, poate că se ajungea la o imagine mai apropiată de cea, pe care au iniţiat-o autorii ideei.”
XS
SM
MD
LG