Linkuri accesibilitate


Cu o intuiţie ieşită din comun, Ileana Mălăncioiu îşi prevestea, încă de la debut (Pasărea tăiată, 1967), destinul poetic – de bocitoare în cadrul unei generaţii (Ana Blandiana, Constanţa Buzea, Gabriela Melinescu ş.a.) mai degrabă pornite să celebreze bucuriile vieţii, regăsite după „obsedantul decenii”. „A scrie poezii aşa cum face Ileana Mălăncioiu nu se iartă, observa pe la 1974 Alexandru Paleologu; de-acum înainte nu mai e nimic de făcut, nu mai există revenire, aşa cum nu mai există pentru Arald din Strigoii lui Eminescu.”

Tonalitatea gravă, dublată de firescul discursului, fac ca poemul să aibă ceva din smerenia unei cântăreţe din strană care doar duminica şi la sărbători vorbeşte în casa Domnului, iar peste săptămână îşi caută de nevoile ei de femeie de la ţară. Ceva rustic, nealterat de civilizaţia tehnologică, dacă nu chiar primordial (nici vorba însă de blagiana „veşnicia s-a născut la sat”!), trăieşte în versurile poetei, modelate-n chip de figurine de lut, cu degete noduroase, dar ferme.

Vocabularul şi el este unul uzual, apropiat de „cuvintele potrivite” ale lui Arghezi, fără însă metafizica acestuia. Nu-i mai puţin adevărat că „experienţa personală poartă un sigiliu de destin supra-individual” (Lucian Raicu), poezia luând „asuprăşi destinul mesagerului dintre lumi, (…) de unire dintre viaţă şi moarte” (Georgeta Horodincă).

Ca nimeni altul, Ileana Mălăncioiu se lasă străbătută de moartea fiinţelor dragi (volumele ei sunt tot atâtea pomelnice, cu două-trei poeme „pentru vii” şi restul – „pentru morţi”), dar tot ea aduce la viaţă orice suflare rănită, prin cuvânt. Tămăduitoare, poezia ei.

* * * * * * *

Ileana MĂLĂNCIOIU

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii după obicei
Să nu uit de frica păsării tăiate
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme
Ca să uit ce-am auzit, să scap
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă fără cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-l ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mea stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme
Ca şi cum n-a fost tăiată bine
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG