Linkuri accesibilitate

Avaria Deepwater Horizon - un dezastru ecologic


Barack Obama la locul avariei
Barack Obama la locul avariei

Petrolul care se scurge în Oceanul Atlantic de pe 22 aprilie s-a răspîndit pe o suprafață de cîteva zeci de mii de km pătrați

Preşedintele american Barack Obama a descris deversarea de petrol din Golful Mexic drept dezastru ecologic care poate atinge o scară fără precedent. Deversarea la un puţ petrolier din larg puternic avariat continuă, poluînd apele golfului şi ameninţînd ecosistemele şi obiectivele economice de pe litoral.

În timpul vizitei de duminică în Louisiana, cel mai expus stat, Barack Obama a dat asigurări că autorităţile vor face tot ce se poate pentru a curăţa pata de petrol. Dar el n-a ascuns pe cine consideră vinovat de cele întâmplate – compania britanică British Petroleum, gestionara instalaţiei petroliere avariate.

Preşedintele american a spus că British Petroleum este responsabilă şi tot ea va plăti daunele. Incidentul va fi elucidat pe deplin, iar cei vinovaţi – traşi la răspundere, dar până atunci nu vom cruţa eforturile pentru oprirea deversării, curăţarea petei petroliere şi prevenirea unor pagube şi mai mari pentru Golful Mexic, a spus Obama.

Instalaţia Deepwater Horizon gestionată de British Petroleum s-a scufundat pe 22 aprilie, la două zile după o puternică explozie care a ucis 11 muncitori şi a declanşat scurgerea a 5 mii de barili de petrol pe zi în apele golfului.

Oceanul agitat şi vântul puternic a împiedicat încercările de a îngrădi pata de petrol care s-a răspândit pe o suprafaţă imensă, 200 de kilometri lungime şi 113 kilometri lăţime şi a înaintat spre ţărm.

Preşedintele american a spus că petrolul continuă să se scurgă din puţul avariat. Deversarea poate „dăuna grav” economiei şi mediului ambiant din statele de pe coasta Golfului Mexic şi afecta vieţile oamenilor care locuiesc în regiune. La momentul vizitei, Obama a spus că pata a ajuns la 14 kilometri de ţărmul Louisianei.

British Petroleum a spus că va onora cererile legitime de a plăti daunele, dar că va trece cel puţin o săptămână până când vor putea fi luate măsuri temporare pentru oprirea deversării.

Dar ministrul american de interne, Ken Salazar a avertizat că poate dura până la trei luni pentru a fora un puţ nou care să oprească deversarea complet. Scenariul este foarte grav, a mai spus Salazar. El a explicat că trebuie forată o fântână adăugătoare de 3 mile jumătate adâncime pe fundul oceanului. Iar timp de 90 de zile cât pot dura lucrările, se poate deversa o cantitate imensă de petrol.

Guvernatorul Louisianei Bobby Jindal a declarat stare de urgenţă, spunînd că deversarea poate schimba modul de viaţă în statul pe care îl conduce şi care nu şi-a revenit încă pe deplin de pe urma uraganului Katrina din 2005. Au declarat stare de urgenţă alte trei state expuse, Mississippi, Alabama şi Florida.

Apele de coastă ale Louisianei găzduiesc o industrie de pescuit de multe miliarde de dolari şi sunt, totodată, locul de reproducere pentru multe specii de peşti, crevete, crabi, stridii. Ecologiştii spun că pot trece mulţi ani până când habitatele fragile se vor reface, dacă valurile vor aduce petrolul la ţărm.

Dar deversarea de petrol poate produce şi consecinţe politice, în funcţie de felul cum va fi judecat de public răspunsul preşedintelui Obama la dezastru. Răspunsul ezitant al autorităţilor federale la uraganul Katrina de exemplu a adus mari prejudicii de imagine fostei administraţii Bush.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG