Linkuri accesibilitate

Prin decizia părintelui Patriarh de a afirma fără echivoc că deschiderea bisericii ortodoxe spre integrare europeană şi spre politica de unificare religioasă a tuturor creştinilor este un principiu al ortodoxiei româneşti, societatea românească a primit un semnal important.


2 mai 2000

Actualitatea Romaneasca, opinii, analize, comentarii. (Moderator: Radu Calin Cristea; comentariu: Horia Roman Patapievici).

Însemne pascale şi nu numai.

Horia Roman Patapievici observă că în Pastorala de Paşti, au fost rostite şi cîteva lucruri importante. „Ea reprezintă o declaraţie programatică de politică a Bisericii Ortodoxe Romane. (...) Fără nici o surpriză, credincioşilor li s-a repetat, ceea ce li se spune de mult timp, şi anume că ortodoxia este cel mai important sprijin al poporului, şi că, în istorie, ideea naţionalităţii s-a îmbinat stînd cu ideea ortodoxa. Cît priveşte istoria, deşi adevărat, faptul este de o banalitate deja ofilită. Ispita filetistă face parte, vai, din bagajul permanent de reprezentări al bisericilor autocefale, autodeterminate pe criterii etnice. Dar, spre deosebire de alte dăţi, credincioşii au mai putut afla şi că ortodoxia romanească îşi face un principiu din deschiderea faţă de politica de integrare europeană a Romaniei. Spus atît de răspicat acest mesaj este nou.”

„Parintele Patrairh a vorbit de două înţelesuri ale unităţii europene, cel politic administrativ şi cel religios, acceptîndu-le pe amîndoua. (...) Patriarhul ortodox al Romaniei pare să fi intrat, fără echivoc, în logica refuzului dezbinării, pe care catolicii au început-o cu Vatican II şi cu politica papilor Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea, iar ortodocşii, cu o mai mare timiditate faţă de modernitate, au început-o simbolic, cu ideea faţă de deschiderea unităţii creştine, a Patriarhului ecumenic Atenagoras.” (...)

„Din punct de vedere religios, sugestia Patriarhului era aceea că ortodoxia ar putea aduce Europei, ceva pe care Europa nu îl mai are, deoarece l-a uitat. Acest lucru, era lăsat săse înţeleagă, ar fi relaţia personală de credinţă. (...) Sugestia era că relaţia personală de credinţă ar constitui un aport important de vitalitate pe care ortodoxia l-ar putea aduce creştinismului apusean. Fireşte, nu trebuie să uităm că ideea regenerării creştinismului apusean pornind de la virtuţile ortodoxiei este destul de echivocă, dacă nu trufaşă. Să nu ne prefacem că nu ştim că în ortodoxia instituţională, efectul inerţial al unei tradiţii politico-religioase greoaie, rigide şi duplicitare este foarte masiv”. (...)

„Concluzia mea, cu toată prudenţa, este urmatoarea: prin decizia părintelui Patriarh de a afirma fără echivoc că deschiderea bisericii ortodoxe spre integrare europeană şi spre politica de unificare religioasă a tuturor creştinilor este un principiu al ortodoxiei romaneşti, societatea romanească a primit un semnal important. Dacă raportăm aceasta declaraţie la curentul de înnoire preoţească manifestat deocamdată, e drept, încă firav, la baza bisericii, avem o idicaţie demnă de luat în seamă a unui început de modernizare de substanţă a bisericii ortodoxe romane. Ceea ce nu s-a mai simţit in Biserica Ortodoxa de pe vremea lui Andrei Şaguna.”
XS
SM
MD
LG