Linkuri accesibilitate

3.05 - București: Negocieri cu delegația FMI


Din cele 5 puncte rămase în discuţie între reprezentanţii executivului şi ai FMI, au mai ramas doua – problema arieratelor şi cea a ponderii salariilor bugetarilor în produsul intern brut.


3 mai 2000

Actualitatea Romaneasca. (Moderator: Radu Calin Cristea; corespondent: Petru Ionescu).

Negocieri la București cu delegația FMI
.

Autorităţile din Romania negociază cu reprezentantii Fondului Monetar Internaţional reluarea creditării în cadrul acordului stand-by.

Discutiile continuă în spatele uşilor închise cu premierul Mugur Isărescu pentru redactarea scrisorii de intenţie către FMI, după care, potrivit declaraţiilor ministrului finanţelor Decebal Traian Remeş, ambele delegaţii vor finaliza această scrisoare de intenţie cu expertii ministerului. FMI va lua în discuţie aceasta scrisoare de intenţie dupa 15 mai.

Negociatorul şef al FMI, Emanuel Zervudakis a spus că va face o declaraţie pentru presă numai după ce negocierile vor fi finalizate, ceea ce, s-ar putea întîmpla în cursul nopţii.

Din cele 5 puncte rămase în discuţie între reprezentanţii executivului şi ai FMI, au mai ramas doua – problema arieratelor şi cea a ponderii salariilor bugetarilor în produsul intern brut. Potrivit premierului Isarescu, mărirea salariilor în sectorul bugetar ar putea să se facă doar cu reducerea personalului, iar plata salariilor bugetarilor se va face în funcţie de reducerea arieratelor.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG