Linkuri accesibilitate

Guvernatorul BNR: ”Criza elenă va îngreuna aderarea la zona euro”

Seful misiunii Fondului Monetar International pentru Romania si-a inceput astazi cea de-a patra misiune de evaluare, care dureaza pina pe 7 mai. Raportul pe care il fac acum expertii Fondului va decide daca Romania va primi si ultima transa din acordul pe care il care cu FMI.

Romania are un acord cu Fondul pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana, Banca Mondiala si BERD, este 19,95 miliarde euro. Romania a atras deja imprumuturi de peste 11 miliarde de euro, dar analistii considera ca guvernul ar trebui deja sa se gindeasca la modalitatile prin care sa restituie banii.

Oficialii nu sint nici ei prea optimisti, iar ministrul roman de finante a pus chiar sub semnul intrebarii prognoza FMI de crestere cu 0,8 la suta a economiei autohtone. Initial Fondul miza pe o crestere de 1,3 la suta, dar semnele de inzdravenire a economiei romanesti s-au dovedit iluzorii pina acum, iar ministrul finantelor se teme ca Romania va avea o crestere mai mica de 0,8 la suta. Astazi insa directorul de investitii de la Eureko Pensii Private a prezentat o analiza din care rezulta ca in acest an Romania ar putea inregistra in continuare o scadere a economiei cuprinsa intre 0,5 si 1 la
suta. In acelasi timp agentia de rating Moody’s a declarat ca va mentine pentru 2010 perspectiva negativa de credit a sistemului bancar din Romania, mai ales din cauza conditiilor economice inca dificile.

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu i-a avertizat tot azi pe guvernanti ca majorarea taxelor ar inrautati situatia economiei, aflata deocamdata in recesiune. Seful Bancii Centrale a pledat pentru reformele sustinute de FMI argumentind ca solutia pentru reducerea deficitului este diminuarea cheltuielilor sociale si curente, plus alocarea banilor pentru investitii. Guvernatorul Isarescu prevede ca aderarea Romaniei la zona euro va fi mai dificila dupa problemele pe care le are Grecia, insa a subliniat ca Romania nu se confrunta cu iesiri de capital si ca la intilnirea cu reprezentantii Fondului va raporta o crestere a rezervelor Bancii nationale, o crestere a lichiditatilor de pe piata si o scadere semnificativa a dobinzilor.
XS
SM
MD
LG