Linkuri accesibilitate

29.04.2000 - Mass media în România tranziției


Stere Gulea
Stere Gulea

Televiziunea este roaba propriei ei istorii, imaginii despre sine, formată de oamenii care o formează...



29 aprilie 2000

Firul Ariadnei – din labirintul tranziţiei
.
O emisiune de Radu Călin Cristea.

Mass media în România tranziției.

Invitat : regizorul Stere Gulea, preşedinte al Oficiului Naţional al Cinematografiei şi fost preşedinte interimar al Consiliului de administraţie al Televiziunii publice.

Europa Liberă: Despre câtă independenţă se poate vorbi în mass media din România ?

Stere Gulea: Există o dependenţă de bani şi până la urmă ei sunt cei care dictează nuanţe de orientare chiar dacă sunt convins că sunt profesionişti în mass media care chiar gândesc independent, în sensul încercării de a avea un punct de vedere asupra unui fenomen şi asupra realităţii; dar până la urmă tot sănătatea economică a ziarului, a postului de televiziune cred că decide ce se întâmplă cu el.

Despre televiziunea publică, Stere Gulea aminteşte că este o instituţie născută în timpul comunismului, un copil „născut cu malformaţii ideologice”. A rămas un anumite mod de a „face televiziune”, de a gândi, tributare acelei epoci. Televiziunea publică a ignorat totodată apariţia concurenţei şi a pierdut „startul” , consideră Stere Gulea. „Televiziunea este măcinată şi de centre şi grupuri de interese ... Televiziunea este roaba propriei ei istorii, imaginii despre sine, formată de oamenii care o formează şi cred că se văd la o vârstă care a cam trecut; ...sunt oameni care nu realizează că nu se mai pot comporta ca la 20 de ani... ceva radical trebuie schimbat în această instituţie publică”.

Când este vorba de grupurile de interese din televiziune, Stere Gulea precizează că nu este neapărat vorba de interese politice: mai degrabă de interese de breaslă, de grup. „Totul este ca un troc al intereselor !”

Cât priveşte „anemia” producţiei de film românesc după 1989, ea are rădăcini economice şi politice. „Competiţia şi eficienţă nu sunt elementele de bază, în continuare sălile de cinematograf sunt proprietatea statului...
XS
SM
MD
LG