Linkuri accesibilitate

Arcadie Gherasim scrie în Timpul că în relaţiile moldo-române timpul metaforelor a trecut şi că a venit momentul ca şi Chişinăul şi Bucureştiul să-şi concentreze eforturile la rezolvarea unor probleme reale care, nesoluţionate, ar putea periclita relaţiile dintre cele două state.

În Panorama aflaţi de ce Federaţia Rusă refuză vinurile din Republica Moldova şi după ce criterii au fost selectate cele 10 străzi din oraşul Chişinău ce urmează a fi reparate.

În săptămânalul Economist, Vlad Bercu scrie că economia moldovenească pare să fi trecut peste ceea ce era mai greu, însă ţara va ieşi din criză doar dacă guvernanţii îşi vor face bine treaba. Tot în Economist aflaţi şi cine se opune vânzării pământului străinilor.

Antonina Sârbu se întreabă în Capitala oare cum e să percepi frumusețea la o oră nepotrivită sau să recunoşti o operă de artă, o valoare într-un context neașteptat şi într-un secol atât de grăbit.
XS
SM
MD
LG