Linkuri accesibilitate

Greciei i se cer să ia măsuri severe de austeritate pentru a ieși din criza financiară


Nu se pune problema ca Grecia sau orice stat din zona euro să nu-şi achite datoriile, respectiv să se declare în incapacitate de plată – a declarat la New York preşedintele Băncii centrale europene Jean Claude Trichet. În pofida acestor asigurări, moneda unica a continuat să scadă în raport cu dolarul, ajungând sub 1, 32 – cel mai scăzut nivel din ultimul an. La rândul său, preşedintele Fornului Monetar International a avertizat Grecia că va trebui să ia măsuri drastice de austeritate şi asta încă mult timp.
În Grecia continuă protestele şi grevele tocmai împotriva acestei politici financiare a guvernului Papandreou care vineri, a fost obligat oficial să ceară ajutor financiar din partea Uniunii europene şi a FMI. Este vorba de un fond de ajutorare de peste 40 de miliarde de dolari.
XS
SM
MD
LG