Linkuri accesibilitate

ANI - singura sperietoare pentru demnitarii puși pe căpătuială


Va fi adoptată noua lege de funcționare ANI?

Evenimentul zilei se ocupa de vizita de doua zile a presedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, la Bucuresti. Din sursă Agerpres, sunt prezentate declaratiile liderului de la Chisinau, privind, pe de o parte, scoaterea gardului de sarma ghimpata dintre cele doua tari, dar si alte masuri de normalizare a relatiilor bilaterale: renuntarea la vizele impuse cetatenilor romani, deschiderea podului de la Radauti-Lipcani si a unor birouri teritoriale ale Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, la Iasi, Timisoara, Galati, Suceava si Cluj-Napoca. Alaturi de declaratiile presedintelui roman Traian Basescu, este prezentata aici si agenda vizitei lui Mihai Ghimpu.

Informatiile despre incidentele de astazi din parlamentul ucrainean, precum si despre incercarea opozitiei de a coaliza populatia impotriva regimului lui Viktor Ianukovici, au fost preluate in timpul zilei de editiile electronice ale ziarelor romanesti. Adevarul si Romania libera se refera in stiri destul de ample la acest subiect.

Subiectul zilei continua insa sa fie Agentia Nationala de Integritate. In Evenimentul zilei, Sorin Ionita se intreaba in ce masura guvernul condus de Emil Boc va reusi sa treaca o noua lege de functionare a institutiei fost blocate recent de o decizie a Curtii Constitutionale a Romaniei. Indoielile comentatorului pornesc de la faptul ca nu mai putin de un sfert dintre parlamentari care s-ar afla deja in cercetarile ANI, pentru falsuri in declaratiile de avere, iar dintre membrii democrat-liberali ai guvernului sunt destui cei interesati ca agentia sa nu mai functioneze.

In Romania libera, Elena Vijulie insista ca nu trebuie confundata misiunea Agentiei Nationale de Integritate cu performanta foarte slaba – considera jurnalista – a institutiei. Drept argument, aminteste ca ANI este totusi singura sperietoare pentru demnitarii pusi pe capatuiala. Daca nu ar fi existat, nu s-ar fi aflat nici despre matusa Tamara si averile fostului premier Adrian Nastase, nici despre chiriile unor parlamentari platite din bani publici, nici despre avantajele materiale ale unor soti sau sotii de demnitari.

Consultarea care a avut loc ieri la Cotroceni intre presedintele Traian Basescu si liderii partidelor politice, pe tema reformularii legii ANI, este relatata prea putin complezent in noul cotidian, Puterea, si in Jurnalul national.
XS
SM
MD
LG