Linkuri accesibilitate

Înainte ca Mircea Eliade să-şi publice, în 1949, celebrul tratatul de istorie a religiilor, mai exact în 1948, apărea (helas! postum) cartea americanului Heinrich Zimmer Regele şi cadavrul (acum şi-n română – Humanitas, 2007), o recitire – din perspectiva omului contemporan – a unor mituri fondatoare ale civilizaţiei europene, dar şi hinduse, arabe etc. Or, fascinaţia cărţii ţine nu doar de enciclopedismul textului propriu-zis, ci şi de stilul autorului mai degrabă adresat marelui public, fără a face totuşi concesii.

„Există două lumi speculare, afirma Zimmer în cunoştinţă de cauză, şi omul se află între ele: lumea din exterior şi cea din interior. Ele sunt ca două emisfere de Magdeburg (…) care aderă una la cealaltă prin aspiraţie, astfel încât nici toţi caii regelui nu le pot desface. Ceea ce le uneşte exterior – înclinaţia, repulsia, interesul intelectual – e reflecţia unei tensiuni lăuntrice, de care nu devenim lesne conştienţi deoarece, vrând, nevrând, suntem noi înşine înăuntrul nostru.” Urmează adevărate studii de caz, fie că e vorba de o poveste arabă (Papucii lui Abu-Cassem), de romanele cavalereşti din ciclul Regelui Arthur sau de o poveste sanscrită (Regele şi cadavrul), fără a uita cele patru eseuri asupra mitologiei indiene constituind partea a doua a cărţii. Practic, avem de a face cu o panoramă a marilor religii (islamul, hinduismul, creştinismul, cu variaţiile lor locale – bunăoară celtice, în cazul Cavalerilor Mesei Rotunde) în secvenţe, prezentate cu de-amănuntul, iar apoi decriptate, simbol cu simbol. Până la marea sinteză a lui Mircea Eliade nu-i decât un pas…

De remarcat şi modestia autorului, ce-şi asumă postura de diletant: „Cartea constituie un abecedar de conversaţie, un manual de lectură pentru începători, o introducere în gramatica unei scriituri imagistice criptice, dar lesne savurate”. Un diletant atoateştiutor!
XS
SM
MD
LG