Linkuri accesibilitate

Parada de la Moscova - gălăgia și gâlceava de la Chișinău


Premierul Vlad Filat

Premierul Vlad Filat

Controversa din sânul AIE: expresie a luptei dintre raționali și intransigenți?

Președintele interimar Mihai Ghimpu a declarat că dacă soldații moldoveni vor participa la parada de pe Piața Roșie de la Moscova, el nu va fi prezent în capitala Federaţiei Ruse pe 9 mai. „Cum să participi la paradă, alături de armata, care ne-a adus comunismul, a organizat foametea și ne-a deportat în Siberia?”- a sugerat Ghimpu.

În replică, premierul Vlad Filat spune că are și altceva de făcut decât să încerce să-l convingă pe colegul de coalite, președintele interimar Mihai Ghimpu, să participe la manifestațiile de la 9 mai din Moscova.

Vlad Filat: „Decizia politică, aşa cum se cunoaşte, a Alianţei a fost luată. Urmează să fie dusă la îndeplinire. La ora actuală noi avem preşedinte interimar al Republicii Moldova, care este şi comandantul suprem al Forţelor armate. Cel care a primit invitaţia de a participa atât la summitul neformal al preşedinţilor Comunităţii Statelor Independente, şi tot dânsul a primit invitaţia să participe la acest eveniment de pe 9 mai, parada militară.”

Europa Liberă: Domnule prim-ministru, dar totuşi, participarea sau neparticiparea se răsfrânge în vreun fel asupra relaţiilor moldo-ruse?

Vlad Filat: „Neparticiparea ar fi reprezentat un gest de neprietenie faţă de Federaţia Rusă. Şi, sigur, care putea şi poate să aibă consecinţe în relaţiile bilaterale.”

------------

Prim-vicepreşedintele parlamentului Serafim Urechean, liderul formaţiunii Alianţa Moldova Noastră, a declarat că va insista, ca preşedintele interimar Mihai Ghimpu să participe la paradă. Urechean spune că Ghimpu reprezintă Republica Moldova şi nu trebuie să acţioneze conform propriilor ambiţii. El trebuie să îndeplinească voinţa oamenilor.

------------

L-am întrebat şi pe liderul democrat Marian Lupu, cum explică el faptul, că trei lideri din coaliţia liberal democrată sunt împotriva unuia.

Marian Lupu: „Că vorbim de diferite abordări. Trebuie de mers. Nu trebuia de făcut atâta vâlvă, şi atâta gălăgie, şi atâta discuţie pe marginea acestui subiect. Care, în ultimă instanţă, chiar nu merită ca să-l dezbatem pe larg în sânul societăţii deja de două săptămâni de zile. Vă asigur că dacă se mergea pe această cale simplă, raţională, calculată, militarii mergeau la Moscova, participau, toată lumea era să fie satisfăcută şi nu apăreau asemenea discuţii, în mare măsură şi în multe cazuri artificiale, din punctul meu de vedere. Ziua de 9 mai, care este sărbătorită peste tot şi în Europa, să nu uităm că ziua Europei mai are şi această conotaţie. Dorim, nu dorim, dar Europa a suferit cel mai tare în urma acestui război. Zeci de milioane de vieţi omeneşti, o ideologie fascistă, care a fost învinsă şi nu se ştie ce era cu Europa şi cu întreaga lume, dacă această ideologie era să fie câştigătoare în acel război. Au câştigat valorile umane. Au fost învinşi acei, care au provocat Holocaustul. Au fost învinşi cei, care au edificat lagărele de concentrare. Care au nenorocit şi au ucis zeci de milioane de oameni, copii, femei. Iată de ce eu gândesc că această dată rămâne a fi, ca şi în trecut, şi în continuare una istorică, care merită a fi marcată şi celebrată.”

Europa Liberă: Domnule Lupu, dar prezenţa sau neprezenţa conducerii Republicii Moldova la acest eveniment de 9 mai ar însemna o îmbunătăţire sau o înrăutăţire a relaţiilor moldo-ruse? A cooperării dintre Chişinău şi Moscova?

Marian Lupu: „Participarea conducerii de vârf a Republicii Moldova la acele evenimente ar fi o expresie de normalitate, expresie de raţiune, o expresie de echilibru în cadrul politicii externe, ţinându-se cont de valoarea adăugată care poate fi adusă pentru interesele naţionale ale Republicii Moldova. Neparticiparea cel puţin nu va aduce nimic bun în acest context. Participarea, gândesc că ar fi o piatră suplimentară la temelia unui dialog normal, a unui dialog constructiv pentru viitor. Cu atât mai mult, avem şi alte ţări: avem Marea Britanie, avem Franţa, avem Statele Unite, avem Polonia, s-a ajuns la o asemenea decizie, care îmi pare a fi una europeană, una raţională, una chibzuită, una conciliantă şi eu gândesc, că şi pentru noi, ca stat, ar fi cazul să urmăm aceste exemple elocvente.”

---------

Militarii moldoveni au început pregătirile pentru defilare încă de vineri. Cu o săptămână înainte de 9 mai, cei 70 de ostaşi vor merge la Moscova pentru exerciţiu. Din surse neoficiale, Acţiunea populară, condusă de ex-consilierul fostului preşedinte Voronin, a aflat că un contingent de 57 de ostaşi ai gărzilor transnistrene se află la Moscova şi desfăşoară antrenamente pentru a participa împreună cu ostaşii Federaţiei Ruse la parada militară din 9 mai pe Piaţa Roşie.

Acţiunea Populară îi sugerează președintelui Republicii Moldova, comandantului suprem al Forțelor armate, domnului Mihai Ghimpu, să anuleze decizia de a trimite un contingent de ostaşi ai Armatei Naționale la parada din Piața Roșie şi să ceară, pe canale diplomatice, autorităților de la Kremlin o informație despre colaborarea dintre Moscova oficială și conducătorii separatiști de la Tiraspol privind sărbătorirea celei de-a 65-cea aniversări a Victoriei asupra fascismului.
XS
SM
MD
LG