Linkuri accesibilitate

Lovitură liberă

Barcelona are o problemă. Marţi seară, pe San Siro, Inter Milano a demonstrat că Barcelona are limite. Inter a făcut un meci aproape perfect şi a învins clar cu 3-1. Povestea meciului nu are însă legătură cu aparenţele sugerate de scor. În primele 15 minute, Barcelona a dat impresia că va repeta spectacolul obişnuit: dominaţie fluentă şi adversar tranhilizat. Barcelona a deschis scorul la o pătrundere vertiginoasă a lui Maxwell, urmată de un şut din adîncime al lui Pedro.

Inter a revenit practic odată cu faza imediat următoare. În cîteva minute, a devenit limpede că meciul se joacă şi că Inter are ceva de spus. Barcelona a aflat noutatea fără să poată construi un răspuns. Mijlocaşii lui Inter au urcat agresiv în zona de construcţie a Barcelonei şi au blocat generatorul de pase. În apărarea imediată Samuel şi Lucio au cîştigat duelurile cu Ibrahimovici şi Messi care a fost o mare absenţă la Milano. Inter a anihilat Barcelona în toate compartimentele şi a găsit arma fatală: contrele imediate pe pase lungi către Milito şi Eto'o.

Antrenorul Jose Mourinho a gîndit perfect sistemul de joc al lui Inter, pentru că a înţeles care sînt punctele vulnerabile ale Barcelonei. Mourinho a speculat spaţiul liber lăsat de Barcelona în spatele liniei de mijloc, în fazale de atac. Snejder a apărut la o astfel de contră şi a egalat înainte de pauză. În repriza a doua, Barcelona a ieşit în teren fără soluţii şi Inter a continuat să dicteze. Maicon şi Millito au înscris pe contre de mare penetraţie şi Barcelona a început să joace din reflex, fără să înţeleagă prea bine ce i se întîmplă.

Lecţia lui Mourinho e un eveniment strategic în fotbalul european. Mourinho a tratat Barcelona plecînd de la observaţia că are în faţă o echipă blocată în propriul succes. Suficienţa Barcelonei n-a venit din indolenţă sau aroganţă ci din lipsa de provocări. Cînd Mourinho a livrat o reţetă de joc extrem de dificilă, Barcelona n-a ştiut ce să facă. Noutatea a dat peste cap un sistem obişnuit să ia adversarului dreptul la întrebări. Triumful lui Mourinho a fost susţinut de o echipă de disciplină şi travaliu fenomenale. Însă calificarea în finală nu e decisă. Miercurea viitoare pe Nou Camp, Barcelona porneşte, touşi, cu o şansă solidă. Însă e greu de crezut că Mourinho şi-a încheiat demonstraţia.

A doua semifinală a fost un meci mult mai închis. Bayern a dominat şi Lyon a rezistat pînă în minutul 69. Arjen Robben a înscris, iar, cu un şut de astă dată uşor deviat. Meciul a fost dominat de incidente neaştepate. Ribery a fost eliminat cu mare uşurinţă, după o ciocnire cu Lissandro. Bayern a pierdut astfel un mare atu pentru retur. Lyon l-a pierdut pe Toulalain, eliminat la o intrare necontroaltă asupra lui Schweinsteiger. Bayern a obţinut scorul pe care şi-l dorea. Returul se va juca pe muche şi Lyon e numai aparent favorită. E greu de crezut că Bayern se va limita la defenisvă. Chiar fără Ribery, Bayern va alerga după golul în deplasare. Lyon va fi obilgată să joace în acelaşi timp prudent şi ofenisv, o partitură de echilibru foarte-foarte dificil. Nimic nu e deci tranşat. Finalistele Ligii Campionilor vor fi stabilite abia săptămîna viitoare.
XS
SM
MD
LG