Linkuri accesibilitate

Alsacia și în Belgia: exemple ale identității naţionale fisurată de sciziunea religioasă.


Ekbolsheim, Wolfisheim, Schiltigsheim, Lingolsheim şi alte multe heim-uri stau lipite de sau înconjoară la cîţiva kilometri distanţă Strasburg. Capitala Alsaciei e aparent sub asediu lingvistic şi toponimic german. Nenumărate cartiere şi comune legate de Strasburg au păstrat cu sfinţenie denumirea germană, deşi fac parte din teritoriul statal francez. Destul de neaşteptat pentru pasiunea nivelatoare a naţionalismului francez, numele germane au rămas.

Ar fi de presupus că germanitatea a fost, în acest caz, apărată de o comunitate germană vie şi activă. Însă alsacienii de neam german nu mai prea vorbesc germana şi au renunţat aproape cu toul la alsaciană, un dialect rural al germanei pe care îl mai vorbesc, poate, cîteva sute de bătrîni. Paradoxal, alsacienii de neam german se consideră francezi şi, mai mult, ţin cu tot dinadinsul să nu fie consideraţi germani.

Aceaşi trăsătură paradoxală îi desparte, cam la 200 km mai jos, pe olandezii flamanzi din Beligia de olandezii din Olanda. La Antwerp sau la Ghent toată lumea vorbeşte flamanda dar nimeni nu se consideră olandez. Delimitarea e vie dar motivele ei sînt uitate de generaţiile tinere care au preluat-o, fără să îi reţină explicaţiile.

În ambele cazuri, identitatea naţională a fost fisurată de sciziunea religioasă. Catolicii olandezi din Belgia şi catolicii germani din Alsacia au învăţat foarte bine să se simtă diferiţi şi suspicioşi faţă de protestanţii olandezi din Olanda şi protestanţii germani din Germania.

Lecţia e complicată dar spune clar că identitatea naţională nu e neapărat totuna cu simbolica modernă a drapelelor şi imnurilor. Convingerile religioase şi intimitatea lor profundă lucrează pe termen lung şi au de multe ori ultimul cuvînt.
XS
SM
MD
LG