Linkuri accesibilitate

Retorica de presă e, adesea, tot ce poate fi mai superficial, naiv sau, alteori, iresponsabil în materie de discurs public. Din nefericire, Europa reală, Europa cu Vest şi Est e prizoniera acestui discurs fără conţinut. Mai mult, toate cuvintele mari despre unitatea învingătoare a Europei sînt însoţite de practica politică ipocrită a diviziunii mascate. Altfel spus, strînsă în cleştele demagogiei atît de mediile de informare cît şi de liderii politici, unitatea europeană e o iluzie care defilează cu capul spart pe la ceremonii şi prin editoariale.

Unde a fost unitatea europeană în momentul de tragism unic de după 10 aprilie? În discursuri. Şi în gesturi de indiferenţă abia mascate. Toată lumea politică occidenală de prim rang a anunţat cu o admirabilă promptitudine emoţionaltă că va face drumul pînă la Cracovia, pentru funeraliile Preşedintelui Kaczynski şi ale soţiei lui, Maria. A fost deajuns un pretext cît de cît credibil pentru ca lotul magnificilor occidentali să dezerteze în masă. De la Preşedintele Obama, la Cancelarul Merkel, Preşedintele Sarkozy şi Prinţul Charles, liderii occidentali s-au declarat scutiţi pe motive de cenuşă vulcanică şi paralizie a transporturilor. Nici unul nu a plecat spre sau n-a încercat măcar să plece spre Cracovia. Dacă există o oarecare înţelegere pentru refuzul Preşedintelui Obama (deşi e greu de crezut că expediţia prezidenţială n-ar fi avut sorţi de izbîndă) liderii vest-europeni s-au acoperit de penibil şi au trimis polonezilor şi est-europenilor un mesaj inconfundabil: nu sînteţi importanţi pentru noi.

Preşedintele Sarkozy avea, desigur, la îndemînă excelenta reţea feroviară franceză şi putea conta, fără îndoială pe elicoptere de mare performanţă. Prinţul Carles nu avea decît să traverseze Canalul Mînecii, aşa cum o fac milioane de oameni anual, folosind Eurostarul sau ferry-urile care fac legătura cu Franţa. Iar de acolo: drum întins pe şosea sau pe drum de fier, pînă la Cracovia. Dna. Merkel a prefereat să facă o călătorie ocolită pe ruta sud-nord, debarcînd în Europa fără cea mai mică intenţie de a se abate pe la Cracovia.

Opţiunea Merkel e cu atît mai jignitoare pentru polonezi, cu cît tot ce înseamnă relaţie polono-germană e încărcat de sensibilităţi şi amintiri apăsătoare. Preşedintele Comisiei Europene Barroso, n-a explicat nimic dar e cert că nu a găsit voinţa să ajungă la Cracovia. Dealtfel, în afara lui J. Buzek, Preşedintele Parlamentului European, nici una din distinsele feţe ale Europei oficiale n-a sosit la Cracovia. Dar Buzek e un polonez admirabil şi un om politic de mare corectitudine. Prezenţa sa la Cracovia a fost dictată de aceste trăsături, nu de morga absenteistă a liderilor Europeni.

În schimb, liderii est-europeni au reuşit să ajungă, în bloc, la Cracovia. Primul ministru estonian a călătorit 18 ore, Preşedintele Letoniei a călătorit timp de 14 ore. Preşedinta Lituaniei 11. Preşedintele Băsescu a găsit formula pentru un itinerariu aerian şi rutier. Toţi ceilalţi lideri est-europeni au gîndit şi au făcut ceva şi au ajuns la Cracovia. Liderii occidentali au rămas acasă, învinşi de spaţiu, în postura de căpetenii izolate într-o neputinţă şi infrastructură de secol XIV. E clar, însă, că nemişcarea liderilor ocidentali n-a fost şi n-avea cum să fie efectul handicapului geografic sau al înapoierii tehnologice. Gestul absent al liderilor europeni a tradus exact şi vizibil ideea dominantă în materie de Est, acea parte a Europei care rămîne obositoare, iritantă şi inutilă pentru Vest.

Nu e vorba, în aceste rînduri, de resentimentul săracului răsăritean faţă de opulentul apusean. Pentru asta trebuie să ne mutăm mai departe, spre Orientul islamic profund. E vorba, în schimb, de fractura mentală şi istorică încă vie care desparte Europa, după presupusa constituire a unităţii europene. Cazul polonez are o semnificaţie cu totul specială.

În 2004, la admiterea primului val est-european în UE, supoziţia occidentală de principiu a stabilit că est-europeniii, inclusiv Polonia, cel mai puternic dintre noii membri, au fost admişi, sau mai degrabă toleraţi, cu titlu de outsideri. Est-europenii au fost trataţi, în cel mai bun caz ca elevi nepregătiţi şi, în consecinţă, meditabili. A fost o enormă eroare. Polonia a demonstrat, din prima clipă, o prezenţă activă şi o identitate foarte pronunţată. Adevărul e că Uniunea Europeană a fost nepregătită pentru Polonia şi nu invers. UE a repetat inconştient bucla resentimentrară pe care Rusia şi, apoi, URSS au dezvoltat-o la întîlnirea cu Polonia - nuca tare aşezată enervant în faţa expansiunii slavo-sovietice.

Franţa şi Germania au acuzat sindromul Kaczynski şi au produs imaginea unui Preşedinte polonez radical, nerezonabil şi depăşit. Ultima fază a acestui raport ostil a fost absenţa de la Cracovia. Episodul va fi uitat curînd. Consecinţele lui vor rămîne, însă, active. Europa de Est are toate motivele să constate încremenirea de percepţie pe care o maschează discursurile de retorică avansată ale sistemelor politico-mediatice occidentale.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG