Linkuri accesibilitate

Numai un scriitor crescut în orizontul de aşteptare al „visului american” ar fi putut da o carte de valoarea celei semnate de John Steinbeck, Perla, Rao, 2009 – capodoperă ce reprezintă, în contextul creaţiei sale, cam ceea ce este pentru Hemingway Bătrânul şi marea. Şi într-un caz şi-n altul, nu există jumătate de măsură: personajul este când în culmea fericirii, când pe culmile disperării.

Într-o mică localitate mexicană de pescuitori de perle, „Kino găsise Cea Mai Minunată Perlă Din Lume”. Veste se răspândeşte cu repeziciune, încât „nervii oraşului vibrau şi pulsau” de nerăbdare, „căci fiecare om fu dintr-odată legat de perla lui Kino…”. Astfel, „esenţa de perlă se amestecase cu esenţa umană, şi din ele rezultase un precipitat întunecat la culoare”, doar că, în naivitatea lor, „Kino şi Juana n-aveau habar de toate acestea. Pentru că ei erau fericiţi şi (…) credeau că toată lumea le împărtăşeşte bucuria”. Între timp, Kino îşi îngroapă perla în colibă. Vor trece doar câteva ore, şi din buna dispoziţie nu rămâne nici urmă: „– De cine te temi? Kino căută un răspuns adevărat şi în sfârşit spuse: – De toată lumea”. Şi are de ce: în chiar prima noapte este atacat, astfel încât trebuie să lupte pe viaţă şi pe moarte pentru comoara sa. Degeaba-i spune Juana s-o arunce („Perla asta e o piază rea! (…) Kino, bărbate, o să ne distrugă!”), el vrea să-şi vândă perla. Doar că, înţeleşi între ei, negustorii îi oferă o sumă ridicolă. Şi atunci pescarul îi ameninţă că va merge s-o vândă în capitală. Cel care încearcă să-l oprească, pe întuneric, cade sub loviturile cuţitului. Altcineva pune foc colibei lor. Iar micuţul lor Coyotito plânge în cel mai nepotrivit moment („– Dacă-i un coiot, asta o să-l facă să tacă, spuse omul şi ridică puşca”).

Puşca ce-i va ucide visul lui Kino, literalmente.
XS
SM
MD
LG