Iulian Fruntaşu: „Federaţia Rusă, din păcate, până în prezent nu şi-a onorat angajamentele asumate la summitul OSCE de la Istanbul, din 1999, în ce priveşte retragerea completă şi ordonată a trupelor şi muniţiilor sale. Între timp, regimul de la Tiraspol a fost consolidat cu asistenţa Federaţiei Ruse. Inclusiv, sub aspect militar, pentru că avem trupe paramilitare acolo, care sunt suficient de performante. Deci, lucrurile au degradat în asemenea măsură, în care orice guvernare va avea de muncit foarte şi foarte mult pentru reglementarea definitivă a diferendului de pe Nistru.”
Europa Liberă: Domnule Fruntaşu, procesul de reglementare politică poate dura mult. Este unul dificil. Depinde nu doar de factorii interni, ci şi de raporturile dintre marile puteri. Iar o rundă de negocieri în formatul 5+2, dacă nu greşesc, nu a mai avut loc de vreo patru ani. Negocierile par să se fi întrerupt pe la sfârşitul lui februarie 2006. Formatul 5+2 în reglementarea transnistreană presupune participarea părţilor aflate în conflict: Chişinăul şi Tiraspolul, a mediatorilor Rusia, Ucraina şi OSCE, precum şi a observatorilor UE şi Statele Unite ale Americii. Cum comentaţi această stare de lucruri?
Iulian Fruntaşu: „Păi, procesul respectiv este obstrucţionat de către Smirnov. Până la urmă, cu susţinerea tacită a Federaţiei Ruse. Că altfel, cred eu, nu se poate. Că nu e Smirnov un actor absolut independent. Există pârghii, care pot fi utilizate în a-l aduce la masa negocierilor. Însă nu se doreşte, probabil. Chişinăul a făcut anumite gesturi binevoitoare, zic eu, la adresa elitelor, în ghilimele, de la Tiraspol. Ăstora, care au preluat puterea şi care se mai află la putere. Prin solicitarea trimisă Bruxellesului de a suspenda temporar interdicţia de a călători în spaţiul UE. Se pare, că acest gest de bunăvoinţă nu a trezit sentimente similare la Tiraspol. Poate că e cazul să fie folosit, deja, biciul, nu turta dulce? Ştiţi expresia asta în engleză: sticks and carrots. Nu poţi în permanenţă doar să utilizezăm turte dulci. Există şi o anumită metodă de constrângere. Să nu uităm faptul, că exportul regiunii transnistrene este, de fapt, în mare parte către state membre ale Uniunii Europene, şi nu către Ucraina sau Federaţia Rusă. Şi atunci am putea ridica unele bariere în calea acestui export. Şi atunci să vedem, dacă regimul de la Tiraspol va putea supravieţui. Nu cred eu că e o cale foarte şi foarte bună, pentru că s-ar putea să sufere, până la urmă, populaţia, care e vai de capul ei. Dar trebuie ceva să facem. Ceea ce mă încurajează, pe mine cel puţin, este faptul că din 600 de mii, căte sute de mii sunt acolo, undeva două treimi au cetăţenia Republicii Moldova. Deci, nu există o animozitate, de felul pe care am întâlnit-o, de exemplu, în Georgia, între abhazi şi georgieni, sau între osetini şi georgieni, sau pe care am întâlnit-o în Balcani, între musulmani şi sârbi. Nu există o disensiune...”
Europa Liberă: Pentru că nu e un conflict interreligios, interetnic.
Iulian Fruntaşu: „Şi nu a existat atâta sânge şi atrocităţi abdominabile, consecineţele cărora a trebuit să le gestionez şi eu, în funcţiile pe care le-am avut în Balcani. Dar prin intermediul politicelor publice, prin intermediul instituţiilor de stat, până la urmă, dacă ar exista într-adevăr o politică de stat coerentă şi pentru o perioadă mai îndelungată, cred eu, că acest conflict poate fi soluţionat.”
Europa Liberă: Domnule Fruntaşu, procesul de reglementare politică poate dura mult. Este unul dificil. Depinde nu doar de factorii interni, ci şi de raporturile dintre marile puteri. Iar o rundă de negocieri în formatul 5+2, dacă nu greşesc, nu a mai avut loc de vreo patru ani. Negocierile par să se fi întrerupt pe la sfârşitul lui februarie 2006. Formatul 5+2 în reglementarea transnistreană presupune participarea părţilor aflate în conflict: Chişinăul şi Tiraspolul, a mediatorilor Rusia, Ucraina şi OSCE, precum şi a observatorilor UE şi Statele Unite ale Americii. Cum comentaţi această stare de lucruri?
Iulian Fruntaşu: „Păi, procesul respectiv este obstrucţionat de către Smirnov. Până la urmă, cu susţinerea tacită a Federaţiei Ruse. Că altfel, cred eu, nu se poate. Că nu e Smirnov un actor absolut independent. Există pârghii, care pot fi utilizate în a-l aduce la masa negocierilor. Însă nu se doreşte, probabil. Chişinăul a făcut anumite gesturi binevoitoare, zic eu, la adresa elitelor, în ghilimele, de la Tiraspol. Ăstora, care au preluat puterea şi care se mai află la putere. Prin solicitarea trimisă Bruxellesului de a suspenda temporar interdicţia de a călători în spaţiul UE. Se pare, că acest gest de bunăvoinţă nu a trezit sentimente similare la Tiraspol. Poate că e cazul să fie folosit, deja, biciul, nu turta dulce? Ştiţi expresia asta în engleză: sticks and carrots. Nu poţi în permanenţă doar să utilizezăm turte dulci. Există şi o anumită metodă de constrângere. Să nu uităm faptul, că exportul regiunii transnistrene este, de fapt, în mare parte către state membre ale Uniunii Europene, şi nu către Ucraina sau Federaţia Rusă. Şi atunci am putea ridica unele bariere în calea acestui export. Şi atunci să vedem, dacă regimul de la Tiraspol va putea supravieţui. Nu cred eu că e o cale foarte şi foarte bună, pentru că s-ar putea să sufere, până la urmă, populaţia, care e vai de capul ei. Dar trebuie ceva să facem. Ceea ce mă încurajează, pe mine cel puţin, este faptul că din 600 de mii, căte sute de mii sunt acolo, undeva două treimi au cetăţenia Republicii Moldova. Deci, nu există o animozitate, de felul pe care am întâlnit-o, de exemplu, în Georgia, între abhazi şi georgieni, sau între osetini şi georgieni, sau pe care am întâlnit-o în Balcani, între musulmani şi sârbi. Nu există o disensiune...”
Europa Liberă: Pentru că nu e un conflict interreligios, interetnic.
Iulian Fruntaşu: „Şi nu a existat atâta sânge şi atrocităţi abdominabile, consecineţele cărora a trebuit să le gestionez şi eu, în funcţiile pe care le-am avut în Balcani. Dar prin intermediul politicelor publice, prin intermediul instituţiilor de stat, până la urmă, dacă ar exista într-adevăr o politică de stat coerentă şi pentru o perioadă mai îndelungată, cred eu, că acest conflict poate fi soluţionat.”
