Linkuri accesibilitate

Deteriorarea libertății presei după alegerea lui Ianucovici


Yulia Timoshenko, prezidînd guvernul din umbră de la Kiev
Yulia Timoshenko, prezidînd guvernul din umbră de la Kiev

„Reporteri fără frontiere” deplâng i.a. desfiinţarea „neexplicată” a Comisiei pentru Instaurarea Libertăţii de Expresie

Organizaţia „Reporteri fără frontiere” s-a declarat „alarmată” de „deteriorarea” libertăţii presei în Ucraina după cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale încheiate cu victoria lui Viktor Yanukovich. Într-un comunicat de presă se spune că în ultimii ani situaţia presei ucrainiene a fost în progres continuu, dar în ultimele trei luni se înregistrează un brusc regres. Este menţionată plângerea ziariştilor de la televiziunea privată Inter, care spun că serviciile de informaţii îi hărţuiesc pentru a apăra interesele financiare şi personale ale directorului postului, Valeri Horoşcovschi.

Organizaţia „Reporteri fără frontiere” deplânge de asemenea desfiinţarea „neexplicată” a Comisiei pentru Instaurarea Libertăţii de Expresie, o structură subordonată în trecut preşedinţiei şi îi cere lui Viktor Yanukovich să apere libertatea presei, amintindu-i că ea este înscrisă în Constituţia Ucrainei şi în înţelegeri internaţionale la care Ucraina este parte.

„Reporteri fără frontiere” menţionează de asemenea mai multe cazuri recente de ziarişti agresaţi în excerciţiul funcţiunii, în ultimele săptămâni, de forţele de ordine la Lvov şi Dniepropetrovsk.

Serviciul ucrainian al postului nostru de radio relatează că 11 lideri politici ai opoziţiei de la Kiev au adresat o scrisoare televiziunii private Inter, cerîndu-i s-o invite pe Iulia Tymoshenko la un foarte popular talk show numit „Politică mare”. În scrisoare, moderatorul programului, Evgheni Kiselov este acuzat că o ignoră deliberat pe Tymoshenko, deşi ea a fost premier şi a obţinut 45% din voturi la alegerile prezidenţiale.

Olena Bodnarenko, membră în comisia parlamentară pentru presă din partea Partidului Regiunilor, a declarat însă Europei Libere că este problema moderatorului pe cine invită şi pe cine nu invită la emisiune. Bodnarenko a mai spus că în prezent Tymoshenko nu este o personalitate importantă şi că scrisoarea trimisă de opoziţie postului de televiziune este o formă de presiune asupra libertăţii presei.

Săptămâna aceasta, Tymoshenko a acuzat Partidul Regiunilor, dominat de preşedintele Yanukovich, că îngrădeşte libertatea de expresie. Părerea ei este împărtăşită de majoritatea membrilor opoziţiei.

Analistul de la Kiev Otar Dovjenko a declarat EL că sunt motive să se creadă că noul guvern a încheiat un fel de pact secret cu proprietarii televiziunilor, convenind să-şi coordoneze politicile informaţionale. Dovjenko este de părere că în asemenea condiţii, mulţi ziarişti se cenzurează singuri, pentru a fi pe placul şefilor, şi distorsionează realitatea.

Televiziunea Inter, criticată de opoziţie, este cel mai urmărit dintre posturile ucrainiene, iar unul din proprietarii ei este în prezent şeful principalului servicii de informaţii al ţării.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG