Linkuri accesibilitate

Discutam la începutul lui aprilie curent cu o jurnalistă de la un hebdomadar de limbă rusă (de orientare democratică – Nota Bene) despre manipulare, iar printre argumentele mele era şi Katyn – incredibil, dar femeia (de vârsta a treia) auzea PENTRU PRIMA OARĂ din gura mea că NU trupele germane sunt responsabile de executarea elitei armatei poloneze, ci NKVD-ul lui Stalin.

„Sigur, şcoala sovietică”, mi-am spus, la care se adaugă maşina propagandistică care şi-a făcut treaba timp de decenii – şi totuşi, să NU VREI să ştii, acum când accesul la informaţie e la îndemâna tuturor, parcă-i prea de tot! Mai cu seamă în cazul celor care lucrează cu informaţia. Şi care nu atât informează, cât formează opinia publică…

Mărturisesc, am aşteptat cel puţin un scurt telefon de la jurnalista cu pricina pe 10 aprilie, când toată ziua nu mi-am dezlipit urechea de la Radio France Internationale. Era ca şi cum mi-ar fi rămas datoare, după ce că pentru prima oară de când ne cunoşteam (de prin 2000) între noi se strecurase o mare neîncredere, exprimată prin: „Что Вы говорите?!!”, ceea ce însemna de fapt: „Я Вам не верю!”. În zadar. Telefonul nu a mai venit, la fel cum – în ciuda gestului (afişat) de reculegere la mormintele ofiţerilor polonezi – nici scuzele oficiale ale (ex?!!)preşedintelui Putin pentru masacrul de la Katyn, dar şi pentru măsluirea faptelor de câtre istoriografia sovietică, nu s-au făcut auzite.

În aceeaşi seară, cel mai important program informativ al Federaţiei Ruse, „Время”, prezenta tragicul accident al avionului prezidenţial, insistând asupra caracterului privat al acestei vizite – ca şi cum doi preşedinţi ai unui stat (primul, preşedinte în exil începând cu Cel de-al Doilea Război Mondial şi până i-a transmis însemnele puterii lui Lech Walesa; ultimul, preşedinte în exerciţiu), şeful Statului-Major, şeful Băncii Naţionale, capiii armatei, prelaţi etc. au ieşit la un picnic la iarbă verde, iarba de pe… mormintele dragi! Nici un cuvânt despre autorii masacrului, participiul verbului – „împuşcaţi în 1940” – ţinându-le locul. Ca să afle şi jurnalista mea din gura autorizată s-o spună CINE a tras…

O nenorocire nu vine niciodată singură – asta se ştie; ceea ce tocmai am aflat pe 10 aprilie curent este că o paranteză rămasă prea multă vreme deschisă, dacă nu chiar pusă sub semnul întrebării (de bună seamă, pui Katyn-ul pe seama nemţilor şi cu asta basta!), nu poate fi închisă „de formă”. Strângerile de mână dintre premierii polonez şi rus, buchetele de flori la morminte, cu doar trei zile înaintea tragicului accident aviatic, trebuie că au lăsat un gust amar tuturor celor care aşteaptă (încă) scuzele oficiale ale Kremlinului, dar şi punerea la dispoziţie a tuturor documentelor secrete legate de masacrarea a 22 de mii de ofiţeri polonezi în 1940.

În acest sens, tragedia din 10 aprilie 2010 nu vine să închidă paranteza de-acum 70 de ani, cum au spus unii, ci mai degrabă s-o redeschidă în interiorul unei istorii („mai precis: o groapă în aerul altei gropi” – de la Ion Mureşan cetire) din care, atâta timp cât nu te pocăieşti, nu ai scăpare.

Ca să nu o închei pe o notă minoră, Vă propun unul dintre cele mai cumplite poeme ale literaturii poloneze contemporane, semnat de Tadeusz Rozewicz (n. 1921) – cât să ne reculegem.

* * * * * * *

Tadeusz ROZEWICSZ

Până la inimă

Am văzut
un bucătar specialist
vâra mâna
în botul animalului
şi prin trahee
ajungea cu laba
până la bojoagele
oii
şi-acolo pe viu
apuca inima
o strângea cu degetele
şi o scotea
dintr-o singură smucitură
sigur că da
era un specialist

1959

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG