Linkuri accesibilitate

De-a lungul anilor, ofensiva mirosului insuportabil mi-a secat optimismul; e ciudat că de ani de zile chişinăuienii nu pot scăpa de această problemă, în timp ce se găsesc bani pentru multe alte proiecte dubioase.


A sosit primăvara. Ce fain e să te trezeşti în zori de zi, să ieşi agale la balcon, sedus de trilurile păsărilor, să deschizi larg geamul şi să laşi aerul proaspăt-înmiresmat al dimineţii să-ţi intre în cameră…
Stop! Vrabia mălai visează. De vreo cîteva zile, locuitorii Botanicii nu mai pot deschide geamurile. Instalaţiile de epurare uzate au început să emane din nou cronicul miros pestilenţial.

Nu-i vorbă, oamenii din această zonă a capitalei noastre europene au inhalat ani în şir aerul scîrbos, nesuferit, impregnat de emanaţiile dejecţiilor. Numai că în aceste zile mirosul pestilenţial a devenit mult mai penetrant, mai agresiv. E aproape imposibil să respiri. Nopţile, fetiditatea ţi se strecoară în apartament, chiar dacă închizi toate geamurile şi te baricadezi în casă. E un adevărat chin, te simţi umilit şi înjosit şi, fireşte, nu-ţi mai arde de primăvară.

Şi doar nu a trecut multă vreme din clipa în care primarul Dorin Chirtoacă şi-a prezentat găselniţa – nişte geotuburi miraculoase care trebuiau să anihileze orice miros neplăcut. Au anihilat un timp, dar acum şi ele sînt neputincioase. Însă oamenii informaţi îmi zic că în aceste zile sînt înlăturate definitiv consecinţele sistemului vechi de prelucrare a dejecţiilor şi că în curînd geotuburile-minune vor înlătura pentru totdeauna mirosul pestilanţial.

Măi să fie. Numai că, sincer să fiu, sînt cam sceptic. De-a lungul anilor, ofensiva mirosului insuportabil mi-a secat optimismul. Iar dacă stau să mă gîndesc mai bine, e destul de ciudat că ani de zile chişinăuienii nu pot scăpa de această problemă, în timp ce se găsesc bani pentru multe alte proiecte dubioase.

Da, aş putea, la rigoare, să mă bucur ca bătrînica de pe alt palier al scării mele, că mirosul insuportabil e floare la ureche în comparaţie cu cutremurele de pămînt din Haiti sau China. Numai că şi bucuria asta ar fi de-a dreptul stupidă şi bizară. Păi, merită să suporţi cu stoicism emanaţiile dejecţiilor numai pentru faptul că undeva există nenorociri mai mari?
XS
SM
MD
LG