Linkuri accesibilitate

14.04.2000 - București: Dosarul de urmărire penală a lui Gheorghe Ursu


Gabriel Andreescu

Gabriel Andreescu

Punerea la dispoziţie a dosarului lui Gheorghe Ursu deschide şi mai larg problema deconspirării vechii Securităţi care se transformă în tema deconspirării acţiunilor de muşamalizare a trecutului de care este responsabil SRI-ul.


14 aprilie 2000

Actualitatea românească. Comentariu: Gabriel Andreescu

Dosarul de urmărire penală a lui Gheorghe Ursu.

La data de 8 aprilie, Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, omul de cultură ucis de Securitate în 1985, a avut pentru prima dată acces la dosarul de urmărire informativă al tatălui său, după nenumărate intervenţii, audienţe şi cereri de-a lungul a 10 ani.

Andrei Ursu a depus prima plângere penală în martie 1990. În 1993, directorul serviciului român (SRI) de informaţii, Virgil Măgureanu, a declarat că în arhiva nu ar mai exista nici un material legat de victimă, iar jurnalul pentru care Gheorghe Ursu fusese arestat şi ucis ar fi fost distrus în 1987.

Andrei Ursu şi-a continuat totuşi demersurile, iar în 1995, Măgureanu a trebuit să transmită acelaşi mesaj. Devenit şeful procuraturii militare, Dan Voinea, a cerut dosarul de urmărire informativ în 1997 pentru a continua cercetările. A fost refuzat. „În orice societatea democratică, oprirea unei anchete la opunerea serviciilor generale, este de neconceput”. Directorul SRI a fost interpelat în Senat de către senatorul Moisil.

Noul director SRI, Costin Georgescu, a descoperit că un al doilea anchetator al lui Gheorghe Ursu mai lucra în acea instituţie. În 1999 cei doi probabil participanţi la uciderea lui Ursu au fost scoşi din SRI la intervenţia preşedintelui Constantinescu.

Astăzi dosarul de urmărire informativă a ajuns în final în mâna lui Andrei Ursu, prezentat sub forma a opt dosare mici. Primul dosar conţine circa 150 de pagini, iar celelalte câte 50. Paginile se vede că au fost renumerotate după o masivă reducere. Au fost eliminate mărturii care ar fi ajutat, acum, ancheta. Colegii de cameră ai lui Gheorghe Ursu au dat mărturii că acesta a fost torturat de către anchetatorii săi, cerându-i-se informaţii despre colegii săi, şi despre modul în care a transmis la Europa Liberă scrisorile sale. Notele acestea ar fi pus sub acuzare ucigaşii, dar ele nu apar în dosar.

„Cum să nu se întâmple asta, de vreme ce vizaţii au fost încadraţi după 1990 în Serviciul român de informaţii, mulţi dintre ei păstrându-şi poziţia până în anul 1999?”.

Astfel, punerea la dispoziţie a dosarului lui Gheorghe Ursu deschide şi mai larg problema deconspirării vechii securităţi care se transformă în tema deconspirării acţiunilor de muşamalizare a trecutului de care este responsabil SRI-ul.

XS
SM
MD
LG