Linkuri accesibilitate

Dosarul Vardanean - semn al vulnerabilităţii liderilor de la Tiraspol


Victor Osipov
Victor Osipov

Victor Osipov: „Am trimis scrisori către mediatorii Rusia, Ucraina, OSCE şi observatorii UE și SUA, cu solicitarea de a se implica în eliberarea lui Ernest Vardanean”


Victor Osipov: „Vineri, în prima jumătate a zilei, am început imediat să acţionăm în vederea eliberării lui. În primul rând, discutând cu şeful misiunii din Republica Moldova OSCE, ambasadorul Philip Remler, cu care ţinem în continuare legătură strânsă pentru a preciza detaliile. Ernest Vardanean nu este un simplu reprezentant al societăţii civile. Este un jurnalist, în primul rând, este un comentator şi politolog. O sursă de informaţie din interiorul acestui spaţiu, regiunea transnistreană, pentru mediile internaţionale. Şi chiar a candidat, a încercat să obţină o funcţie în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Acest fapt face ca arestul şi deţinerea lui în detenţie să trezească o rezonanţă internaţională. Este un caz extrem de sensibil, dar, în acelaşi timp, şi o acuzaţie foarte gravă, care ne face să apreciem că va fi complicat să-i determinăm pe cei de la Tiraspol să-şi revadă poziţiile, sau să accepte cerinţele, care li se fac acum de a-l elibera.”

Europa Liberă: Nu aţi încercat să stabiliţi legătură cu autorităţile de la Tiraspol? Poate să vedeţi în ce constă această reţinere?


Victor Osipov: „Nu există o legătură telefonică directă. Există o corespondenţă între reprezentanţii politici de la Chişinău şi Tiraspol. Canal, la care am apelat imediat, expediindu-i o scrisoare reprezentantului politic de la Tiraspol, Vladimir Iastrebceak. Nu există o legătură telefonică. De obicei, ea nu este acceptată imediat. Chiar dacă cineva încearcă să sune, nu se dă legătura imediat. Am expediat o scrisoare, cu solicitarea către administraţia de la Tiraspol de a-l elibera necondiţionat şi imediat pe Ernest Vardanean.”

Europa Liberă: Ce urmează în continuare? Pentru că, între timp, am înţeles, că s-a prelungit mandatul de arest.

Victor Osipov: „Mandatul de arest, din informaţiile care au ajuns până la noi, a fost prelungit. Cu atât mai mult, eu aş vrea să nuanţez faptul, că structurile de forţă şi de securitate de la Tiraspol au o poziţie oarecum distinctă, în comparaţie cu celelate structuri, care reprezintă administraţia de acolo. NGB-ul, aşa-numit, deci structura organelor de securitate, nu este accesibilă pentru a i se comunica pretenţiile autorităţilor moldoveneşti, ale comunităţii internaţionale.”

Europa Liberă: Cazul lui Ernest Vardanean a intrat în vizorul Misiunii OSCE de la Chişinău. Dar vreau să vă întreb: aţi apelat, cumva, şi la alte organisme internaţionale? Să zicem, la Uniunea Europeană? Poate ar fi fost cazul să vă adresaţi la Statele Unite ale Americii? Pentru că sunt şi ei mediatori în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.

Victor Osipov: „În calitatea mea de reprezentant al Republicii Moldova în procesul de negocieri, am adresat apelul public către autorităţile de la Tiraspol de a-l elibera pe Ernest Vardanean, cât şi scrisori de informare către mediatorii Rusia, Ucraina, OSCE şi observatorii Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii în procesul de negocieri, cu solicitarea ca şi ei să se implice, cu instrumentele care le stau la dispoziţie, pentru a determina liderii de la Tiraspol să intervină în sensul eliberării lui Ernest Vardanean. Deocamdată nu avem reacţii. Şi era şi greu de aşteptat reacţii în aceste zile de sâmbătă, duminică. Şi mai ales având în vedere şi alte tragedii care s-au produs. Dar suntem siguri, că, aşa cum se întâmplă de obicei, toţi vor interveni pentru ca această situaţie să fie rezolvată.”

Europa Liberă: Domnule Osipov, putem crede că este un atac la adresa libertăţii presei? Un atac la drepturile omului?

Victor Osipov: „Este. Valentina este, fără îndoială, şi vreau să vă spun, că cele mai concludente aprecieri din punctul acesta de vedere le fac chiar reprezentanţii societăţii civile şi ai comunităţii de experţi, ai observatorilor politici din regiunea transnistreană, care apreciază, că acest gest demonstrează că autorităţile de la Tiraspol se tem de propria societate. Se tem de vocile care apar în cadrul societăţii din stânga Nistrului, în cadrul societăţii civile, în cadrul comunităţii de experţi. Este, pe de o parte, un semn al vulnerabilităţii şi al slăbiciunii acestor lideri de la Tiraspol. Dar, pe de altă parte, arată şi modul în care se acţionează împotriva vocilor libere din această regiune.”
XS
SM
MD
LG