Linkuri accesibilitate

7 aprilie 2009 - cca 60 de dosare ale polițiștilor torționari sub urmărire penală


Ministrul de interne Victor Catană
Ministrul de interne Victor Catană

Victor Catană: „evenimentele din 6-8 aprilie 2009 au fost o consecinţă, un deznodămînt al rezultatului guvernării comuniste timp de 8 ani. Masele nu mai puteau suporta un regim anticonstitutțional și antidemocratic.


Pina acum, Procuratura generala a pornit urmarirea penala impotriva a 29 de politisti banuiti ca ar fi aplicat tortura impotriva protestatarilor din aprilie 2009. Numai ca la un an de la aceste evenimente, vina niciunuia dintre ei inca nu a fost dovedita de vreo instanta de judecata. Unii experti sunt de parere ca o decizie definitiva si irevocabila prin care va fi condamnat vreun politist ar putea aparea in minim un an si jumatate, maxim - trei. Dar tot in acele tragice evenimente, în urma altercaţiilor cu protestatarii, au avut de suferit si 275 de angajaţi ai poliţiei. De asemenea, peste 100 de tineri au depus plângeri la Procuratură pe motiv că au fost maltrataţi în secţiile de poliţie după evenimentele din aprilie. Invitatul emisiunii din aceasta dimineata este General-maiorul Victor Cătană, ministru de interne.

Europa Liberă: Multe intrebari fara raspuns pe marginea evenimentelor care au avut loc in primavara anului trecut la Chisinau. Exista o inertie a organelor de ancheta, care prea mult au cautat vinovaţii. Cat adevar a reusit sa cunoască pana acum Ministerul de Interne?


Victor Catană: Consider ca evenimentele din 6-8 aprilie 2009 au fost o consecinţă, un deznodamant al rezultatului guvernarii comuniste timp de 8 ani. Masele nu mai puteau suporta un regim anticonstitutional si antidemocratic. Iar puterea nu dorea sa se conforme nazuinţelor cetatenilor, ca sa le apere drepturile si libertatilor fundamentale. Apogeul acestui desconfort in societate a fost rezultatele alegerilor, anuntate de exit-poll la 5 aprilie 2009, cand tineretul si-a dat seama ca poate sa nu aiba un viitor pe care si l-a dorit.

Europa Liberă: Domnule Catana, de ce s-au confruntat politistii cu protestatarii?


Victor Catană: Eu vreau sa spun si altceva. Nu este adevarat ca pana acum nu sunt stabiliţi dirijorii sau responsabilii de aceste evenimente. Presedintele Republicii Moldova, conform Constitutiei, este garantul independenţei Republicii Moldova şi unitatii nationale. Garant al drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, care urmau sa se conformeze nazuinţelor cetatenilor si sa intreprinda toate masurile ca in societate sa fie liniste.

Guvernul, de asemenea, purta aceasta responsabilitate, ca sa asigure ordinea publica, atunci cand era evident că manifestatiile vor lua amploare. Presedintele tarii si prim-ministrul sunt principalii actori care urmau sa asigure ordinea publică. Atunci cand s-au intamplat aceste lucruri, inseamna ca ei poarta si o responsabilitate faţă de aceste evenimente. Instrumentele principale ale statului sau organele statului urmau sa ia toate masurile prevazute de legislatie, de actele departamentale care existau la acel moment.

Europa Liberă: Urmau, trebuiau s-o facă. Intrebarea este de ce nu au facut?


Victor Catană: Daca nu au facut, ei duc responsabilitate. In noiembrie am initiat o ancheta de serviciu. Ne-am pus drept scop nu a face politica dar a evalua ce prevede legislatia si cum trebuiau sa se comporte organele de drept. Am stabilit că MAI şi fosta conducere nu au intreprins masurile cuvenite pentru asigurarea ordinii publicii. Legislatia, actele normative prevedeau ca in aceste cazuri trebuiau izolate elementele distructive, elementele agresive care de acum s-au manifestat. In dimineaţa zilei de 7 erau evidente asemenea elemente. Nu s-a facut nimic.

Europa Liberă: Sa incercati sa ne spuneti foarte clar, de ce s-a ajuns la aceasta confruntare acerba intre politisti si protestatari?

Victor Catană
: Pe parcursul a 8 ani politia a fost excesiv de politizată. Politia nu mai facea parte din organul de drept, avand autoritate in societate, cum era dupa razboiul din Transnistria, cand toata populatia avea incredere, ca politia a fost forta motrica care a aparat suveranitate si independenta statului, dar pe parcursul a 8 ani s-a transformat intr-un instrument al partidului comunist de guvernamant.

Europa Liberă: Dar cum explicati faptul ca persoane nevinovate sa fie omorate in bataie de politisti?


Victor Catană: Nu numai ca n-au putut asigura paza edificiilor statului, n-au putut apara politia de loviturile cu pietre. In noaptea din 7 spre 8 au organizat actiuni de represiuni, de maltratari, de retineri nelegitime a cetatenilor. Întemniţarea lor in izolatoarele de detentie provizorie, aplicarea torturii si a altor acte degradante faţa de cetateni, acestea au fost actiunile unor politisti. Se fac responsabili comisarii, comisarul general, ministrul de interne, conducerea MAI.

Noi, in ancheta, am nominalizat toate persoanele care urmau sa intreprinda masurile cuvenite pentru a asigura ordinea publica. Si daca nu au facut acest lucru, ei duc responsabilitate. Persoanele vinovate de aceste chestiuni au fost nominalizate in ancheta de serviciu, pe care am dat-o in organul de urmarile penala la procuratra generala, care s-a pronunţat şi a trimis cu rechizitoriul in instanţa de judecata, fiind invinuiti ex-ministrul de interne domnul Papuc si ex-comisarul general, domnul Botnari.

Europa Liberă: Domnule Catana sa vorbim despre acesti 29 de politisti banuiti ca ar fi aplicat tortura impotriva protestatarilor din primavara anului trecut.


Victor Catană: Circa 60 de dosare faţă de politistii care au aplicat tratament inuman si degradant, tortura faţă de cetateni, sunt sub urmarire penala. O parte din aceste dosare sunt trimise in instanţele de judecata, pentru a fi judecaţi cei vinovati. Acest proces urmeaza sa continue, pentru ca in 6 luni, procuratura generala, organul de urmarire penala, si-a canalizat atentia numai la cercetarea versiunilor inainte de catre ex-presedintele Voronin, anume ca a fost uzurpare a puterii de stat.

Am venit, in calitate de ministru la 25 septembrie, si dupa numirea in functie a domnului Zubco, procuror general, am convocat organul de urmarire penala si toti ne-am spus ca primele 6 luni s-a lucrat doar pentru a justifica declaratiile domnului Voronin. Si atunci cand in 6 luni nu s-a stabilit acest lucru, noi am spus „haideti si vom face ancheta obiectiva, fara implicari politice”. Iata de atunci s-a purces la examinarea situatiei asa cum a fost ea, o ancheta obiectiva. Cu parere de rau, in aceste 6 luni au fost sterse foarte multe urme, inclusiv documente, materiale video, care justificau implicarea organelor de drept in maltratarile respective.



Europa Liberă: Cercetarile se misca greoi sau doar acum, in ultimul timp, s-a demonstrat o atitudine mult mai serioasa la investigatiile pe marginea acelor evenimente care au avut loc acum un an in centrul Chisinaului.


Victor Catană: Cercetarile care s-au facut de cand suntem noi la guvernare au fost anevoioase. A trebuit sa se reorganizeze ancheta si sa exameneze conform legislatiei cazul respectiv. S-au inceput actiuni concrete pentru stabilirea tuturor faptasilor, toti cei care nu au intreprins masurile privind asigurarea ordinii publicii, cei care au aplicat tortura, care au comis abuzuri. Sunt indentificate acele persoane si se petrec cercetari.

Europa Liberă: In acea noapte in centrul orasului s-au auzit focuri de armă. Singurii dotati cu arme in noaptea de 7 aprilie au fost angajatii brigăzii Fulger. Ce spune ancheta pe care ati efectuat-o pe interior, despre comportamentul acestor politisti ai brigazii cu destinatie specială?

Victor Catană: Detaşamentul Fulger a fost dotat cu pistoale automate şi cu toate ca se declara ca au fost cu gloanţe oarbe, a fost stabilit ca au tras cu gloante adevarate. S-a indentificat arma din care s-a tras intr-un automobil şi este stabilita şi persoana respectiva care a impuscat cu gloanţe adevărate.

Europa Liberă: 15 zile de arest pentru politistul care a provocat moartea lui Valeriu Boboc. Asta ce inseamnă?

Victor Catană: Inseamna ca a fost identificata persoana care a agresat cei doi manifestanţi care erau culcaţi in Piaţa Marii Adunari Nationale. Este prima persoana care este supusa arestului, dar cercetarile vor continua, mai sunt persoane care ar putea fi trase la raspundere.

Europa Liberă: Ati spus ca Procuratura Geneală a finalizat si expediat in judecata cauza penala declansata cu referire la evenimentele din 2009 pe numele ex-ministrului de interne Gheorghe Papuc, şi ex-comisarului general al municipiului Chisinau Vladimir Botnari. De ce despre vice-ministrul de interne, domnul Zubic, pana astazi aproape ca nu se vorbeşte, fiind si el unul dintre responsabilii de prim rang ?

Victor Catană: In ancheta de serviciu, pe care a facut-o comisia respectiva prin ordinul ministrului de interne, noi am nominalizat toate persoanele care urmau sa intreprinda careva masuri si nu le-au intreprins. În ancheta de serviciu erau nominalizate nu numai 2 persoane. De ce s-a hotarat ca numai 2 persoane sa fie trimise in judecata, asta tine de urmarirea penala.

Europa Liberă: Ce rol a jucat vice-ministrul Zubic in acele evenimente?


Victor Catană: El a fost şeful statului major in conditiile respective. El e persoana principala care trebuia sa organizeze atat asigurarea ordinii publice, cat si masurile de asigurare a lichidarii consecinţelor acestor evenimente.

Europa Liberă: Cine e mai vinovat? Cel care a devastat sau cel care n-a asigurat ordinea publică?

Victor Catană: Cel mai vinovat este acel care nu a asigurat ordinea publică. Mai pe urma, atunci cand organele de mentinere a ordinii publice in aceste manifestanţii fiind lasate in voia sortii, fiecare proceda dupa cum putea, dupa cum il ducea capul.

Europa Liberă: De ceva timp tot mai multi din politistii care se fac responsabili de actiunile de devastare din 7 aprilie nu se prezintă la Procuratura pe motiv ca sunt bolnavi. Cum va explicati acest lucru?

Victor Catană: Cred ca aceasta este o eschivare de la invitatia organului de urmarire penala, pentru că este clar ca ei urmează sa dea raspunsuri la toate intrebarile care apar in societate si, mai cu seama la intrebarile organelor de urmarire penala pentru a fi stabilit care este rolul fiecaruia. Aceasta eschivare nu poate fi prelungita mult timp, pentru ca oricum trebuie sa duca raspundere fata de organele de urmarire penala. Dar acesta este si un drept al fiecarei persoane, de a se manifesta asa cum doreşte. Oricum, cred ca si in conditiile respective daca vor fi prelungite eschivarea de la urmarire penala se pot intreprinde si alte masuri decat a invita si a primi refuzuri de prezentare in faţa organului.

Europa Liberă: Domnule general, care e soarta celor 275 de angajati ai politiei care au avut de suferit in urma altercatiilor cu protestatarii?

Victor Catană: Politistii inca nici nu au recurs in a se adresa organului de urmarire penala pentru a fi restabiliti in drepturi. Explica in felul urmator, cineva a aruncat cu pietre in politisti dar nu se cunoaste anume care piatra l-a lovit ca sa fie tras la raspundere atacatorul, dar sunt identificate persoanele care au batut cu pietre politistii si, mai mult de 30 de dosare penale faţa de acesti manifestanţi sunt fie in urmarire penala, fie in instanţa de judecată.

Europa Liberă: Domnule Catana sa intelegem ca sunt indentificati provocatorii infiltrati in multimea din PMAN?

Victor Catană: Noi dispunem de informatiile respective faţă de toate persoanele, inclusiv cei cu capul ras, cu cagule pe cap, toate aceste persoane au fost indentificate si transmise in organul de urmarire penale pentru a fi cercetate. Doar ca dupa ce domnul Preşedinte Voronin a anunţat careva amnistie, ceea ce nu era in competenţa lui, s-au incetat absolut toate cercetarile faţă de aceste persoane. Noi le cunoastem, le avem identificate, sunt probe suficiente. Aceste persoane care au batut cu pietre politistii urmeaza sa fie trase la raspundere penala.

Europa Liberă: Deci sa acceptam ideea ca adevarul despre ce s-a intamplat acum un an va fi totusi cunoscut.

Victor Catană: Bineinteles. Adevarul de fapt, in majoritatea lui este cunoscut. Pur si simplu trebuie ca organul de urmarire penala, sa adune toate sugestiile si materialel probate sa fie acumulate int-un singur dosar. Fiindca tragerea la raspundere penala pe episoade nu va rezolva toate problemele.

Europa Liberă: Multumim. Invitatul Europei Libere din aceasta dimineata a fost generalul maior Victor Catană, ministrul afacerilor interne.
XS
SM
MD
LG