Linkuri accesibilitate

10.04 - Chișinău: Confruntarea Diacov-Lucinschi și problema bugetului de stat


Dumitru Diacov

Dumitru Diacov

Diacov a declarat că preşedintele Lucinschi ar încerca să influenţeze deputaţii să revină asupra problemei demiterii lui din funcţia de preşedinte al Parlamentului


10 aprilie 2000.

Actualitatea în Republica Moldova.

Confruntarea Diacov-Lucinschi și problema bugetului de stat.

Dan Ionescu: Preşedintele Petru Lucinschi s-a întâlnit luni cu premierul Dumitru Braghiş şi cu mai mulţi deputaţi, cărora le-a cerut să facă tot posibilul pentru adoptarea, cât mai grabnică, a legii bugetului pe anul 2000. Preşedintele s-a arătat nemulţumit de faptul, că Parlamentul a amânat dezbaterile pe săptămâna curentă, în loc să se întâlnească în sesiune extraordinară la sfârşitul săptămânii trecute. Iată, însă, că potrivit preşedintelui Parlamentului, Dumitru Diacov, Legislativul nu va reuşi să voteze nici în această săptămână pachetul de legi, solicitat de creditorii externi, în care este inclus şi proiectul de buget. Afirmaţia a fost făcută la o conferinţă de presă, la care domnul Diacov a reînnoit unele acuzaţii mai vechi împotriva preşedintelui Republicii şi anturajului său. Relatează corespondentul nostru la Chişinău, Radu Benea.

Liderul mişcării Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă, Dumitru Diacov, a ţinut astăzi o conferinţă de presă, în cadrul căreea l-a învinuit pe şeful statului şi anturajul acestuia de încercarea de a scinda formaţiunea pe care o conduce. Aceste tentative, spune Diacov, s-au înteţit înaintea congresului mişcării, care va avea loc sâmbătă şi la care se va decide asupra transformării ei în partid politic.

Dumitru Diacov: „Ei încearcă să terorizeze oamenii noştri. Cu ameninţări, cu fel de fel de motive, argumente. Tot ce se întâmplă cu mişcarea, este o consecinţă a acestor discuţii, sau dispute cu preşedintele. Legate de referendum, legate de alegerile prezidenţiale. Eu nu ştiu în ce măsură aceste decizii aparţin propriu-zis preşedintelui, cred că într-o măsură oarecare da. Dar, în mare măsură, a acţionat anturajul, care a vrut să înlăture „Rândunica” de lângă preşedinte, ca să apară ei.”

În alt context, Diacov a declarat că preşedintele Lucinschi ar încerca să influenţeze deputaţii să revină asupra problemei demiterii lui din funcţia de preşedinte al Parlamentului: „Eu ştiu, că preşedintele Republicii l-a invitat şi pe domnul Snegur, şi pe domnul Voronin. Nu o dată. Şi deputaţii independenţi au sarcina de a căuta aceste voturi şi se lucrează aproape deschis din acest punct de vedere.”

Preşedinţia a avut o reacţie promtă la acuzaţiile aduse de liderul mişcării. Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Anatol Golea, a calificat drept „aberante” declaraţiile acestuia: „Unica indicaţie a preşedintelui Petru Lucinschi este de a adopta bugetul, în varianta în care a fost discutată, cât mai curând posibil. În rest, ştiu că s-au făcut declaraţii astăzi, privind demiterea domnului Diacov, privind destrămarea mişcării, dar ar fi bine ca toate aceste divergenţe, răfuială politică, dacă vreţi, sau cum vreţi aşa o numiţi, ca să treacă pe planul doi. În prim plan fiind adoptarea acelor proiecte de legi, care sunt strict necesare la momentul actual.”

La acelaşi briefing, Serviciul de presă al Preşedinţiei a difuzat o declaraţie în legătură cu ceea ce a numit – campania de denigrare, declanşată în ultimul timp împotriva preşedintelui Petru Lucinschi. Specificând, purtătorul de cuvânt a menţionat, că este vorba atât de formaţiuni extraparlamentare, cum ar fi Mişcarea Salvării Naţionale, cât şi partide politice din Parlament, din Alianţa pentru Democraţie şi Reforme.

Promotorii acestor acţiuni încearcă să pună pe seama şefului statului vina pentru tot ce e rău în ţară, utilizând în acest scop minciuna, cumpărarea, insinuările şi alte procedee murdare, se spune în declaraţie. În acelaşi timp, Preşedinţia şi-a exprimat nedumerirea faţă de încercarea ADR de a-şi declina responsabilitatea pentru guvernarea din ultimii doi ani, prin afirmaţii de genul, că s-ar fi aflat la putere numai pe perioada Guvernului Sturza. De aceea, Preşedinţia consideră, că scopul final al campaniei de denigrare „este revenirea cu orice preţ la putere.” De aici şi graba, cu care s-ar încerca formarea unei imagini negative a şefului statului, înaintea de alegerile prezidenţiale.

În alt context, Anatol Golea a declarat, că şeful statului consideră drept provocatoare declaraţiile din presă, potrivit cărora autorităţile de la Chişinău examinează posibilitatea acordării unui statut de bază militară fostei armate a 14-ea, dislocată la Tiraspol. Preşedintele Lucinschi, a adăugat purtătorul său de cuvânt, se conduce exclusiv de prevederile Constituţiei, care interzice amplasarea unor formaţiuni militare străine pe teritoriul Republicii Moldova. Evacuarea armamentului şi retragerea trupelor ruse, în baza acordurilor de la Istanbul, rămâne în continuare o poziţie principială a Chişinăului, a mai declarat Anatol Golea, dând o replică celor, care au văzut o legătură între şeful statului şi iniţiativa creării unei baze militare ruse la Tiraspol, lansată în baza unui sondaj de către organizaţia „Republica”, organizaţie cărei preşedintele îi acordase anterior tot sprijinul.

Anatol Golea a afirmat: „Este o mişcare, pe care preşedintele a declarat iniţial că o susţine, în măsura în care este gata să colaboreze constructiv cu puterea, să vină cu nişte idei pentru îmbunătăţirea stării de lucruri din ţară şi se va desolidariza de nişte puncte de vedere, care nu coincid cu poziţia preşedintelui. Dar în acest caz nici nu este vorba despre poziţia mişcării „Republica”, pentru că este un sondaj de opinie.”

Din Chişinău, Radu Benea, Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG