Linkuri accesibilitate

Noua strategie nucleară americană în domeniul securității naționale


Președintele Barack Obama anunțînd încheierea negocierilor asupra noului tratat START
Președintele Barack Obama anunțînd încheierea negocierilor asupra noului tratat START

Administraţia Obama se angajează să nu riposteze cu arme nucleare în eventualitatea unui atac din partea unor state care nu au un arsenal atomic

Noua strategie nucleară americană încearcă să echilibreze securitatea naţională şi a aliaţilor cu limitarea utilizării armelor nucleare. Mai precis, cu limitarea cazurilor în care s-ar putea face apel la aceste arme.

După cum remarcă şi un expert intervievat de Europa Liberă, Kingston Reif, director adjunct al unui centru de cercetări în domeniul neproliferări armelor nucleare: „Cred că este pentru prima dată că strategia nucleară va pune accent pe o serie de ameninţări curente la adresa securităţii naţionale, cum ar fi terorismul nuclear sau proliferarea armelor nucleare. În consecinţă, s-ar putea spune că armele nucleare în sine sunt definite drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale”.

Strategia este rezultatul unui an de consultări între administraţia Obama si Pentagon pe de o parte, guvernele ţărilor aliate pe de altă parte. Din 2001, este prima dată că strategia este revizuită şi a treia oară de la încheierea Războiului rece.

Noutatea este că vor fi limitate ţintele potenţiale ale unui atac nuclear. Într-un interviu cu cotidianul New York Times, preşedintele Barack Obama a precizat că administraţia sa se angajează să nu folosească arme nucleare împotriva statelor care nu au un arsenal atomic şi care respectă acordul internaţional de neproliferare nucleară. Ceea ce inseamnă că atacată de un astfel de stat, chiar şi cu arme chimice sau biologice, Statele Unite nu vor răspunde cu arme atomice. Vor exista însă excepţii, cum ar fi Iranul sau Coreea de nord, a continuat preşedintele Obama, pentru că Iranul, de exemplu, ar putea fi în „poziţia de a produce, dacă vrea, arme nucleare”.

Strategia nucleară americană este dată publicităţi cu două zile înainte de 8 aprilie, dată la care, la Praga, preşedinţii Statelor Unite şi Rusiei vor semna noul acord START de reducere a armelor nucleare. Iar săptămâna viitoare, preşedintele Obama găzduieşte o reuniune la nivel înalt pe tema securităţii nucleare. În mai, va urma o conferinţă privind revizuirea tratatului de neproliferare nucleară în lume.

Înainte de publicarea strategiei nucleare americane, Moscova a făcut un pas înapoi şi a avertizat că ar putea face uz de o clauză a noului tratat START; clauză care-i permite să se retragă dacă scutul anti-rachetă, pe care Statele Unite vor sa-l amplaseze în Europa, ar putea schimba echilibrul nuclear între Rusia şi Statele Unite.

Pe de altă parte, din surse de la Washington se relatează că administraţia Obama are ambiţia să mai atace două domenii inedite ale dezarmării nucleare: reducerea, pentru prima dată, a numărului de rachete nucleare cu rază scurtă de acţiune şi reducerea numărului de focoase, aflate în rezervă.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG