Linkuri accesibilitate

3.04 - București: Ce s-a întâmplat cu serviciile secrete după 1989 ?


Experţi sunt de părere că serviciile de informaţii rămân cele mai fragile instituţii ale democraţiei româneşti.


3 aprilie 2000

Actualitatea românească (Sabina Fati; Dan Alexe)

„Ce s-a întâmplat cu serviciile secrete după 1989 ?
Sabina Fati

Gruparea care a preluat puterea în decembrie 1989 s-a ocupat de la bun început de soarta Departamentul Securităţii Statului (DSS), fie şi numai pentru că acolo se găseau o parte a celor care se opuseseră, din interior, regimului Ceauşescu. În haosul din decembrie 1989, dizolvarea DSS nu a fost consemnată cum trebuie în acte.

În comunicatul către ţară al Frontului Salvării Naţionale din seara de 22 decembrie 1989, citit de Ion Iliescu, se spune că întreaga putere în stat este preluată de Consiliului FSN (CFSN) căruia i se va subordona consiliul militar superior ce coordonează activitatea armatei şi a ministerului de interne. După doar câteva zile, unităţile ministerului de interne s-au integrat în ministerul apărării naţionale, care preia conducerea unică a trupelor şi mijloacelor de luptă ale ţării. Ulterior, pe 25 decembrie 1989, CFSN a emis un decret cu articol unic ce-l numea în funcţia de ministru al apărării pe generalul colonel, Nicolae Militaru, care în fostul regim, se aflase sub atenta supraveghere a Securităţii.

După 22 decembrie 1989, ofiţerii securităţii au asitat la dispariţia formală a instituţiei în care lucraseră, fiindcă documentele stocate de DSS, reţeaua de ofiţeri de securitate si informatori dar si afacerile fostei securităţi nu putea fi „abandonate”.

În primele luni ale lui 1990 s-a desfăşurat o intensă activitate de regrupare a activităţilor fostei Securităţi. Pe 31 decembrie, imediat după arestarea generalului Iulian Vlad, fostul şef DSS, Iliescu l-a numit comandat Departamentului Securităţii Statului pe Gelu Voican Voiculescu. El a clădit o nouă structură informativă, pentru uzul puterii, cunoscută sub numele de UM 0215 (faimoasa „doi şi un sfert”), structură desfiinţată numai în 1998.

Cu mult înainte de apariţia SRI, aici s-au grupat foştii ofiţeri ai unităţii de elită a regimului comunist, şi anume securitatea municipiului Bucureşti.

În februarie 1990, din cauza indiciilor asupra unui iminent conflict inter-etnic în judeţul Mureş, puterea a găsit pretextul de a înfiinţa un nou serviciu informativ, SRI, unde şi-au găsit locul printre alţii şi foştii directori de informaţii interne din vechiul regim ceauşist, precum şi ofiţeri de contra-spionaj. La finalul primului an de funcţionare, căpitanul Adrian Ionescu a trimis o scrisoare Parlamentului afirmând că SRI este securitatea personală a lui Iliescu. În 1991, cotidianul România Liberă a dovedit că această instituţie distruge documente din arhivele fostei securităţi.

În 1996, căpitanul SRI Bucur a prezentat într-o conferinţă de presă mai multe casete video prin care încearca să demonstreze că SRI a interceptat ilegal telefoanele unor oameni politici.

Cei mai mulţi experţi sunt de părere că serviciile de informaţii rămân cele mai fragile instituţii ale democraţiei româneşti, că au fost construite ca structuri ale puterii, cu bugete ascunse şi fără dezbateri publice referitoare la fondurile pe care acestea le folosesc.

..................................................................................................................

Metamorfozele suferite de serviciile de securitate din alte ţări fost comuniste.

Dan Alexe

Serviciile secrete est-europene nu au deloc o reputaţie bună în occident. De la terorismul lui Stasi, până la umbrela bulgară şi securitatea lui Ceauşescu, toate aceste servicii operau în marginea KGB-ului într-un mod opac.

Deşi funcţionarea acestora s-a mai democratizat, şi multe au fost înlocuite, totuşi ele nu au putut să dobândească o tradiţie de funcţionare democratică. Aceasta este de fapt una din principalele îngrijorări NATO, şi anume ce se va întâmpla cu secretele militare ale alianţei când acestea vor intra pe mâna unor instituţii dirijate cândva de KGB.

Un raport NATO punea în cauză în primul rând Cehia şi Polonia considerând în aceste ţări insuficientă protecţia de stat, fără o garanţie a controlului parlamentar. Acest fapt a prilejuit introducerea în grabă a unor noi legi.

Controlul legislativ asupra serviciilor secrete a reprezentat ceva nou în Europa de est, deoarece aceste servicii nu erau obişnuite să dea socoteală despre activitatea lor decât în faţa preşedintelui sau a şefului guvernului. Serviciile secrete erau folosite de fapt de putere pentru a spiona şi a asculta telefoanele opoziţiei şi ale jurnaliştilor independenţi.

După ce un raport al Comisiei Europene de la Bruxelles recomanda începerea negocierilor cu toate ţările candidate mai puţin Slovacia, aceasta din urmă a fost nevoită în 1998 să formeze un comitet de supervizare a serviciilor secrete, comitet în care intrau şi membrii ai opoziţiei. În acelaşi an, în Cehia, opoziţia a acceptat un guvern social-democrat minoritar, cu condiţia obţinerii conducerii comisiei parlamentare care supervizează serviciile secrete. Ulterior s-a dovedit că aceste servicii sunt în continuare controlate de oameni dintre care o bună parte au legături cu Serviciul secret al Federaţiei Ruse (FSB), succesorul KGB-ului...

În anii ’90, Ielţân a adus în guvern zeci de ofiţeri de carieră din FSB, încredinţându-le tot felul de funcţii, aşa cum o face şi Vladimir Putin. FSB-ul nu răspunde decât în faţa preşedintelui, şi nicidecum în faţa Parlamentului. Telefoanele diplomaţilor străini şi ziariştilor sunt în continuare ascultate la Moscova, iar în multe ocazii FSB-ul a strâns informaţii compromiţătoare despre adversarii Kremlinului.

O problemă importantă în cadrul refacerii imaginii serviciilor secrete în Europa centrală şi de est rămâne neîncrederea populaţiei. Supravegherea populaţiei rămâne o tendinţă instinctivă. Este nevoie poate de o schimbare de generaţii în sensul acesta.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG