Linkuri accesibilitate

Poezia metafizică a Efimiei Țopa

Una dintre direcţiile cele mai viguroase din poezia contemporană moldovenească este poezia de factură religioasă, pe care o ilustrează un număr tot mai mare de autori din toate generaţiile. Scriitoarea Efimia Ţopa este una dintre scriitoarele reprezentative pentru această orientare, întrucît poezia pe care o scrie este şi un rezultat al vieţii pe care o duce.

Se profilează în poezia Efimiei Ţopa din volumul Grădini patriarhale o distanţare faţă de oraş pe care-l vede ca pe un loc al degradării şi al pierzaniei ( " pe străzile urbei apocaliptice.../fraţii lui Bachus se scaldă în ţuică,/ cupa otrăvii se plimbă pe buze.../femeile-s vampe neîmplinite,/ bărbaţii au vicii nestăvilite...") şi o apropiere faţă de mesajul divin ( " îi mulţumesc lui Dumnezeu/ că şi-a amintit de mine/ şi mi-a trimis printr-un sfînt/ o cupă de fericire."

Speranţa coboară peste poezia ei atunci cînd vorbeşte despre penitenţă, asceză, despre Iisus Hristos care, "cu măslinii pe tîmplă,/ trimite spre zări adevărul/ din grădina Ghetsimani" sau despre "Dumnezeu care a pus pe umerii omului veşnicia". În poezia ei adevărata fericire nu poate avea decît semnificaţii religioase şi nu se poate realiza decît "pe vîrf de munte." Dragostea are origini divine, iar în spatele cuplului de îndrăgostiţi îi vede pe Adam şi Eva şi declară că "aceştia au fost primii care au făcut din dragoste-viaţă."

În unele poezii stă faţă în faţă cu Dumnezeu şi-i "cere mîntuirea." În mai toate poeziile Efimiei Ţopa taina divină nu se află undeva în ceruri, ci o întîlneşte în cotidian, în lumea din jur, în spaţiul casnic, în propriul apartament şi în imediata apropiere. Credinţa este drumul spre Dumnezeu. Şi acest drum, în opinia Efimiei Ţopa, este cel mai frumos drum pe care omul îl poate parcurge în această viaţă.
XS
SM
MD
LG