Linkuri accesibilitate

Raportul IDIS de prevenire a crizelor


Igor Munteanu
Igor Munteanu

Argumentele Comisiei de la Veneţia sunt un test de solidaritate pentru partidele din AIE

Experţii de la IDIS Viitorul spun că prin raportul de prevenire a crizelor îşi propun nu doar să informeze guvernanţii asupra riscurilor ce-i aşteaptă, ci să-i îndemne să trateze cu mai multă prudenţă semnele care prevestesc situaţiile de criză. Igor Munteanu, directorul executiv al Institutului Viitorul, este de părere că diferenţele dintre liderii Alianţei pentru Integrare Europeană alimentează o anumită indecizie a publicului, dar şi a partenerilor europeni asupra reformei constituţionale.

Igor Munteanu: „Cu siguranţă, 100 de procente, răspunsul Comisiei de la Veneţia ar fi fost altfel, dacă reacţia autorităţilor ar fi fost clară. Argumentele Comisiei de la Veneţia sunt de fapt un test de solidaritate pentru Alianţă. Decizia a fost uniformă şi ea trebue să fie asumată cu responsabilitate de către aceste partide, altminteri legătura lor cu principiile fondatoare ale Alianţei sunt apă de ploaie”.

Igor Munteanu crede că anumite tensiuni politice ar putea crea şi activitatea comisiei prezidenţiale pentru studierea crimelor comise de regimul comunist sovietic, chiar dacă aceasta se ocupă numai de perioada de până în anul 1991.

Igor Munteanu: „Paradoxul Republicii Moldova este că un partid care încă se leagă de acest regim sovietic a fost la guvernare şi atunci sensibilitatea extremă a acestei situaţii este că acest partid ar putea să considere toate învinuirile care se fac contra regimului sovietic ca fiind îndreptate împotriva unui concurent electoral. Dar este important ca această iniţiativă să nu se îmlăştinească, ea trebuie dusă până la capăt în termeni juridici şi pe baza unor fapte care pot fi probate în orice instanţă”.

Iniţierea reformei constituţionale a provocat un şir de nemulţumiri venite din partea başcanului Găgăuziei, Mihail Formuzal. Expertul IDIS Viitorul Leonid Litra anticipează o uşoară răcire a relaţiilor dintre Chişinău şi Comrat.

Leonid Litra: „Ne aşteptăm la nişte tulburări în toamnă atunci când va fi o campanie foarte activă pentru başcan, vor fi şi declaraţii probabil mai pipărate dar autorităţile de la Chişinău nu vor reacţiona probabil foarte dur, având în vedere că şi aici urmează să avem alegeri şi este nevoie de sprijinul mai multor lideri influenţi din Găgăuzia”

Nici în economie prognozele nu sunt îmbucurătoare. Expertul Alexandru Fala opinează că cel mai afectat va fi mediul de afaceri, unde birocraţia şi corupţia vor frâna viteza promovării reformelor: „La aceşti factori în anul 2010 se va adăuga instabilitatea politică care în primul rând va lovi asupra activităţii investiţionale şi anume va lovi în atractivitatea Moldovei pentru investitorii străini care nu vor risca să lanseze noi afaceri într-un stat în care este o instabilitate politică”

Experţii de la IDIS Viitorul mai atrag atenţia autorităţilor şi asupra riscului unei stagnări în sfera socială şi că peste cîţiva ani ar putea să nu mai poată plăti de la buget plăţile sociale, dacă pînă atunci nu va fi reformat sistemul de pensii.
Previous Next

XS
SM
MD
LG