Linkuri accesibilitate

Criza economică și pericolul reorientării simpatiilor electorale


Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru: ”Este necesară o dezbatere publică pentru ca populația să știe care este situația reală”

Gheorghe Cojocaru: Politicile sociale ale Alianței pentru Integrare Europeană sunt într-un fel ”călcâiul lui Ahile” al actualelor autorități democratice, sunt, în condițiile în care sute de mii de oameni – pensionari și studenți, înainte de toate, își așteaptă numărând zilele pensiile sau bursele de câteva sute de lei, sunt domeniul cel mai sensibil al așteptărilor sociale care determină într-o bună măsură popularitatea și sprijinul electoral al forțelor politice aflate la guvernare.

Europa liberă: Chiar dacă oamenii de Paști sunt cumva mai iertători, tocmai ies în vileag politicile sociale, problemele oamenilor. De ce credeţi că aceste compartimente sînt”calcâiul lui Ahile”, aşa cum cum spuneați adineaopri?

Gheorghe Cojocaru: Pentru că suntem într-o criză economică globală care a lovit și economia, și societatea din Republica Moldova, pentru că scumpirile și inflația cunosc ritmuri galopante, iar toate acestea lovesc în primul rând categoriile socialmente vulnerabile care sunt întreținute din banii publici. Or, în condițiile în care caznaua publică este practic secătuită, aceste plăți reprezintă o presiune enormă pe umerii Guvernului, o presiune și economică, dar și socială.

Europa liberă: Guvernul tocmai aceste circumstanţe atenuante le invoca pînă adineaori – moștenirea economică deficitară lăsată de fosta guvernare comunistă şi marea criză care a venit ca un tăvălug. Cît mai funcţionează acest gen de argumentare?

Gheorghe Cojocaru: Acest argument este unul real, dar impactul său public este minim. Segmentele sociale care sunt afectate de criză și de scumpiri sunt afone la acest tip de raționamente, ele așteaptă altceva de la autorițăți – creșteri de pensii și de salarii, de exemplu, iar când acest lucru nu se întâmplă se produce o reorientare a simpatiilor electorale. Nemaivorbind de faptul că oponenții politici ai actualei guvernări nu scapă nici o ocazie de a-și etala propriile ”merite” la capitolul protecție socială și de a pune într-o lumină proastă puterea de astăzi.

Europa liberă: Obiectiv vorbind, aceste merite există, dacă este să ne luăm după plafonul de protecție socială care nu a fost coborît, pensiile care nu s-au micșorat și nici salariile, achitate. Dar e logic să ne întrebăm dacă se poate face mai mult decît s-a făcut?

Gheorghe Cojocaru: Așa este, Alianța democratică de la guvernare a menținut în fond la aceeași cotă bugetul social, a asigurat o stabilitate în sfera protecției sociale, dar aceasta nu este în de ajuns. Cu atât mai mult cu cât valul de scumpiri recente a devalorizat suma acestor plăți sociale și a redus drastic capacitatea de cumpărare a populației. Acum se vorbește tot mai mult despre necesitatea unei asistențe sociale orientate punctual către grupurile care sunt cele mai afectate din punct de vedere social-economic, este necesară, probabil, o implicare mai intensă a autorităților publice la soluționarea acestor probleme, dar, înainte de toate, trebuie relansată economia, serviciile. Pe de altă parte, toate aceste probleme ar trebui discutate public, este necesară o dezbatere publică în acest sens, pentru ca populația să știe care este situația reală în acest domeniu și care sunt perspectivele pe termen scurt și mediu.
XS
SM
MD
LG