Linkuri accesibilitate

Teodor Mărieș a încetat greva foamei la București după asigurări că Parlamentul va vota proiectul Legii lustrației


In Romania, liderul Asociatiei Revoluţionarilor 21 decembrie, Teodor Mărieş a încetat greva foamei după 78 de zile. Domnul Mărieş a luat această decizie după ce preşedinta camerei Deputatilor de la Bucuresti, Roberta Anastase a promis că va supune la vot deschis Legea lustraţiei şi că votul va avea loc pină la data de 20 mai, dată la care se implinesc 20 de ani de la protestul anticomunist maraton din Piata Universităţii. Domnul Măries a spus, potrivit unui comunicat al Asociatiei, şi că a primit recent ultimele documente desecretizate din dosarul revolutiei şi a primit promisiunea că va primi şi copia integrală a dosarului mineriadei din 1990. Lideri ai Partidului National Liberal au declarat public că vor vota in favoare legii lustraţiei. Fostul preşedinte al Romaniei Ion Iliescu a declarat, citat de agenţiile de presă de la Bucuresti, că legea lustraţiei ar echivala cu o lege de tip ceauşist şi că nu are ce căuta într-o democraţie şi a contestat calitatea de lider al revoluţionarilor romani a domnului Maries.
XS
SM
MD
LG