Linkuri accesibilitate

Șansele amendării art. 78 au crescut în detrimentul rescrierii Constituției


Igor Botan (ADEPT)

Igor Botan (ADEPT)

Igor Boțan consideră că în cazul în care lucrurile merg strună alegerile anticipate pot avea loc la începutul lunii decembrie

Igor Boţan: „Săptămâna trecută lucrurile s-au clarificat în privinţa unei constituţii noi. Pe de altă parte s-au complicat vis-a-vis de modificarea articolului 78 din Constituţie.”

Europa Liberă: Adică şansele noii constituţii s-au minimalizat şi s-au maximalizat cele ale articolului 78?


Igor Boţan: „Putem spune aşa. De la bun început era evident, că este imposibil ca în termene restrânse să fie elaborată şi adoptată o constituţie. Şi când am văzut acest proiect, a devenit clar, că el a fost elaborat pentru ca în dispoziţiile finale şi tranzitorii să existe o clauză, potrivit căreia Parlamentul existent rămâne să-şi exercite mandatul până la expirarea a patru ani de zile.”

Europa Liberă: „Ce idei sunt în interiorul Alianţei şi în interiorul Parlamentului?

Igor Boţan: „Partidul Comuniştilor şi Moldova Unită pledează pentru micşorarea treptată a pragului de validare pentru alegerea şefului statului, rămânând să fie ales de către Parlament. În privinţa componentelor Alianţei lucrurile sunt mai complicate. Trebuie să luăm în consideraţie, că atât Partidul Liberal Democrat, cât şi Partidul Democrat au promis în timpul campaniilor electorale precedente, că vor propune alegerea şefului statului prin alegeri directe. Cred, că este un punct care va fi folosit pentru lărgirea spaţiului de manevră. Cred, că doar atunci, când componentele Alianţei vor cădea de acord asupra datei alegerilor anticipate, vor aduce poziţia la numitorul comun.”

Europa Liberă: Pe 16 iunie cade ghilotina şi decapitează Parlamentul. El trebuie să fie dizolvat. Ce trebuie să reuşească să facă până la această zi Parlamentul, ca să dovedească voinţă politică de a schimba acest articol?

Igor Boţan: „Trebuie să facem o distincţie foarte clară – după 16 iunie Parlamentul este dizolvabil. Deci, în orice moment, dar în termene rezonabile, ceea ce înseamnă că acest lucru se poate întâmpla cel mult într-un an de zile. Adică, s-ar putea ca Parlamentul să fie dizolvat toamna, ca să avem alegeri tot atunci. Sau s-ar putea ca acest Parlament să fie dizolvat în primăvara anului viitor. Partidul Comuniştilor vrea claritate, să ştie, când Parlamentul va fi dizolvat şi va fi anunţată ziua alegerilor. Şi putem înţelege acest lucru. Ei doresc să-şi construiească strategiile. Dar lucrurile nu sunt simple deloc. Fiindcă recomandarea Comisiei de la Veneţia spune foarte clar, că acest Parlament trebuie să purceadă la modificarea articolului 78. De aceea trebuie să se lucreze de o manieră rapidă, astfel încât tot acest Parlament să voteze modificarea Constituţiei, să zicem, către luna octombrie a anului curent, după care Parlamentul să fie dizolvat.”

Europa Liberă: De ce în octombrie?

Igor Boţan: „Fiindcă e nevoie de o jumătate de an după avizul Curţii Constituţionale. După avizul pozitiv al Curţii Constituţionale...”

Europa Liberă: Care la rându-i tot are nevoie de nişte luni.

Igor Boţan: „Da. Curtea Constituţională poate dispune până la şase luni pentru a da un aviz. Dar e vorba de un articol simplu, care nu cred că necesită mai mult de o săptămână de analiză de către judecătorii Curţii Constituţionale.”

Europa Liberă: Dacă în aprilie este avizat un proiect de revizuire a acestui articol, din aprilie trebuie să numărăm încă şase luni, da? Abia atunci poate Parlamentul să voteze?

Igor Boţan: „Da, atunci Parlamentul poate să voteze această modificare. Ea intră în vigoare şi imediat după votare, Parlamentul poate fi dizolvat şi dacă este dizolvat într-o lună şi jumătate, în 45 de zile trebuie să fie organizate alegeri anticipate. Deci, dacă la mijlocul lunii octombrie, de exemplu, se produce acest lucru, către sfârşitul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie am putea avea alegeri anticipate.

Partidul Comuniştilor ar vrea, se pare, ca la început să fie dizolvat Parlamentul, să existe promisiunea din partea lor, că vor vota în noul Parlament modificările la articolul 78, astfel încât să înceapă deja pregătirile pentru alegerile anticipate, care să aibă loc în toamna acestui an. Această variantă ar lăsa Partidului Comuniştilor de opoziţie mai mult câmp de manevră. În noul Parlament Partidul Comuniştilor ar putea să-şi schimbe punctul de vedere, fiindcă vor fi alţi deputaţi, care vor zice că nu au nici o obligaţie faţă de decizia camarazilor lor. De aceea Comisia de la Veneţia, cred, că a procedat corect, recomandând că acest Parlament să găsească o soluţie. Astfel încât noul Parlament să-şi înceapă activitatea într-un spaţiu deja curăţat de blocaje.”
XS
SM
MD
LG